Home » Sportz » Turcia, eliminată de la Cupa Mondială 2026 după eșecul cu Paraguay

Turcia, eliminată de la Cupa Mondială 2026 după eșecul cu Paraguay

Turcia, eliminată de la Cupa Mondială 2026 după eșecul cu Paraguay
CM de fotbal 2026/ Sursa foto: Maximilian Koch / imago sportfotodienst / Profimedia
Ascultă articolul

Naționala Turciei a fost eliminată matematic de la Cupa Mondială 2026, după ce a pierdut cu scor 0-1, în fața selecționatei Paraguay, în etapa a doua a Grupei D, transmite MEDIAFAX.

Meciul disputat pe stadionul San Francisco Bay Area Stadium a început excelent pentru sud-americani, care au deschis scorul încă din minutul 2, prin Galarza, cu un șut puternic de la distanță ce nu i-a lăsat nicio șansă portarului turc Cakir.

- articolul continuă mai jos -

Turcia, pregătită de Vincenzo Montella, a încercat să revină rapid în joc, însă ocaziile lui Arda Guler și Muldur nu s-au concretizat. Cea mai mare șansă a primei reprize a venit în minutul 35, când Muldur a trimis cu capul în transversală, după o lovitură liberă executată de Hakan Calhanoglu.

Finalul primei părți a fost marcat de un moment rar întâlnit: în minutul 45+3, Miguel Almiron a fost eliminat direct pentru comportament nesportiv, arbitrul aplicând noua regulă FIFA cunoscută drept „legea Prestianni”. Paraguay a evoluat astfel în inferioritate numerică în repriza secundă.

Cu un om în plus, turcii au dominat partea a doua, însă lipsa de eficiență la finalizare a fost decisivă. Calhanoglu, Uzun și Gul au ratat oportunități importante, cea mai mare venind în minutul 89, când Gul a irosit incredibil din câțiva metri, după o respingere a portarului Gill.

Paraguay a rezistat până la final și a obținut o victorie extrem de importantă, care o menține în lupta pentru calificarea în fazele eliminatorii.

De cealaltă parte, după înfrângerile cu Australia și Paraguay, Turcia rămâne fără puncte și nu mai are șanse de a termina grupa mai sus de locul 4, fiind eliminată înaintea ultimei etape.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole