
Fostul premier al Cehiei, Andrej Babis, atacat cu o cârjă în timp ce se afla la o întrunire electorală / Politicianul a fost internat în spital
Fostul prim-ministru al Cehiei, Andrej Babis, a fost atacat cu o cârjă în timp ce își desfășura campania electorală pentru viitoarele alegeri parlamentare, scrie presa din Cehia. Politicianul a fost dus la spital și este supus unei tomografii computerizate.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Andrej Babis, liderul partidului populist ceh ANO și fost prim-ministru, a fost spitalizat după ce a fost atacat luni seară în satul Dobrá din regiunea Moravia-Silezia, a confirmat conducerea partidului, cu precizarea că politicianul este supus unei tomografii computerizate, relatează Expats.
Conform informațiilor de la ziarul Novinky , un bărbat de aproximativ 60 de ani a intrat în mulțimea și apoi l-a lovit pe Babis în cap și în spate, cu o cârjă. Poliția se afla încă la fața locului, dar nici autoritățile, nici fostul prim-ministru nu au comentat incidentul.
Andrej Babis era în campanie pentru viitoarele alegeri parlamentare, care vor avea loc în Republica Cehă pe 3 și 4 octombrie.
Ministrul ceh de Interne Vit Rakusan a reacționat la incident pe pagina sa de Instagram, condamnând atacul. El a subliniat că orice formă de violență este inacceptabilă și că viitorul țării nu ar trebui să fie modelat de agresiune fizică, ci de argumente și idei.
Karel Havlicek , prim-vicepreședintele ANO, a reacționat și el pe pagina sa de socializare, învinuind partidele competitoare din actuala coaliție guvernamentală. „Acest atac este una dintre consecințele campaniei de ură conduse de coaliția Spolu și Piráti și, în ultimele zile, din nou de STAN. De data aceasta s-a terminat cu o lovitură la cap, data viitoare poate fi și mai rău. Campania s-a bazat pe incitarea la ură. Am avertizat că se poate termina astfel și așa s-a întâmplat”, a scris Havlicek.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.