G4Media.ro

Presa ungară de opoziție: În câteva luni, UE a făcut mai mult…

Foto: Pixabay

Presa ungară de opoziție: În câteva luni, UE a făcut mai mult pentru maghiarii din Transcarpatia decât Guvernul Orbán, care protestează din 2017

Analiză a publicației ungare de opoziție Népszava, preluată de Rador Radio România:

Parlamentul ucrainean a adoptat joi proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii minorităților naţionale din Ucraina. Modificările au fost efectuate în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia şi ale Uniunii Europei, în special în ceea ce privește soluționarea problemei lingvistice a minorităților naționale, a declarat deputatul Irina Gheraşcenko, pentru presa ucraineană.

Comisia de la Veneţia a constat în opinia sa de după adoptarea Legii ucrainene privind învăţământul, în 2017, că o scădere semnificativă a educației în limbile minorităților amenință existența școlilor minoritare, nivelul de cunoaștere a limbilor minoritare și chiar identitatea lingvistică a minorităților naţionale din Ucraina.

În luna iunie a acestui an, în opinia sa formulată cu privire la Legea minorităților naționale contestată de comunitățile afectate, Comisia de la Veneţia a considerat că, deși legea oferă garanții în conformitate cu standardele internaționale în ansamblu, unele dintre prevederile acesteia trebuie revizuite pentru a asigura conformitatea deplină.

În iunie anul trecut, Uniunea Europeană a acordat Ucrainei statutul de candidat printr-o procedură extraordinară, dar a condiționat începerea negocierilor de aderare de îndeplinirea a șapte condiții, dintre care una este protecția drepturilor minorităților naționale. Potrivit raportului anual de evaluare din acest an, Kievul a îndeplinit două dintre acestea până acum, dar remedierea drepturilor de naționalitate este încă în așteptare. Prin modificarea legii de joi, Ucraina, care pledează pentru integrarea în UE, a încercat să îndeplinească – parţial – această obligaţie. (Pentru clarificare: nu este vorba de modificarea Legii educației, care este cel mai vehement criticată de țările vecine și amenință existența educației minorităților, ci de legea-cadru a drepturilor minorităților).

Noua versiune a legii recunoaște dreptul de a folosi limbile minoritare în public, care nu era garantat de legea anterioară a limbii. Noua versiune a legii prevede că statul ucrainean oferă gratuit manuale tipărite și electronice în limba maternă elevilor de școală primară și gimnazială aparținând minorităților naționale recunoscute prin lege în Ucraina.

Amendamentele precizează criteriile conform cărora drepturile de utilizare a limbii comunităților minoritare etnice și culturale sunt dezvoltate în așezările în care locuiesc un număr semnificativ de persoane aparținând acestor comunități. În viitor, modificările vor oferi posibilitatea de a folosi limbile minorităților naționale în domeniul publicității, în timpul organizării de evenimente publice, culturale și artistice, de divertisment, în asistența de urgență, în ajutorarea și protejarea victimelor violenței domestice și în îngrijirea bătrânilor. Toate acestea reprezintă o îmbunătățire uriașă față de legea lingvistică din 2019, care a limitat practic utilizarea limbilor minoritare la familie și la biserică.

În urma presiunilor UE şi criticilor din partea statelor vecine – pe lângă Ungaria, România, Bulgaria, Polonia și Germania şi-au exprimat nemulţumirile lor din cauza restrângerii drepturilor minorităților în Ucraina – Legea minorităților naţionale a făcut anumite concesii, limitând multe dintre drepturile minorităților la limbile oficiale a Uniunii Europene vorbită în Ucraina.

Aceasta a fost o concesie pentru cei 500.000 de români și aproximativ 100.000 de maghiari, precum și pentru un număr mai mic de polonezi, slovaci, germani, bulgari și greci, dar a privat complet de drepturile sale de bază pe minoritatea rusă formată din mai multe milioane de locuitori, lucru apreciat drept discriminare de Comisia de la Veneţia care a cerut Ucrainei să anuleze această diferenţiere. Noua versiune a legii adoptată acum nu a remediat imediat acest aspect, dar a oferit un fel de compromis.

Drepturile rușilor cu cetățenie ucraineană vor fi îngrădite atâta timp cât durează războiul cu Rusia, pe motiv că identitatea lor națională coincide cu cea a statului agresor. Comisia de la Veneția a acceptat introducerea acestui moratoriu. Este o calificare a politicii naţionale a Guvernului Orbán faptul că din 2017 blochează eforturile Ucrainei de integrare în UE și NATO pentru a proteja drepturile minorității maghiare, în timp ce constrângerea de integrare a fost capabilă să arate rezultate într-un singur an, în linişte şi fără surle și trâmbițe. (Traducerea: Rozália Gănciulescu)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Bineinteles, pt ca UE, spre deosebire de Viktor Orban, nu vrea doar sa se foloseasca de ungurii de peste hotare!
    Iar přośtii de secui si unguri din România, pun botul la mizeriile lui Orban! Ba mai mult, îi aşteaptă pe ruşi…