
Primarul suspendat al municipiului Mangalia rămâne în arest preventiv / Este acuzat de luare de mită
Primarul suspendat al municipiului Mangalia, Cristian Radu, acuzat de luare de mită, rămâne în arest preventiv, Curtea de Apel Constanţa respingând luni cererea inculpatului de a fi cercetat penal în stare de libertate, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Sentinţa judecătorilor Curţii de Apel este definitivă.
Săptămâna trecută, după ce Tribunalul Constanţa a decis menţinerea măsurii de arestare preventivă a acestuia, prin admiterea propunerii procurorilor DNA, Cristian Radu a contestat sentinţa la Curtea de Apel Constanţa.
Conform DNA, primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a fost reţinut luna trecută, pe 21 august, şi ulterior arestat preventiv pentru comiterea a cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată şi o infracţiune de spălare a banilor.
„În perioada 2020 – 2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins şi primit, atât direct, cât şi printr-un intermediar, suma totală de 645.000 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice şi cu iniţierea unor hotărâri de consiliu local, precum şi în legătură cu alte demersuri ce ţin de activitatea de primar”, se arată în comunicatul transmis de procurorii anticorupţie.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022 – 2024, primarul Mangaliei ar fi pretins 80.000 de euro din care ar fi primit printr-un intermediar suma de 42.333 de euro, pentru a lăsa diverse persoane să desfăşoare activităţi de comerţ pe plaja sau în zona Portului Turistic Mangalia fără a fi amendaţi sau închişi de către Poliţia Locală Mangalia. Banii ar fi fost primiţi sub forma achiziţiilor unor obiecte vestimentare de lux.
În cursul anului 2020, Cristian Radu ar fi pretins 70.000 de euro din care ar fi primit printr-un intermediar suma de 20.000 de euro, pentru a emite un certificat de urbanism şi ulterior o autorizaţie de construire pentru o clădire de locuinţe P+12 în staţiunea Neptun.
În anul 2023, ar fi pretins şi primit un folos, respectiv echivalentul a 500.000 de euro prin reducerea preţului de achiziţie a activului unei societăţi comerciale, pentru cesionarea unor contracte de închiriere privind terenuri aflate în Portul Turistic Mangalia. În acelaşi an, primarul Mangaliei ar fi pretins suma de 50.000 de euro din care ar fi primit 150.000 de lei pentru ca două persoane să nu fie controlate de către funcţionarii primăriei pe parcursul construirii unui imobil în staţiunea Neptun.
La începutul anului 2025, Cristian Radu ar fi pretins şi ar fi primit suma de 50.000 euro de la o persoană, pentru ca acesta să obţină de la Primăria municipiului Mangalia un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei realizate fără autorizaţie de construire, în staţiunea Saturn.
Totodată, inculpatul Radu Cristian ar fi disimulat şi ascuns mare parte din sumele de bani menţionate, prin achiziţia în anul 2023 a unui hotel din staţiunea Cap Aurora.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.