G4Media.ro

Programul „Străzi deschise”, extins pe Şoseaua Kiseleff și Calea Victoriei cu miniconcerte,…

Sursa foto: Facebook / Nicusor Dan

Programul „Străzi deschise”, extins pe Şoseaua Kiseleff și Calea Victoriei cu miniconcerte, piese de teatru, specatcole de magie și multe alte evenimente

Programul „Străzi deschise” se extinde la acest sfârşit de săptămână, mai multe evenimente urmând să aibă loc atât pe Şoseaua Kiseleff, unde li se vor oferi bucureştenilor exerciţii de dictare şi spectacole-lectură, cât şi pe Calea Victoriei, unde sunt programate miniconcerte, teatru, magie şi demonstraţii de pictură, relatează Agerpres.

Şoseaua Kiseleff devine pietonală, sâmbătă, între intersecţia cu Strada Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, în intervalul orar 07,00 – 22,00, informează Primăria Capitalei. Începând cu ora 18,00, pasionaţii de literatură sunt invitaţi la Rondul Kiseleff să celebreze Ziua Limbii Române prin intermediul uneia dintre cele mai cunoscute şi practicate activităţi educative – dictarea.

Cei care iubesc limba română vor putea să ia parte la cel mai amplu şi inedit exerciţiu de dictare, în care „profesorul de limba şi literatura română” va fi scriitoarea Doina Ruşti.

Tot pe Şoseaua Kiseleff va avea loc şi spectacolul-lectură „O scrisoare pierdută”, în cadrul proiectului artistic „Ochii minţii”.

Programul de pe Calea Victoriei include spectacole de teatru pentru cei mici şi cei mari, expoziţii, miniconcerte de muzică pop, pop-rock, hip-hop, jazz, pop-jazz, funk, spectacole interactive, demonstraţii de pictură şi proiecţii ale unor filme realizate de studenţii Universităţii Naţionale de Teatru şi Cinematografie „I.L. Caragiale”.

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti este inclusă în programul artistic cu trei expoziţii ce îşi aşteaptă vizitatorii sâmbătă şi duminică în intervalul orar 10,00 – 17,30.

Sâmbătă, de la ora 17,00, în zona Cercului Militar, evenimentul „Paragon Street Beat” va include o serie de miniconcerte de muzică pop, pop-rock, hip-hop, jazz, pop-jazz, funk. Pe Calea Victoriei, în zona Muzeului Naţional de Istorie a României, Teatrul Masca va avea trei reprezentaţii de la orele 17,30, 18,30, respectiv 19,30.

În faţa Muzeului Naţional de Artă vor avea loc două spectacole cu păpuşile Teatrului de Animaţie Ţăndărică – sâmbătă, de la ora 18,00, spectacolul „Capra cu trei iezi”, iar duminică, de la ora 18,00, „Motanul încălţat”.

Tot duminică, de la ora 10,00, pe Calea Victoriei, în zona Bisericii Kretzulescu, va avea loc evenimentul „Menestreli pe şevalet”, care include o serie de demonstraţii de pictură pe pânză şi acuarelă ale Asociaţiei Artiştilor Plastici Bucureşti. Membrii asociaţiei vor împărtăşi câteva dintre secretele lor şi vor introduce publicul în tainele artei firului de mătase.

De la ora 11,00, Teatrul „Ion Creangă” aduce în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României spectacolul interactiv şi educativ „Magia ghicitorilor”. Alături de actorii Cezar Vlad Popescu şi Oliviu-Cristian Bughiu, copiii sunt încurajaţi să pună o mulţime de întrebări şi să descopere împreună răspunsurile.

Partea a doua a spectacolului de teatru „Români la porţile lumii” este programată de la ora 17,30, ultima reprezentaţie având loc la ora 19,30, în zona Muzeului Naţional de Istorie a României.

Tot duminică, de la ora 17,00, iubitorii de teatru şi film sunt invitaţi în zona Cercului Militar la evenimentul „UNATC pe Scena Oraşului. Teatru şi Film pentru bucureşteni” pentru a urmări scene din opere celebre după W. Shakespeare, C. Goldoni, Moliere. De asemenea, vor avea loc jocuri teatrale pentru copii, iar evenimentul se va încheia cu proiecţii de filme realizate de studenţii Universităţii Naţionale de Teatru şi Film „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Programul cultural de pe Calea Victoriei va fi completat de spectacolul-lectură „O noapte furtunoasă”, care va prinde viaţă pe trotuarul din faţa Parcului „Nicolae Iorga” de la ora 18,00.

Şcoala Populară de Artă aşteaptă vizitatori la sediul din Sectorul 4, Strada Cuza Vodă 100, cu expoziţii de pictură de copii, artă decorativă, design vestimentar, decoraţiuni interioare, iconografie şi grafică.

Proiectul „Străzi deschise” este organizat de Primăria Capitalei, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive al Municipiului Bucureşti.

Sâmbătă şi duminică se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe Strada Sevastopol, Strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta, Strada Ştirbei Vodă între Calea Victoriei şi Dem. I. Dobrescu. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor pe următoarele artere: Strada Frumoasă între Strada Sevastopol şi Calea Victoriei, Strada Gina Patrichi între Bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei, Calea Griviţei între Strada Constantin Budişteanu şi Calea Victoriei, cu menţiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei, apoi către Strada Banului.

Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 22,00 până la ora 09,00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.

Sâmbătă, traficul rutier va fi restricţionat pe Şoseaua Kiseleff, segmentul de drum cuprins între intersecţia cu strada Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, fără afectarea traficului general de intersecţii.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...