Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pilotul spaniol de Formula 1, Carlos Sainz, a reuşit să prindă doi hoţi care i-au furat un ceas de lux, duminică seară, după Marele Premiu al Italiei de la Monza, unde s-a clasat pe locul 3, transmite News.ro
După ce a sărbătorit cu fanii la hotel, doi indivizi l-au împins şi au profitat de situaţie pentru a-i lua ceasul, un Richard-Mille evaluat la aproximativ 500.000 de franci elveţieni (cat tot atâția euro).
Pilotul spaniol şi asistentul său i-au urmărit apoi pe infractori, ajutaţi de mai mulţi fani care au asistat la scenă, până când au reuşit să îi blocheze. Aceştia au fost apoi predaţi poliţiei aflate la faţa locului şi duşi la o secţie de poliţie.
Carlos Sainz şi-a recuperat ceasul, demonstrând în acelaşi timp că este la fel de rapid la alergare ca şi la pilotat.
🇮🇹 Turns out Carlos defence mood didn’t stop after the race 🦸🏻♂️
Italian press reports the smooth operator got his 500k euro Richard Mille watch stolen… and chased after the thieves with Rupert’s help 🫨#CarlosSainz | #ItalianGP— Carlos Sainz News (@CSainzNews_) September 3, 2023