Home » Anchete » Stelian Ion, atac dur la Lia Savonea: Ce ton am voie să folosesc, doamnă? Când i-ați dat opt luni cu suspendare netrebnicului care și-a abuzat sexual nepoata de doar 13 ani, dvs. ce ton ați folosit?

Stelian Ion, atac dur la Lia Savonea: Ce ton am voie să folosesc, doamnă? Când i-ați dat opt luni cu suspendare netrebnicului care și-a abuzat sexual nepoata de doar 13 ani, dvs. ce ton ați folosit?

Stelian Ion, atac dur la Lia Savonea: Ce ton am voie să folosesc, doamnă? Când i-ați dat opt luni cu suspendare netrebnicului care și-a abuzat sexual nepoata de doar 13 ani, dvs. ce ton ați folosit?
sursa foto: Inquam Photos/ George Călin
Ascultă articolul

Stelian Ion, fostul ministru USR al Justiției, a reacționat joi la criticile aduse de șefa Curții Supreme Lia Savonea și de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). ”În loc să se supere pe cei care îi favorizează pe infractori sau pe procurorii care calculează greșit unele termene și periclitează măsurile preventive dispuse de instanțe (vezi cazul de azi de la DNA), doamna Savonea și Secția pentru judecători a CSM îi critică pe cei care îndrăznesc să comenteze asemenea derapaje”, a spus Stelian Ion într-un comunicat.

El a atacat-o dur pe Lia Savonea, despre care a spus că are ”busolă morală defectă” pentru că l-a condamnat la opt luni cu suspendare pe un bărbat care și-a abuzat sexual nepoata de doar 13 ani.

Preşedintele ICCJ Lia Savonea racționase joi la prânz după declaraţiile în care Stelian Ion a criticat Curtea Supremă pentru achitarea fostului ministru Nicolae Bănicioiu, Stelian Ion afirmând totodată că DNA ar trebui să ancheteze faptele de corupţie comise de magistraţi. Savonea a spus că declaraţiile fostului ministru ”induc ideea unei puternice presiuni politice” şi amintesc ”de vechile chemări ale minerilor pentru a suprima democraţia”.

- articolul continuă mai jos -

Tot joi, secţia pentru judecători a CSM a constatat încălcarea independenţei judecătorilor de către fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion, prin afirmaţiile privind achitarea lui Nicolae Bănicioiu de către ICCJ.

CSM este condus de judecătoarea Elena Costache, considerată o aliată loială a Liei Savonea.

Comunicatul integral al lui Stelian Ion:

Reacțiile venite astăzi, cu maximă celeritate, din partea Secției pentru judecători a CSM și a președintei ÎCCJ, doamna Lia Savonea, ca urmare a unei opinii pe care am exprimat-o public ieri, după comunicatul ÎCCJ în care ni se spunea cât de bine și corect este apărat în România statul de drept de către toți magistrații, sunt dovada vie a faptului că am avut dreptate.
În loc să se supere pe cei care îi favorizează pe infractori sau pe procurorii care calculează greșit unele termene și periclitează măsurile preventive dispuse de instanțe (vezi cazul de azi de la DNA), doamna Savonea și Secția pentru judecători a CSM îi critică pe cei care îndrăznesc să comenteze asemenea derapaje.
Hotărârea de azi a Secției pentru judecători a CSM este absurdă.
Postarea mea nu a fost o reacție la achitarea lui Bănicioiu, ci la comunicatul ÎCCJ referitor la dosarele Bănicioiu și Ferma Băneasa.
În realitate, cei care reclamă imixtiuni în justiție și pretinse încercări de intimidare a magistraților sunt chiar cei care încearcă acum, de fapt, să intimideze și să descurajeze libera exprimare pe marginea unor soluții dubioase, venite în cascadă.
Pare că vor să pună batista pe țambal și ca oamenii să nu mai discute în spațiul public despre soluțiile pe care le consideră criticabile sau incorecte.
Cele două dosare la care făcea referire comunicatul ÎCCJ, ce a generat comentariul meu, erau soluționate definitiv — deci nu se putea vorbi despre presiuni de tipul celor invocate de CSM și Lia Savonea.
Nu eu am comparat justiția din România cu cea din Rusia, ci chiar distinsa doamnă Lia Savonea, atunci când a făcut comparația dintre Bănicioiu și Navalnîi. O comparație cu un simbolism puternic, dar în același timp profund nepotrivită.
De asemenea, apreciez că, în realitate, comentariul Liei Savonea are un ton amenințător față de opiniile critice, nicidecum postarea mea.
N-am chemat în niciun moment “în sprijin”procurorii DNA. Nu am de dus lupte personale cu nimeni și cred că magistrații nu ar trebui nici să sprijine, nici să reprime pe cineva.
Simplul fapt că am constatat că procurorii nu mai anchetează corupția din justiție după înființarea SIIJ nu înseamnă că am chemat procurorii DNA în sprijinul cuiva. În sprijinul cui? Al cărei cauze?
Faptul că fac parte dintr-un partid aflat la guvernare, care deține portofolii fără nicio legătură cu sistemul de justiție, ar trebui să mă determine să nu comentez chestiunile pe care le consider în neregulă în justiție?
Comparația cu chemarea minerilor este deopotrivă inadecvată și lipsită de talent — o figură de stil ratată.
Oare nu justiția pe care acum o patronați, inclusiv în mod oficial, este cea care a făcut ca, până azi, să nu aflăm cine a pus la cale mineriadele? Eu i-am protejat pe acei criminali sau o parte a sistemului judiciar?
Comentariile mele nu se refereau la spețe concrete, ci la întregul val de achitări – multe pronunțate în urma exercitării unor căi extraordinare de atac, adică ulterioare unor condamnări definitive. Căi extraordinare care încep să devină cam ordinare: prea des și cu prea mult succes folosite de infractori.
Dar să presupunem, prin absurd, că greșesc.
În România nu mai avem voie să vorbim critic despre corupția din justiție sau despre neregulile din sistem?
Ce mai avem voie, atunci, să facem?
Pe doamna Savonea a deranjat-o „tonul” folosit în exprimarea mea. Dar ce ton am voie să folosesc, doamnă?
Contează atât de mult tonul sau ideea în sine?
Când i-ați dat opt luni cu suspendare netrebnicului care și-a abuzat sexual nepoata de doar 13 ani, mutilându-i sufletul pentru tot restul vieții, dvs. ce ton ați folosit?
Ce termeni și ce limbaj ați utilizat când ați justificat această soluție imorală, revoltătoare pentru orice om normal, pentru orice părinte care s-ar pune în locul părinților acelei fetițe?
E decentă soluția dacă, folosind un limbaj „elevat”, ați sugerat că victima însăși poartă o vină pentru că nu ar fi reacționat imediat după actul sexual, ascunzându-le până și părinților acest episod?
Vedeți, doamnă Savonea — dincolo de orice speculații sau informații apărute în presă despre dvs. și despre influența nefastă pe care o exercitați în justiție, dincolo de orice controverse legate de persoana sau cariera dvs. — acea decizie ar fi fost, pentru mine, suficientă pentru a fi pusă în discuție excludere a dumneavoastră din magistratură.
De ce?
Pentru că ea arată că nu aveți vocație de judecător; arată o crasă lipsă de empatie față de victima minoră și, dimpotrivă, empatie față de agresor; arată că aveți o scară a valorilor răsturnată cu susul în jos.
Cu o astfel de busolă morală defectă, nu ai cum să faci dreptate — cu atât mai puțin să conduci instanța supremă.
Dar aceasta este doar umila mea părere.
În calitate de om. De părinte.
Nu de deputat, nici de avocat, nici măcar de cetățean. Am voie să spun ce gândesc sau ar trebui să tac?
În ciuda înălțimii funcției pe care o dețineți, nu sunt afectat de criticile pe care mi le adresați.
Dimpotrivă, ele chiar mă onorează.

Comentarii
  • Eu apreciez, nu cred că s-a mai exprimat cineva atât de coerent împotriva „d-nei” Savonea. Dacă ar fi fost mai mulți (politicieni, magistrați, etc) care să o fi pus la punct pe această doamnă când trebuia, nu am fi avut astăzi „justiția” asta bolnavă în România. O idee: ce-ar fi să redenumeasca acest minister in „ministerul injustitiei”? Ar exprima perfect ce simt românii de rând.

    • Coruptia lui Ciordacu

      MINISTERUL CORUPȚIEI CĂ…JUSTIȚIE NU MAI QVEM…A RĂMAS..CORUPȚIA

    • Coruptia lui Ciordacu

      Lia Savonea și a pus SILICOANE cu banii luați din șpagă?

  • de ce nu merge sa postez comentarii?

  • Deci e cum am spus intr-un comentariu care nu era acceptat pe site, CSM a aparat reputatia sinecristului de la ICCJ Victor Alistar si n-ai cum sa faci presiuni pe judecatori cand ei au dat deja o decizie definitiva. Mai bine ca nu m-ati lasat sa postez comentariile ca as fi zis ca Stelian Ion m-a plagiat.

  • Din pacate cu sistemul de justite s-a ajuns la parte-n parte

  • cam cum credeti ca va arata democratia cu PSD + AUR? cum credeti ca va arata justitia? oare listle negre ale AUR nu vor fi puse intr-o forma sau alta in aplicare?

    • arici pogonici

      Care democratie? De la anularea alegerilor nici macar aparentele nu se mai pastreaza!

    • transparenta e o cheie importanta a democratiei, chiar si pentru un guru care primeste energie extraterestra de la rusi ..
      nu ne ramane decat sa asteptam listele negre cu executii ale PSD AUR

    • Nu-l m-ai bagati in seama pe agarici, e doar un trol obosit… nu raspunde niciodata la comentarii.

  • Coruptia lui Ciordacu

    Lia SAVONEA este o P.A.N.A.R.A.M.Ă care își bate joc de așa zisul act de JUSTIȚIE, pentru dama asta bătrână și contrafăcută JUSTIȚIA ESTE egală cu CORUPȚIA, din păcate se „bucură” de protecția systemului corupt PSDNL + UDEMEREU

    • Prostu satului

      Este o simbioza politico-judiciara.
      Marele castigator (moral, daca putem folosi termenul in cazul respectiv) este Dan Voiculescu, domnul care spunea acum vreo 20 de ani, citez aproximativ, „pana nu vom controla justitia, nu putem spune ca am castigat”.
      Ei, iata ca nu stiu daca o controleaza propriu-zis, dar clar au adus-o de partea lor.
      E fascinant sa urmaresti si CUM s-a intamplat acest lucru. NU prin cumpararea/coruperea a mii si mii de magistrati. Am convingerea ca o (uriasa) majoritate a acestora e compusa din oameni rezonabili, onesti, chiar daca nu perfecti… insa acestia NU sunt in pozitii de decizie. Hidra politico-judiciara a reusit sa-si plaseze oamenii – probabil nu mai multi de cateva sute, nu multe sute – exact in pozitiile din care controleaza intreg sistemul si fac, practic, imposibila orice opozitie. Cine indrazneste sa iasa din rand, e impins la extrem, pana la sinucidere (dl. Ponta ne-ar putea povesti cate ceva), sau pana la o pensionare timpurie, pe sistemul „parasutei de aur”.
      Ca subiect al justitiei, practic nu ai cale de scapare. Daca la nivel de judecatorie poate ca mai tragi vreo nadejde la Dreptate, daca te confrunti cu unul „de-ai lor”, ajungi la Tribunale, Curti de Apel, sau, feri Doamne, la Inalta Curte, unde orice speranta trebuie abandonata, pentru ca acolo stapanesc capetele Hidrei, iar Dreptatea bajbaie prin praf, cu capul spart…
      Ma tem ca lumea nu realizeaza inca gravitatea situatiei si ca Raul de-abia incepe.

  • Justiția din România a ajuns cârpa de care îți șterg picioarele tâlharii care jefuiesc averea publică.

    Ce să caute România, un stat eșuat după cum chiar președintele ei spunea, în OCDE? În Occident sunt unii care spun că nici în UE nu ar fi trebuit să fie acceptată România, din cauza corupției și a faptului că nu este stat de drept.

    Justiția din România nu este independentă, ci se află sub tălpile politicienilor.

  • Aș spune că nu prea mai este justiția sub tălpile politicienilor. Cred mai degrabă că justiția a ajuns să fie independentă, dar problema este la vârful justiției care trece dincolo de independență și încalecă sub pretextul acestei independențe celelalte puteri în stat. De fapt justiția coruptă și politicienii corupți merg mână în mână pentru avantaje reciproce. Democrația este mai în pericol ca niciodată!

  • REFORMA presupune radical schimbat totul și n toate sectoarele..n ai cum s o faci cu aceeași javre ce de ani buni sunt la butoane..CINE și taie craca etc..deci curând n România vor mai exista cam 8 milioane exact ce vor psdnl….ptr că n diaspora nu se poate oate vota decât Președintele..

  • REFORMA presupune radical schimbat totul și n toate sectoarele..n ai cum s o faci cu aceeași javre ce de ani buni sunt la butoane..CINE și taie craca etc..deci curând n România vor mai exista cam 8 milioane exact ce vor psdnl….ptr că n diaspora nu se poate oate vota decât Președintele..

  • Justitia capturata total, pana la varf de mafia coruptiei ne asigura -indiferent de ce alte ”masuri”gen reforma se iau- intoarcerea la dictatura (de stanga mai probabil dar , poate fi si de dreapta) ! Simularea justitiei in Romania , mai evidenta dupa 2019 si executata fara rusine dupa 2020 (cand Nelocuitul de la Cotroceni a si scos coruptia din Strategia de aparare punand-o la egalitate cu evaziunea) ne asigura drumul catre o Romanie stapanita de simionsosogeorgescu sau altii identici ! Oamenii disperati, in depresie sociala nu numai tembeli, mercenari sau ciolari ii voteaza …

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole