
Premierul Ilie Bolojan face marți conferință de presă în contextul tensiunilor cu PSD pe tema reformei din primării
Premierul Ilie Bolojan face marți de la ora 10.00 o conferință de presă cu tema angajării răspunderii și reformei în administrația locală, potrivit unui anunț al guvernului.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Conferința de presă vine în contextul tensiunilor cu PSD pe tema reformei din primării și consilii județene.
Tot marți, premierul Ilie Bolojan se va întâlni la ora 12 la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan și liderii celorlalte partide de coaliție.
Bolojan a amenințat cu demisia din funcție duminică seară în ședința coaliției de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR, au declarat surse politice pentru G4Media.
Bolojan a condiționat rămânerea sa în funcție de adoptarea unei reforme în administrația locală care să ducă la concedierea a minimum 17.000 de funcționari din ceea ce el consideră un aparat prea stufos. În replică, PSD, UDMR și minoritățile au cerut o analiză mai detaliată a măsurilor.
De unde au pornit problemele? De la modalitate de calculare a concedierilor. Inițial, marțea trecută, coaliția – inclusiv Ilie Bolojan – convenise o metodă de calcul propusă de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Joi, Bolojan a cerut o nouă metodă, invocând faptul că cea inițială era doar o mimare a reformei. Vineri, miniștrii PSD în frunte cu vicepremierul Marian Neacșu au refuzat să accepte propunerea lui Bolojan și au amenințat cu plecarea din ședința de guvern. Duminică, ședința coaliției a adus un blocaj total, pe fondul căruia premierul a anunțat că va demisiona dacă liderii coaliției nu îl susțin, au declarat pentru G4Media multiple surse din coaliție.
Propunerea inițială a ministrului Dezvoltării era de tăiere a 25% din numărul maxim de posturi stabilite conform legislației pentru primării și consilii județene, care este de circa 180.000 posturi la nivelul întregii țări. Dar Bolojan a prezentat vineri și duminică la coaliție noi cifre care arată că numărul real de posturi este de circa 158.000 posturi, ceea ce însemna, potrivit lui, că reducerea de 25% aplicată la numărul maxim de posturi ducea la un număr mic de concedieri, adică o mimare a reformei.
În replică, Bolojan a cerut inițial o reducere de 45% din numărul maxim de posturi, reducând în timpul negocierilor procentul la 40%.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.