Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Federația Română de Fotbal a emis sâmbătă un comunicat de presă în care critică atitudinea delegației din Kosovo. Adversarii au ieșit de pe teren cu doar două minute înainte de încheierea partidei din Liga Națiunilor și nu au mai revenit pe gazon.
Arbitrul danez Morten Krogh a fost nevoit să fluiere finalul după zeci de minute de așteptare. Verdictul: „meci abandonat”.
Într-o postare pe site-ul oficial, FRF condamnă comportamentul kosovarilor și precizează că „acțiunile lor au fost premeditate”.
„Federația Română de Fotbal (FRF) își exprimă profunda dezamăgire față de comportamentul delegației Kosovo și al jucătorilor adverși în timpul meciului de vineri seara, din Liga Națiunilor.
Considerăm că acuzațiile venite dinspre echipa oaspete sunt nefondate și credem cu fermitate că acțiunile lor au fost premeditate. FRF le mulțumește celor aproape 50.000 de suporteri români prezenți pe stadion pentru menținerea unei atitudini civilizate și pentru că s-au abținut, pe cât posibil, să reacționeze la provocările jucătorilor kosovari.
Este important de subliniat că în timpul meciului nu au existat scandări rasiste și nu s-a auzit nici măcar o singură dată sloganul „Kosovo este Serbia”.
Mai mult, dorim să reamintim tuturor de decizia luată de Comisia de disciplină a UEFA cu privire la un incident similar în timpul meciului de anul trecut, în care Kosovo a acționat în același mod.
Decizia a precizat clar că sloganul „Kosovo este Serbia” nu poate fi clasificat drept rasist și, prin urmare, nu poate declanșa procedura în trei pași.
Acest aspect a fost reiterat și de delegatul UEFA în cadrul ședinței tehnice premergătoare meciului de seara trecută, ceea ce dovedește faptul că oficialii kosovari știau care sunt consecințele în momentul în care jucătorii lor au plecat la vestiare.
Este regretabil că o echipă de fotbal alege să părăsească terenul și să se retragă în vestiar cu doar două minute înainte de fluierul final, văzând că nu mai are timp să obțină un rezultat favorabil. Această acțiune demonstrează o lipsă de respect față de sport și o desconsiderare totală pentru fair-play.
În ceea ce privește presupusul incident de la conferința de presă de după meci, adus în discuție de federația din Kosovo, negăm categoric existența acestuia.
Niciun oficial FRF nu a fost implicat și, de fapt, delegația din Kosovo este cea care a inițiat o confruntare cu jurnaliştii români la finalul declarațiilor făcute de oaspeți. Acest lucru poate fi confirmat de toți reprezentanții mass-media prezenți în zona respectivă.
FRF crede cu tărie că fotbalul promovează valori care influențează pozitiv societatea și are puterea de a da exemple pentru generațiile viitoare. Din nefericire, comportamentul delegaţiei kosovare şi mai ales al jucătorilor săi, la Bucureşti, serveşte drept exemplu de „cum să nu acţionezi” în sportul profesionist.
Așteptăm decizia UEFA în această privință. Cu toate acestea, având în vedere refuzul Kosovo de a încheia meciul pe teren și plecarea jucătorilor la vestiar fără acordul arbitrului, nu poate exista decât un singur rezultat, cel aliniat cu principiile jocului” – FRF, pe site-ul său oficial.
🇷🇴🇷🇸 Kosovo players start chimping out and leave the field before the match ends as Romanian fans start chanting „Serbia, Serbia, Serbia!” pic.twitter.com/2gvH53y8qA
— Daily Romania (@daily_romania) November 15, 2024
În prelungirile partidei cu România de pe Arena Națională (la scorul de 0-0), jucătorii echipei din Kosovo au părăsit terenul de joc. După zeci de minute de așteptare, arbitrul danez Morten Krogh a fluierat finalul partidei verdictul fiind „meci abandonat”.
La duelul cu Kosovo din 2023, din preliminariile pentru Euro 2024, de pe Arena Națională, fanii români din gruparea „Uniți sub tricolor” au strigat numele Serbiei și au afișat un banner cu mesajul „Kosovo e Serbia”.