
Precizările Exim Bank privind schimbarea sediului social, după ce Bolojan a cerut schimbarea directorului băncii: Negocierea şi încheirea contractului de sublocaţiune s-a făcut în condiţii de legalitate şi eficienţă economică / Termenii şi condiţiile esenţiale au fost aprobate de Consiliul de Administraţie
Exim Banca Românească vine cu precizări în urma declaraţiilor făcute de premierul Ilie Bolojan şi arată că procesul de schimbare a sediului social s-a realizat cu deplina respectare a prevederilor legale, toate etapele fiind aprobate la nivelul Consiliului de Administraţie şi al Adunării Generale a Acţionarilor. Banca menţionează că schimbarea sediului a fost o decizie de management strategic, pentru eficientizarea activităţii şi construirea unei imagini corporative, cât şi pentru optimizarea costurilor operaţionale.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit băncii de stat, încheirea şi derularea contractului de sublocaţiune au făcut anterior obiectul unor verificări extinse, atât din partea unor autorităţi administrative, cât şi judiciare (cum arfi Curtea de Conturi, Direcţia Naţională Anticorupţie), nefiind constatată nicio încălcare a legii şi nefiind dispusă nicio măsură coercitivă în consecinţă. Premierul Ilie Bolojan a cerut Ministerului de Finanţe să înceapă procedura de înlocuire a directorului Exim Banca Românească, în urma scandalului privind vila RA-APPS în care se află sediul băncii. Premierul Ilie Bolojan a explicat săptămâna trecută că banca de stat Exim Banca Românească plăteşte unui terţ o chirie lunară de 180.000 de euro, în timp ce RA-APPS, regie a statului, primeşte 60.000 de euro. Premierul a explicat că şi banca şi Regia au documente care arată că aşa este preţul pieţei, transmite News.ro.
Banca vine cu precizări şi despre conducere. În ultimii 13 ani, de când preşedintele Traian Halalai a preluat managementul băncii, acesta a fost reconfirmat în funcţie de patru ori succesiv. Adunarea Generală a Acţionarilor a Exim Banca Românească a aprobat în noiembrie 2024 conducerea băncii pentru următorii patru ani, când Traian Halalai a rămas preşedinte executiv. Acesta a preluat managementul fostei EximBank în noiembrie 2012.
”Exim Banca Românească este o societate administrată în sistem unitar, fiind condusă de un Consiliu de Administraţie, numit de Adunarea Generală a Acţionarilor, format din 9 membri, dintre care 5 administratori neexecutivi şi 4 administratori executivi. Activitatea curentă a băncii este coordonată de Comitetul de Direcţie, compus din Preşedintele Executiv şi Vicepreşedinţii Executivi, ale căror prerogative intră sub incidenţa aprobării Băncii Naţionale a României. Toate deciziile se iau, potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Exim Banca Românească, de către conducerea executivă sub supravegherea şi după avizul Comitetelor suport ale Consiliului de Administraţie”, arată banca.
Numirea actualului Consiliul de Administraţie al băncii a fost aprobată de Adunarea Generală a Acţionarilor la finele lunii noiembrie 2024, în urma derulării unei proceduri transparente şi competitive de selecţie – cu peste 30 de aplicaţii, dintre care 15 au fost selectate.
”Procedura, reglementată legal, a fost derulată de către o comisie creată la nivelul Ministerului Finanţelor, formată din specialişti, stabilită prin ordin al Ministrului Finanţelor. Rigurozitatea procedurii de selecţie a fost confirmată şi de faptul că toţi candidaţii selectaţi au întrunit cerinţele stricte de adecvare prevăzute de legislaţia specifică aplicabilă instituţiilor de credit, obţinând ulterior şi aprobarea Băncii Naţionale a României în vederea exercitării responsabilităţilor”, arată banca.
Sistemul de salarizare al întregului personal, inclusiv al conducerii băncii, se situează la nivelul mediu din grilele specifice şi aplicate de către toate celelalte bănci care operează în sistemul bancar.
”În ceea ce priveşte procesul de schimbare a sediului social, acesta a fost o decizie de management strategic, pentru eficientizarea activităţii şi construirea unei imagini corporative, cât şi pentru optimizarea costurilor operaţionale. De exemplu, sediul central anterior (n.r. lângă sediul ASF, în apropiere de Piaţa Naţiunilor Unite), a fost proiectat iniţial cu destinaţie de bloc de locuinţe motiv pentru care clădirea dispunea de spaţii de dimensiuni reduse şi dispersate, închise şi izolate, ceea ce făcea dificilă crearea de grupuri de lucru şi, prin urmare, reducea eficienţa între departamentele băncii atât din punct de vedere operaţional, cât şi comunicaţional. Actuala locaţie este amenajată în sistem open space – corespunzător cerinţelor unei organizaţii în dezvoltare – ce permite creşterea corelării operaţionale a structurilor interne, flexibilizarea comunicării intra şi inter departamentală, precum şi creşterea calităţii interacţiunii cu clienţii. În plus, înainte de relocare, banca avea în administrare o suprafaţa utilă totală de aproape 10.000 mp, din care numai aproximativ 48% era destinată spaţiilor de birouri, în timp ce actualul sediu permite utilizarea la maximum a spaţiului ocupat, peste 90% din suprafaţă fiind destinată birourilor, deci implicit s-a reuşit şi o reducere proporţională a costurilor de administrare”, subliniază banca.
Procesul de schimbare a sediului social s-a realizat cu deplina respectare a prevederilor legale, toate etapele fiind aprobate la nivelul Consiliului de Administraţie şi al Adunării Generale a Acţionarilor, spun reprezentanţii băncii.
”Negocierea şi încheirea contractului de sublocaţiune aferent noului sediu central al băncii s-a făcut, de asemenea, în condiţii de legalitate şi eficienţă economică, termenii şi condiţiile esenţiale ale contractului fiind, de asemenea, aprobate de Consiliul de Administraţie. Selecţia actualului spaţiu şi fundamentarea chiriei s-au făcut pe baza evaluărilor realizate de firme de evaluare cu reputaţie profesională recunoscută, atât la momentul perfectării contractului iniţial, cât şi cu ocazia negocierilor derulate pentru prelungirile ulterioare ale acestuia. Mai mult, criteriul care a stat la baza desemnării ofertei câştigătoare a fost raportul calitate/preţ – ţinând cont de poziţionare, imagine şi notorietate, iar alegerea oricărui alt spaţiu, în momentul iniţial sau ulterior, cu ocazia prelungirilor, ar fi condus la costuri suplimentare de minimum 10-15%, fără a se adăuga TVA aferentă, în condiţiile în care chiria prevăzută în contractul actual este în regim de scutire de TVA”, arată banca.
Exim Banca Românească precizează că, din punct de vedere legal, banca a avut doar opţiunea unei sublocaţiuni întrucât, încă de la momentul relocării sediului, imobilul făcea obiectul unui alt contract de locaţiune încheiat de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) până în 2031, fără nicio perioadă de discontinuitate, iar valoarea chiriei încasate de RAAPPS nu a fost şi nu putea fi cunoscută de bancă, având în vedere clauzele de confidenţialitate aplicabile între RAPPS şi partenerul său contractual.
”Încheirea şi derularea contractului de sublocaţiune au făcut anterior obiectul unor verificări extinse, atât din partea unor autorităţi administrative, cât şi judiciare (Curtea de Conturi, Direcţia Naţională Anticorupţie etc.), nefiind constatată nicio încălcare a legii şi nefiind dispusă nicio măsură coercitivă în consecinţă. În ultimii 13 ani, de când domnul preşedinte Traian Halalai a preluat managementul băncii, fiind reconfirmat de patru ori succesiv, Exim Banca Românească a trecut printr-un proces amplu de transformare strategică, care a avut ca rezultat o ascensiune remarcabilă în topul industriei bancare din România: astăzi locul 8 în clasamentul celor mai mari bănci după active. Această ascensiune, care a început de la poziţia 21 în 2012, a fost posibilă datorită exclusiv echipei manageriale, fără sprijin financiar guvernamental. Astăzi, Exim Banca Românească este recunoscută drept o instituţie de credit de importanţă sistemică şi una dintre cele mai valoroase companii româneşti”, subliniază banca.
Sub supravegherea directă şi permanentă a Băncii Naţionale a României, în toată această perioadă, Exim Banca Românească a operat în deplină conformitate cu reglementările şi standardele aplicabile tuturor instituţiilor bancare din România, implementând parametrii prudenţiali şi de eficienţă similari cu cei ai băncilor private din sistemul bancar românesc.
”Fiind supusă în mod regulat unor audituri şi verificări periodice riguroase, realizate atât de structurile interne specializate – audit, conformitate, cât şi de autorităţi administrative şi judiciare, în activitatea Exim nu au fost identificate nereguli, încălcări ale legii sau prejudicii financiare, probând integritatea operaţională a băncii. Prin deciziile bine fundamentate şi acţiunile consecvente ale managementului, banca a înregistrat rezultate remarcabile în perioada 2013 – 2024, demonstrând o deosebită capacitate de a valorifica eficient resursele disponibile şi de a menţine un control riguros asupra riscurilor şi costurilor operaţionale, în ciuda provocărilor globale (pandemie, criză energetică, conflict geopolitic) şi a unei pieţe extrem de competitive. Astfel, banca a raportat umătorii indicatori:
– Profit cumulat de 520 milioane de lei – Exim este una dintre puţinele bănci de pe piaţă care a raportat permanent profit, menţinându-şi tendinţa de creştere constantă anuală. Profitul a fost reinvestit permanent pentru întărirea capacităţii de a susţine creditarea economiei reale şi construirea unei baze solide de creştere.
– Active de 7 ori peste nivelul din 2012, cu un ritm anual de crestere de 17%, mai mult decât dublul pieţei (8%).
– Credite de 14 ori peste nivelul din 2012, cu un ritm anual de creştere de 25% faţă de 6% ritmul anual pe sistem bancar.
– Depozite de 182 ori peste nivelul din 2012, cu un ritm anual de creştere de 54% faţă de 7% ritmul anual pe sistem bancar.
– În tot acest interval, independent de componentele specifice unei bănci universale, Exim a susţinut dezvoltarea durabilă a economiei prin intermediul portofoliului în numele şi în contul statului: finanţări, garanţii şi asigurări de stat”, arată banca de stat.
Valoarea totală a produselor acordate pentru susţinerea economiei în numele şi în contul statului în perioada 2013 – 2024 a fost de 26,8 miliarde de lei.
Din 31 decembrie 2022, Exim a devent o bancă universală (Exim Banca Românească) după finalizarea procesului de fuziune prin absorbţie între EximBank, în calitate de societate absorbantă, şi Banca Românească, în calitate de societate absorbită, un proiect unic pe piaţa bancară – fiind pentru prima oară în istoria banking-ului românesc când o bancă cu capital de stat a preluat o bancă privată.
”Un proiect care, pe lângă intrarea pe segmentul de retail a unui nou jucător care şi-a asumat misiunea de a continua să susţină creşterea economiei româneşti, a răspuns preocupării autorităţilor de întărire a prezenţei, a rolului şi a impactului sistemic al băncilor cu capital românesc pe piaţa bancară locală.
Fuziunea nu a implicat nicio finanţare de la bugetul de stat, poziţia de capital puternică permiţând EximBank să achite preţul pentru achiziţionarea acţiunilor Băncii Româneşti doar din resurse proprii. De altfel, creşterea accelerată a activităţii din ultimii 13 ani a fost realizată de Exim bazându-se exclusiv pe capitalurile proprii, ultima majorare de capital a băncii fiind realizată la începutul anului 2006. Având în vedere însă ritmul accelerat de dezvoltare al băncii şi creşterea cerinţelor de capital impuse de reglementările europene şi naţionale, a devenit necesară identificarea şi atragerea unor surse suplimentare de capital, menite să susţină expansiunea sustenabilă a activităţii”, precizează instituţia.
Discuţiile despre capitalizarea băncii au început de mai mulţi ani, dar paşii concreţi au fost făcuţi în 2024, când România a transmis Comisiei Europene Testul Investitorului Privat Prudent.
Comisia Europeană a analizat şi a concluzionat că majorarea este justificată economic şi respectă principiile unei economii de piaţă, astfel că Guvernul României a aprobat recent capitalizarea băncii cu 250 de milioane de euro.
”În încheiere, reafirmăm întreaga disponibilitate de a colabora cu prim-ministrul României, Ministerul Finanţelor precum şi cu orice autoritate competentă de control şi de a oferi toate informaţiile necesare în vederea clarificării tuturor circumstanţelor legate de încheierea şi derularea contractului de sublocaţiune aferent imobilului în care funcţionează sediul central al băncii, precum şi pentru informarea corectă a opiniei publice, ca element esenţial în protejarea reputaţiei unei instituţii de credit de importanţă sistemică pentru sistemul bancar românesc şi imaginea acestuia în contextul financiar-bancar european, cât şi pentru prestigiul şi reputaţia profesională a managementului băncii”, spun reprezentanţii băncii.
Premierul Ilie Bolojan a explicat săptămâna trecută că banca de stat EximBank plăteşte unui terţ o chirie lunară de 180.000 de euro, în timp ce RA-APPS, regie a statului, primeşte 60.000 de euro.
”Este o gaură care se întâmplă între o firmă a statului care adminstrează o clădire şi o bancă de stat care a subînchiriat de la privat. Firma privată plăteşte statului 60.000 de euro lunar, în timp ce EximBank plăteşte o chirie lunară de 180.000 de euro către firma privată. Într-un an asta înseamnă 1,5 milioane de euro”, a afirmat Bolojan.
Bolojan a anunţat, marţi, că a cerut Ministerului de Finanţe să înceapă procedura de înlocuire a directorului EximBank, în urma scandalului privind vila RA-APPS în care se află sediul EximBank.
”Am cerut Ministerului de Finanţe să declanşeze procedura de înlocuire din funcţie a directorului de la bancă şi în aceste zile, dacă nu mâine sau poimâine, va pleca sesizarea la parchet, pentru că sper că cineva va constata că nu putem avea pentru aceeaşi clădire două expertize făcute către două companii de stat. Sunt două evaluări care arată că un preţ de 60.000 de euro este preţ de piaţă în acelaşi loc şi o altă expertiză care arată că 180.000 de euro este tot în acelaşi loc, tot pentru acea clădire, un preţ de piaţă”, a afirmat, marţi seară, la Digi 24, Ilie Bolojan.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.