Odată cu intruziunile dronelor, conflictul dintre Rusia și țările europene își schimbă natura – Analiză Le Monde

Analiză Le Monde, via Rador: Războiul hibrid dus de câțiva ani de Moscova devine mai amenințător prin survolurile cu  drone. Până la a vorbi despre un război în sens strict? Puține state europene îndrăznesc să numească în mod clar acțiunile Rusiei, de teamă să nu alarmeze opinia publică și din riscul unei escaladări

Război psihologic, război hibrid sau pur și simplu război? Multiplicarea survolurilor cu drone în mai multe state europene și incursiunile avioanelor de vânătoare rusești în spațiul aerian estonian alimentează dezbaterea asupra naturii și gravității amenințării pe care Moscova o face să planeze asupra Vechiului Continent.

Europenii conștientizează, pe măsură ce se înmulțesc incidentele atribuite Moscovei, că conflictul depășește teatrul ucrainean, la mai mult de trei ani după invazia de mare amploare lansată de Rusia. Ei încearcă astfel să-și ajusteze vocabularul și doctrina, dar cu mare prudență, pentru a nu provoca panică în rândul populațiilor și, de asemenea, pentru a evita orice risc de escaladare.

Dacă Franța nu a fost vizată până în prezent de aceste incursiuni, Emmanuel Macron vorbește acum despre o „confruntare permanentă” cu Rusia, pe care o consideră, „în afară de terorism”, „cea mai mare amenințare structurală pentru europeni”.

O amenințare mult timp „subestimată”, dar care încă nu este numită „dușman” în limbajul președintelui francez. „Dronele pot fi distruse, punct”, a apreciat șeful statului. Totuși, acesta se abține să vorbească despre „război” între Moscova și continentul european. „Nu se trece peste noapte din starea de pace în starea de război”, a mărturisit el într-un interviu acordat ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, la 1 octombrie.

La rândul său, secretarul general al NATO, fostul prim-ministru olandez Mark Rutte, refuză să afirme că Rusia urmărește să testeze Alianța Atlantică prin incursiunile cu drone sau prin survolul spațiului aerian estonian, ceea ce, totuși, cred mulți responsabili și experți. Alexus Grynkewich, comandantul suprem al forțelor aliate în Europa, în cadrul NATO, sublinia, astfel, la 24 septembrie, într-un interviu pentru Le Monde, că „Rusia a căutat întotdeauna să obțină un avantaj față de Alianță”, în special în „domeniul cognitiv și mental”.

În această privință, ea a devenit expertă în arta provocărilor de toate felurile, având scopul de a manipula opiniile publice, de a perturba procesele electorale și decizionale, cu obiectivul final de a slăbi capacitățile militare ale țărilor NATO.

În timp ce armata sa este împotmolită pe frontul ucrainean, președintele Vladimir Putin nu are astăzi posibilitatea de a ataca Alianța pe plan militar. El dispune de un arsenal nuclear considerabil, dar nu are niciun interes strategic în a-l folosi. În schimb, poate, cu costuri reduse, să afecteze moralul societăților europene și să semene dezbinare.

Fermitate în Polonia și Danemarca

Dacă aceste constatări sunt larg împărtășite, europenii par totuși paralizați de evenimente. Unele țări pledează pentru cea mai mare fermitate, începând cu Polonia, prima lovită pe 9 și 10 septembrie de circa douăzeci de drone, dintre care mai multe au fost doborâte de apărarea aeriană a țării.

Chemând la solidaritatea NATO, prim-ministrul Donald Tusk a amenințat că va doborî orice obiect care încalcă spațiul aerian național, inclusiv avioane de vânătoare rusești. La 2 octombrie, la Copenhaga, el a asigurat că nu este interesat de o escaladare cu Moscova, întrucât „[țara sa] ar fi prima victimă a acesteia”. „Dar știm ceva despre intențiile și planurile Rusiei. Dacă va câștiga în Ucraina, va fi sfârșitul țării mele și al Europei”, a spus el.

Aceeași determinare în Danemarca, deși avertismentele guvernului declanșează dezbateri interne intense. Încă din 23 septembrie, a doua zi după survolul aeroportului din Copenhaga de către drone, prima-ministră Mette Frederiksen denunța „cea mai gravă atacare comisă vreodată împotriva unei infrastructuri daneze”.

Enumerând ceva mai târziu precedentele incidente din Polonia, România și Estonia, ea a mers mai departe, vorbind despre un „război hibrid”. Și, deși identitatea responsabililor nu fusese stabilită la acea dată, ea nota: „O țară reprezintă, înainte de toate, o amenințare pentru securitatea Europei: Rusia.”

Unele partide daneze de stânga i-au reproșat retorica „belicoasă”, sugerând că aceasta ar fi putut provoca Moscova. Într-un lung mesaj publicat pe Facebook adresat concetățenilor săi, la 3 octombrie, ea și-a apărat poziția: „Nu dorim absolut deloc războiul (…) Dacă ne lăsăm speriați și intimidați de atacurile hibride, dacă începem să cedăm, atunci va fi începutul sfârșitului.”

În aceeași zi, cu ocazia prezentării ultimului raport privind amenințările la adresa securității Danemarcei, șeful serviciilor de informații militare ale țării, Thomas Ahrenkiel, a atribuit survolurile cu drone Rusiei, dezvăluind că acestea nu sunt decât unul dintre ultimele atacuri hibride comise împotriva statului nordic, în special pentru a-l împiedica să acționeze împotriva „flotei fantomă” care transportă petrol rusesc supus embargoului european.

„Estimăm în continuare că Rusia nu va lansa o ofensivă militară directă. Dar ne așteptăm la mai multe atacuri hibride: atacuri cibernetice, sabotaje și campanii de influență”, a precizat el.

În Germania, o clasă politică divizată

Discuția este departe de a fi încheiată în Germania. La început, autoritățile regionale și federale au încercat să minimalizeze amploarea survolurilor cu drone, refuzând să cedeze în fața a ceea ce consideră a fi o formă de intimidare menită să semene panica în opinie.

Dar emoția generată de paralizarea aeroportului din München, în plin Oktoberfest și cu o zi înainte de un weekend prelungit de comemorare a 35 de ani de la reunificare, le-a ajuns din urmă.

De atunci, Germania se chinuie să găsească termenii pentru a descrie situația de securitate în fața căreia se află țara și Vechiul Continent, noțiunea de „război hibrid” nefiind suficientă.

„Nu suntem în război, dar nu mai suntem nici în pace”, a declarat cancelarul Friedrich Merz în marja unui eveniment la Düsseldorf, la 29 septembrie. O frază preluată acum de jumătatea conservatoare a coaliției de la Berlin.

Responsabilii politici sunt împărțiți în privința răspunsului ce trebuie dat. Ministrul-președinte al Bavariei, Markus Söder (CSU, dreapta), pledează pentru un răspuns puternic și imediat, solicitând ca dronele să fie interceptate și doborâte imediat de armată, care, prin vocea ministrului său, social-democratul Boris Pistorius, răspunde că Germania „nu este în război”.

Acesta din urmă pledează pentru „a examina situația cu luciditate și seninătate: până în prezent, dronele observate nu au reprezentat o amenințare concretă”.

Cuvântul „război” în sine este, în mare măsură, tabu. În cadrul Bundeswehr-ului, termenul este rar folosit; se preferă noțiuni precum „apărare” sau „reziliență”.

„Cuvântul este refuzat de o parte a guvernului pentru că țara rămâne într-o anumită măsură pașnică, din cauza istoriei noastre și a vinovăției moștenite din al Doilea Război Mondial”, rezumă Markus Wehner, coautor al lucrării Der stille Krieg. Wie Autokraten Deutschland angreifen („Războiul tăcut. Cum atacă autocrații Germania”, C. H. Beck, 2025): „În ciuda sprijinului pentru Ucraina din partea unei majorități a populației, există o negare a pericolului pe care îl reprezintă Moscova, deoarece mulți oameni nu văd” diversitatea atacurilor pe care Rusia le duce „de cel puțin zece ani”.

„Divergențe între aliați”

În Belgia, unde o bază militară a fost survolată de aproximativ cincisprezece drone neidentificate în noaptea de joi 2 spre vineri 3 octombrie, autoritățile încearcă, de asemenea, să nu alarmeze populația. Ministrul apărării, Theo Francken, nu a indicat direct Rusia, dar a evocat, duminică, posibilitatea unei acțiuni conduse de „intermediari” legați de Moscova. „Nu vreau să creez panică, dar nici nu vreau să mi se reproșeze vreodată că nu am spus nimic”, a spus acest susținător al unei reînarmări pe scară largă a țării.

Duminică, Francken a anunțat achiziția rapidă de sisteme anti-dronă și numirea unui general care va fi însărcinat special cu coordonarea luptei împotriva acestor aparate. Potrivit ministrului, Centrul Național de Criză lucrează cu diverse ministere, inclusiv cu al său, la elaborarea unui „plan global de reziliență”.

Frederik Vansina, șeful armatei belgiene, respinge ideea unui „atac frontal” din partea Moscovei, cel puțin atât timp cât războiul din Ucraina continuă, negocierile de pace schițate de președintele american Donald Trump fiind în impas.

Acest general consideră, totuși, că pe viitor armata rusă își va crește capacitățile, „și dacă nu suntem pregătiți, va fi o problemă”. El menționează data de 2030 ca posibil moment pentru un conflict între Rusia și vestul Vechiului Continent.

Evenimentele recente „au dezvăluit divergențele dintre aliați în ceea ce privește apetitul lor pentru risc și răspunsul potrivit de dat”, scrie Rafael Loss, cercetător la centrul de reflecție European Council on Foreign Relations.

„La urma urmei, a lovi avioane rusești, chiar dacă este complet legal și legitim, riscă să transforme o criză latentă într-un conflict deschis”. În acest caz, „lipsa unui consens între cei treizeci și doi de membri NATO ar constitui o victorie majoră pentru Putin și ar putea deschide calea altor acțiuni distructive menite să fragilizeze definitiv Alianța”.

Traducerea Rador: Ruxandra Lambru