Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liderul partidului extremist AUR, George Simion, l-a prezentat miercuri pe Ștefăniță Avramescu drept candidatul partidului la șefia Consiliului Județean Buzău. Avramescu va fi contracandidatul lui Marcel Ciolacu, fostul președinte PSD.
Ștefăniță Avramescu este deputat AUR de Prahova, are cabinetul parlamentar în Câmpina și locuiește în municipiul Sfantu Gheorghe din județul Covasna, potrivit CV-ului său oficial.
Legătura sa cu Buzăul este faptul că s-a născut și a crescut în acest oraș, după cum a declarat în conferința de presă. El a făcut liceul în Buzău, după care a plecat la facultate la Iași.
CV-ul său arată că a lucrat doar în București și Sfântu Gheorghe. A fost angajat la mai multe firme și a fost consilier și consultant în mai multe instituții de stat – la Senat, la Secretariatul General al Guvernului și la Ministerul Finanțelor.
El a fost anterior membru ALDE și a lucrat la cabinetul lui Călin Popescu Tăriceanu, potrivit cv-ului său.
Ștefăniță Avramescu este fratele fostului deputat PNL Gabriel Avramescu, potrivit presei locale.
Gabriel Avramescu a fost propus și votat în 2023 de coaliția PSD-PNL în postul de vicepreședinte al ASF. La acel moment, PSD era condus de Marcel Ciolacu.
Întrebat în conferința de presă care vor fi primele lui proiecte dacă va câștiga alegerile pentru ședia Consiliului Județean Buzău, Avramescu a spus că în primul rând va analiza proiectele care există deja.