Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primăria Sectorului 1 vrea să solicite acordul Consiliului General al Capitalei în vederea instituirii unei taxe speciale de salubrizare pentru utilizatorii casnici şi non-casnici din sector, transmite Agerpres.
Un proiect de hotărâre în acest sens figurează pe ordinea de zi a şedinţei din 25 august a Consiliului Local Sector 1.
În cazul în care va fi aprobat, primarul Sectorului 1, prin aparatul de specialitate, va înainta CGMB hotărârea Consiliului Local şi documentaţia justificativă aferentă.
Potrivit referatului de aprobare, serviciul public de salubrizare din Sectorul 1 este prestat în prezent pe baza contractului de delegare a gestiunii încheiat în iunie 2008 cu compania Romprest.
Finanţarea serviciului se asigură din bugetul local al Sectorului 1 fără perceperea unei taxe speciale de salubrizare de la utilizatori.
„În contextul creşterii costurilor aferente colectării, transportului şi depozitării deşeurilor, precum şi al obligaţiilor legale privind asigurarea continuităţii şi calităţii serviciului, este necesară identificarea unor surse suplimentare de finanţare. Instituirea taxei speciale de salubrizare reprezintă o modalitate prevăzută de legislaţia specifică pentru acoperirea costurilor serviciului şi pentru responsabilizarea utilizatorilor în ceea ce priveşte generarea şi gestionarea deşeurilor”, se arată în document.
Se menţionează că instituirea taxei speciale de salubrizare este determinată de „necesitatea asigurării unei finanţări sustenabile” a serviciului public de salubrizare, în condiţiile în care acesta este în prezent suportat integral din bugetul local.
„Creşterea costurilor aferente colectării, transportului, sortării şi depozitării deşeurilor, precum şi obligaţiile legale privind atingerea ţintelor de reciclare şi reducere a cantităţii de deşeuri depozitate impun identificarea unor surse suplimentare de acoperire a cheltuielilor”, se mai precizează în referatul de aprobare.
Prin acest proiect de hotărâre, administraţia locală vizează obţinerea acordului CGMB pentru a putea institui taxa şi, ulterior, a stabili cuantumul şi metodologia de aplicare.
Taxa speciala sa o plateasca fostul primar, Chiliman, cel care a facut contractul foarte dezavantajos cu firma de salubritate.
Da, Chiliman/PNL a facut contractul go.lanesc cu Romprest, in 2008, pe 25 de ani. Iar PSD (prin „Diamante” Tudorache) si PNL l-au aparat apoi cu indarjire, desi era jaf la drumul mare. Acum, Tuta sereistul vrea sa ia direct bani si de la locuitori, ca sa umfle si mai tare fur@ciunile.