G4Media.ro

O șoferiță a fost bătută, iar o mașină și un magazin au…

Sursa foto: Emaramures.ro

O șoferiță a fost bătută, iar o mașină și un magazin au fost avariate, după ce o femeie a accidentat un copil care a traversat neglijent strada / Zeci de băimăreni au vrut să-și facă singuri dreptate

Un accident în care a fost implicat un copil a provocat un imens scandal, luni, pe o stradă din Baia Mare, după ce zeci de persoane au tăbărât peste femeia de 25 de ani care se afla la volanul autoturismului, relatează Emaramures.ro.

Șoferița a coborât imediat să acorde primul ajutor, în urma accidentului, și a sunat la 112. Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș a sosit la fața locului, l-a preluat și l-a transportat conștient la Spitalul Județean de Urgență Maramureș.

Imediat, zeci de băimăreni, majoritatea de etnie rromă, s-au adunat la locul accidentului și au tăbărât pe șoferiță. Aceasta a fugit și s-a refugiat într-un magazin. Autoturismul femeii a fost distrus de rromi, dar și magazinul în care s-a refugiat. Doar cele 8 echipaje ale poliției și trei echipaje ale Jandarmeriei au reușit să îi țină în frâu.

Minorul a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare în vederea efectuării de investigații medicale, iar conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind zero.

Polițiștii au constatat faptul că, mai multe persoane, aflate în apropiere, au provocat distrugeri autoturismului implicat în accidentul rutier, după producerea acestuia.

În continuare, polițiștii s-au sesizat din oficiu privind infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice și vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în eveniment și stabilirea cu exactitate a faptelor.

Sursa foto: Emaramures.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

64 comentarii

  1. cancer, nu eczema.

  2. @mihai
    La cum ti-a nascocit creieru propozitia de mai sus ai putea zice ca tu esti zona zoster sau poate chir un cosh de n-a mai putut si s-a stors singur in inexistenta.

  3. Si interesant cum aceeasi postaci prorusi abia asteapta sa mulga o stire de comentaci rasisti. Si apar imediat dacopatii sa le dea dreptate.
    Marii intelepti intalniti pe teren comun.

  4. Trebuie sa recunostem ca pe vremea lui Ceasca astia n-aveau curajul sa croncane si sa se gainateze peste tot.

  5. Problema revine in actualitate.

    • Pietonii nu inteleg un lucru.Nici macar pe trecerea de pietoni nu ai dreptul sa treci fara sa te asiguri dar apoi prin loc nepermis.La noi se aplica legea junglei fiecare trece pe unde vrea cum vrea fara sa se gandeasca la consecinte si apoi hai sa omoram soferul.Pai acei oameni ar trebui sa-si invete copiii cum trebuie sa treci strada pt ca nu este strada lor.

    • Ionut, cand treci tu cu bemveu’ peste trecerea de pietoni ai face bine sa reduci viteza si sa te asiguri tu, ca poate pietonul e cu ochii-n telefon si daca ai dat peste el … papa permis

  6. Cherecheș, mai fă un zid ca să-i ferească pe puradei de accidente.

    • Cand le-a facut s-au rasculat,acum s-au dezlantuit ca barbarii.Dracu sa-i mai inteleaga.

  7. Din pacate rromii stiu de par, daca ii zvanti de cateva ori si stai cu ochii pe ei sunt cuminti altfel… pleci si o iei de la capat…

    • parca Biserica a stiut sa-i potoleasca… le-a dat de munca cateva sute de ani.

    • Sunt creștin practicant dar trebuie să recunosc că biserica nu le-a „dat de lucru” ci ia folosit că sclavi, se numeau sclavi bisericești. Mai erau încă două categorii de sclavi, boierești și domnești, toți țigani. Trebuie să ne asumăm și noi greșelile istorice cum și ei, sau de fapt cei mai răsăriți dintre ei, trebuie să-și asume că marea majoritate sunt needucați, o povară și un pericol pentru societate.

  8. Zeci de baimareni țigani au vrut sa-si faca singuri dreptate! Mentionati zona, Paltinisului-Craica, pentru a se intelege contextul local-social.

    • Când au difuzat știrea nici nu mai era nevoie să precizeze etnia „furioșilor” că doar sălbaticii ăștia se manifestă tribal. România nu o să fie niciodată o țară civilizată cât timp există maimuțele astea care au „infectat” deja și Europa occidentală. Pietonii au prioritate pe „zebra” dar d.p.d.v. legal tot au obligația să se asigure înaintea traversării și să nu o facă alergând (cum probabil a făcut-o puradelul). Maimuțele din România traversează doar in 2 feluri: merg foarte încet și gesticulează că sunt „șmecheri” sau aleargă ca atunci când îi caută poliția (șoferii pot să confirme).

  9. Say it loud, say it proud, diversity is our greatest…..!!!!

    • Da dar nu „diversity” i-a adus pe duminicani pe plaiurile astea ci tocmai biserica care avea nevoie de robi/sclavi iar acum se spala pe maini.

    • De acord cu tine.
      Eu zic sa ii facem pe burtosii astia din biserica sa isi rectifice greselile trecutului si sa se implice in mod direct in trimiterea acestui grup inapoi in India.

    • Am inteles, nu ai ce sa faci acum, dupa sute de ani, buni- rai, sunt ai tai. Problema e ca ne asteapta si mai multa diversitate pe viitor.. zic si eu. Din ce am vazut pana acum, „diversity” nu prea a functionat nicaieri in Istorie. Momentan cel mai bun ex, este singapore, dar oamenii aia sunt macar cultural mai aproape.

  10. Ei sunt mereu discriminatii

  11. „Rasismul e atunci cand altcineva spune adevarul, unul care tie nu iti place.
    Rusnac este oricine spune ceva ce nu iti place”

    Tu dupa asta tiparele astea doua gandesti (nu prea)

  12. Mare atenție. Acel copil se putea arunca intenționat în fata mașinii,putea fi împins de o ruda.La mine la tara la întrare în comuna e un cartier latino, acum câțiva ani o bunica i a dat drumul din mana nepotului ( practic l a împins în strada).Dacă pleca cu o jumate de secunda mai devreme praf îl făceam.Am permis de 40 de ani și nu m am confruntat cu asa problema.

    • Cuvantul ‘latino’ e total nepotrivit, ceva mai apropiat de indian, nu ai gasit?

    • Da am auzit și eu de această practică la Fieni, de fapt nu chiar Fieni ci comuna de mai sus pe drumul spre cota 1000, nu mai știu cum se numește.

  13. Oameni fără educație. Nu că i-ar opri cineva să aibă educație dar se pare că nici nu prea le place.

  14. Nu trebuie sa fii nici rusofil si nici rasist sa constati ca nu se pot integra nicicum intr-o societate civilizata. PUNCT!

  15. Respectivii au evaluat rapid legea: femeia nu va pati nimic, dar… nici ei nu vor pati nimic daca o agreseaza.

  16. Acestia nu sunt oameni, nici animale nu pot fi considerate. Adunati si trimisi la raionul de porci!

  17. Scenariy: soferita vedet gloata cum o ataca, se sperir si se urca in masina, si apoi apasa din greseala pe acceleratie (fiind panicata) si trece peste gloata. Bine ca nu a foat cazul de data asta.

    De tinut minte

  18. Să facă dreptate ca în cazurile Huidu, Generalu Izmenaru Gaby Oprea, Mario Iorgulescu, accidentul din Fundeni sau poliţistul din Chitila??? 😂😂😂😂😂

    Vai! Câtă necivilizaţie! Ai zice că trăieşti într-o ţară africană cu instituţii corupte, vândute şi eşuate – dar, de fapt, chiar trăieşti!

  19. Ăștia votează de fiecare data și legile sunt făcute pentru ei. Munciți, nu votați și plătiți.

  20. Hai să traversăm fără să ne uităm, că e tarlaua noastră.

  21. …femeia care a împins copilul de aprox. 4 ani,o bunica de aprox.40 ani,fusta neagra,( mama nu putea fi pt.ca ele au aprox.16 ani),strabunica are fusta creata și roșie.Barbatii vin după, puși pe scandal.Unul din ei „monitorizeaza” tot timpul perimetrul.

  22. In România se poate face ordine doar cu parul și cu un stat cu adevărat militarizat. Altfel nu avem cum. Mai ales ca ne confruntam cu imigranții ăștia de sute de ani, care de 33 de ani fac ce vrea…. Lor și nu ii joaca nimeni în picioare.

  23. Eczemă rusofilă dornica de conflicte interetnice intr-un stat dușman ești tu, Mihai sau Boris cum te-o chema!

  24. …la ieșirea din comuna am oprit la postul de politie,era după amiaza,un domn îmbrăcat în trening tânăr,la 30 de ani,m am prezentat ,s a prezentat ca agent cutare.I am explicat cum era sa dau peste un copil, cum în alte dați stau toți în mijlocul drumului,cum PERMANENT este un bărbat care sta în mijlocul străzii și te rogi frumos de el sa se dea la o parte sa poți trece sa ajungi acasă,cum la volanul unor mașini care circula prin comuna sunt băieți tineri care eu nu cred ca au 18 ani,nu mai vorbim de permis.Discutia s a încheiat, o sa se facă, o sa se draga.

  25. Rromania, little India.

  26. Cati rasisti scarbosi pe aici, pai voi nu ati avut in viata vietilor interactiune pozitiva cu cineva de etnie rroma, asta nu inseamna ca acesti oameni nu se pot integra in timp.

    In special copiii lor, daca ar trece printr-un sistem de educatie care sa puna la punct si odraslele noastre, care desi nu sunt de etnie rroma, se comporta ca niste mici distrugatori ai societati noastre, frustrati din cale afara pe orice arata frumos si curat. Pai pana si un copil din familie buna, iese fara educatia necesara sa mearga departe in viata si manierat in societate, nu cred ca conteaza etnia, cand vine vorba de ce fel de om vrei sa fi in societate, la fel de bine si un om de etnie romana pur sange, poate sa fie tufa de venetia la capitolul traim intr-o societate de care ar trebui sa avem grija.

    Eu cunosc persoane care au mai multa educatie desi au radacini de etnie rroma, eu ii consider 100% romani, pentru ca au crescut in tara noastra, au trait foarte mult timp aici si multe generatii, si multi dintre ei au capacitatea de a reusi in viata. Nu e corect sa le luam demnitatea de a fi cetateni ai aceste tari, indiferent de educatia de care au avut ei parte.

    Sper ca astia care sunteti rasisti sa va bata postasul cu amenda, pentru discriminare in mediul online. Asta venind de la mine, desi nu sunt de etnie rroma, mama mea si tatal meu sunt nanasi la 2 copiii al unei familii mixte de etnie romano-rroma oameni de nota 10, si mai sunt oameni de etnie rroma care se incadreaza in tipologia de a fi roman indiferent de culoarea pielii. Sa va fie rusine satanistilor, pentru denigrarea creatiei lui Dumnezeu, ar trebui sa va cereti toti scuze fata de cei de etnie rroma jigniti in comentariile din acest articol.

    • Realitatea este alta, vorbești de ideal… Utopie!!

    • Revino la realitate prietene ca te vor viola astia si noi iti vom aduce aminte fix ce ai scris aici.
      Rasismul e una si apararea este cu totul altceva. Romanii nu sunt rasisti dar se vad nevoiti sa se apare si chiar vor incepe sa o faca serios daca nu va reveniti la timp. Dupa mintea ta trebuie sa renunt la aparare de frica sa nu ma faci tu rasist? Vplt

    • Ai scris o întreagă poveste lacrimogenă….ar trebui să locuiești tu în zona aia horror să vezi ce fac” iubiții” tăi discriminați!
      Sunt băimărean!

    • Cu siguranță sunt si romi de valoare, care însă prefera termenul de țigan, toată stima pt ei, însă noua spalatura inventata de Ilici Iliescu, sa para mai cizelat, da I mai spurcata,este fără scrupule, tupeu ,jaf, și scandal!
      Tre reintrodusa închisoarea cu munca silnica, sa I controlezi pe ăștia!

  27. Da „Ares” eu cu soția suntem nașii de botez ai unei micuțe rome.Botezata în vara lui 2007 dacă nu ma înșel ca data.Nu avem nimic cu etnia roma,dar tot timpul încercați sa va faceți dreptate singuri ocolind legea ca și în acest caz.Revenind la cei din comuna mea ai atrage atenția sa nu mai spele covoarele pe drumul public,sa nu și mai tina câinii și caii în mijlocul drumului,sa te rogi frumos de el sa facă un pas lateral sa nu îl lovești cu mașina este sinonim cu o mare obrăznicie din partea ta și se poate lasă cu niște șuturi în mașină sau cu un parbriz spart.Daca obrăznicia din partea ta e și mai mare se poate lasa cu blocarea ieșirilor din comuna și administrarea altor corecții asupra ta sau a mașinii.Oricum a deschide discuția cu o oficialitate este 0.Spun ca este discriminare.Tu parca nici nu exiști.

  28. De ce tot le spunem romi/rommi? Sunt țigani/gintanes. În România sau UE toată lumea asa le spune. Din păcate noi suntem de vina, au 150 ani de când au scăpat din sclavie, jumătate din domeniile manastiresti. Nu am fost în stare să-i asimilam, în loc de corturi le-am dat un ghetou în Ferentari sau garduri în alte orașe. Exact ca și negrii din USA sau magrebienii din Franța. Rușine pentru noi.

  29. Problema de siguranță nationala. Trebuie făcut ceva cu ăștia, mai ales în vremurile pe care le trăim. De aceea ne dorim dictatura.

  30. Toleranta naște monștrii ….trebuie rapid luare măsuri și pedepsiți

  31. Ai scris o întreagă poveste lacrimogenă….ar trebui să locuiești tu în zona aia horror să vezi ce fac” iubiții” tăi discriminați!
    Sunt băimărean!

  32. spiritul justițiar + spiritul gregar =justiția junglei
    Aceste practici sunt comune prin țările de lumea a treia -prin africa și orientul mijlociu să fiu mai precis
    Din fericire avem și noi indienii noștri care dau dovadă cu fiecare ocazie că nu sunt pentru lumea semicivilizată
    Ce să mai zici reziduuri umane ar trebui deportați în țara lor de origine acolo unde e normal să te îmbăiezi in rahat

  33. Dragii mei acești oameni indiferent de ce etnie ar fi nu ar fi trebuit să fie lăsați să facă așa ceva .Doi să vă adresați domnului Iohannis care a promulgat legea minorităților etnice Nu ai voie sa te atingi de romi .

  34. Comentariul meu nu poate fi publicat ? Pe bune ?

  35. Era o vorbă despre țărani… Ați venit la oraș și în loc să vă faceți orășeni ați făcut din oraș, sat Așa și cu acești „europeni” care transformă încet și sigur România într-un Punjab. Organizez excursii (doar dus) in Punjab pentru cei implicați.

  36. Om politic roman te ai gândit o clipa ce a fost în sufletul acelei femei.Eu m am gândit toată ziua ca as fi putut fi în locul ei.Om politic roman oprește te din combinatorica politica,da legi ca romanul indiferent de etnie sa trăiască demn la el în tara ,nu l mai umili,nu l mai face sa și ia lumea în cap ,pune oameni cu carte în fruntea treburilor,oprește copii deștepți în tara, pune i sa creeze.

  37. Contează educatia. Toti ne nastem egali, insa, daca primim o educatie „aparte” ce vreau sa zic este ca daca vad la mama si la tata, de cand aveam 3 ani, ca singura cale sa imi dea de mancare este sa fure, dea in cap etc etc atunci si eu tot asta voi face. Dar daca tata este avocat si mama doctor tot ce este posibil sa ajung ca ei sau un ratat dar nicidecum cale de mijloc 🙂

  38. bine ca G4Media are dubla masura

    e in regula sa puna rrom langa Român dar nu si țigan langa Român

    lasati numai comentariile care plac

    acest articol ar fi trebuit sa inceapa cu tentativa de omor

  39. Cine-i va plăti daunele femeii?
    Va lua cineva masuri în acest sens?
    Sunt convins ca nu,autorităților le este frica de,, indieni”acestia își fac siguri legea.

  40. Toti avem dreptul la un puradel sub roata cu suspendare, de ce sa nu ne bucuram de el si sa facem o fapta buna fiecare.
    O greseala a facut femeia, a apasat pe frana in loc de acceleratie.

  41. Damn pic.. ai mare dreptate. Chiar daca nu era bine pe vremea aia din multe puncte de vedere, asta era un plus

  42. Cand sunt alegerile ,astia toti sunt la vot,manati de bulibasa.Incepand cu Constitutia(denuntul anonim=0;inchisoarea contraventionala=0;sanctiuni pt. numiri la varf=0 etc.)si terminand cu ultimele legi promulgate,toate îi favorizeaza.Un politist, daca ia in serios un astfel de caz, risca sa nu mai avanseze niciodata.
    Politica aceasta este parte integranta a ideologiei sau mai bine zis strategiei moscovite,inca din ’90.

  43. Au putere pt ca primesc ajutoare sociale si alte beneficii banesti, materiale fara sa contribuie cu nimic la stat. Fac copii pt bani , sant odihniti, relaxați, au numai drepturi. Paraziții societatii, contribuabilii la vot.

  44. Ba că…..ule de zic și eu atunci de ce romii tai nu au răbdare să vină poliția și să facă cercetări. Adică romii se pot că. .a in capul nostru. Cască tu gura. Nu are legătură cu rușii. Și eu cred că tu ești rusnac.

  45. aveau frica, la sectie ii snopeau in bataie. Si-au cam luat-o in cap de la atata democratie.

  46. Și câți talibani sunt la coteț, fără drept de apel!?au numai drepturi, mai multe decât cetățean de rand! Ia obladuit bine tatuca Iliescu, specii protejate! Pana când l i se tolerează agresiunile?(retoric întrebând,căci răspunsul îl stim)!
    Și despre partea rutieră, trecerea de pietoni e loc de trecere , nu de alergare, sărit, mai știm noi ce! Dacă I în afara trecerii , pietonul plateste și dauna mașinii!
    În cazul de fata tre sa vedem 30 de chorri la coteț, munca silnică, sa plătească și pagubele!mmm

  47. V-aţi inflamat degeaba din cauza unor greşeli de scriere a titlului.

    Corect e „O şoferiţă băută şi-a avariat maşina intrând cu ea într-un magazin, deşi un puradel a încercat disperat să o oprească. Zeci de băiromeni i-au sărit în ajutor”

  48. putin e de vina

  49. Baia Mare e orikum” cadorisit ” sa fie in centrul atentie tot timpul din cauza de „braduti”. vezi acu citiva ani zidul facut de primarie nu departe de blocurile ocupate de catre „braduti” linga fostul IMMN ………….cu astia chiar nuie de gluma! Maaaaaaaaaaare noroc a avut doamna de nu iereau 2maskatii” praf si pulbere se alegea de ei……ka la Olaszliszka in Ungaria cu amaratul de profesor linsta de braduti.