Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Doar în jur de 150 de pacienți dintre românii care au suferit de Covid 19 au făcut reabilitare pulmonară, declară pentru G4Media.ro Paraschiva Postolache, specialistul care coordonează programul de reabilitare pulmonară.
La nivel mondial, 80% dintre foștii pacienți afectați Sars-Cov 2 reclamă oboseală excesivă sau dificultăți în respirație, însă dintre cei aproximativ 370.000 de români vindecați, doar o mică parte au avut acces la un program prin care să se refacă complet.
Singura clinică din România care face terapie post-Covid este în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare din Iași.

Sursa Foto: Arhiva Personala/ Paraschiva Postolache
Pacienții sunt internați câte două săptămâni și rebuie să revină în clinică cam la trei luni, dar și să continue să lucreze acasă. După o evaluare complexă, pentru fiecare pacient se creează un program special care cuprinde, între altele, exerciții de respirație, pentru educarea vorbitului și pentru antrenamentul musculaturii respiratorii cu dispozitive speciale. Reabilitarea respiratorie se realizează de către o echipă din care fac parte, pe lângă medicii specialiști, asistenții medicali, fizioterapeuții, bioinginerii, nutriționiștii, dar și psihoterapeutul.
“Cei mai mulți pacienți post-Covid sunt depresivi, se confruntă cu anxietate, cu stare de teamă, de furie, unii chiar intră în panică, au insomnii sau sentiment de abandon. Un rol important joacă și psihoterapeutul care își face evaluarea din punctul lui de vedere și apoi stabilește exercițiile de comun acord cu noi.”
Paraschiva Postolache spune că se observă îmbunătățiri substanțiale încă de la primele ședințe.
Bazându-se pe ghidurile medicilor China pentru reabilitare pulmonară la pacienții în fază acută și post-Covid și pe alte două ghiduri din Italia și Canada, Secția Clinică de Recuperare Medicală Respiratorie din Iași face terapie recuperatorie post Covid din luna mai, fiind singurul loc din țară unde echipa de medicii specialiști se concentra exclusiv pe refacere.
S-a întâmplat pentru doar câteva luni, pentru că acum Clinica de Recuperare Respiratorie a devenit unitate Covid.
“Aceleași persoane practic ar trebui să ne ocupăm și de pacienții Covid și post-Covid și suntem deja epuizați. Este puțin personal, noi în clinică suntem 3 medici, 10 asistente și un fizioterapeut la 25 paturi. Deci în condițiile în care primim pacienți gravi, nu prea mai facem față și cu pacienți post-Covid. Este greu și pentru noi acum care făceam numai reabilitare pulmonară cu beneficii extraordinare”, mai spune medicul ieșean.
În vizită la spitalul de Recuperare din Iași în urmă cu o lună, ministrul Sănătății Nelu Tataru declara că ar fi bine să extindă reabilitarea pulmonară la nivelul întregii țări. Clinici cu specialiști pregătiți pentru a dezvolta programe de recuperare post-Covid sunt la Craiova, la București, la Timișoara și la Constanța. În prezent, toate aceste clinici sunt unități medicale destinate exclusiv pacienților Covid, cu prea puțin timp pentru a putea lua și responsabilitatea de după.
Conf. Dr. Paraschiva Postolache este de 13 ani coordonator al Secției Clinice de Recuperare Medicală Respiratorie de la Spitalul de Recuperare din Iași. Este specialistul care a introdus în România reabilitarea pulmonară după ghiduri și standarde internaționale.
Notă: Sonia Teodoriu este reporter la Europa FM
Se pare ca extrem de eficienta este terapia hiperbara practicata la Constanta….despre alte centre de terapie hiperbara din Romania nu cunosc dar cred ca mai sunt si altele…
Terapia hiper bară există și la TG.Mures .Am făcut 12 ședințe.Primul rezultat l-am simțit după trei, patru ședințe.
Am inceput să obosesc un pic mai puțin și să pot respira mai bine.
Cost?
AM FOST TESTAT PE 17 FEBRUARIE IAR PE 18 AM PRIMIT COMUNICAREA CA POZITIV. AM FOST LA U.P.U.P.NEAMT MI-AU FACUT ANALIZE SI C.T. CARE AU CONFIRMAT COVID-2.NU M-AM INTERNAT DAR PE DATA DE 25.02.2021 M-AM INTERNAT LA S.J.NEAMT,SECTIA CONTAGIOASE.AM PRIMIT TRATAMENTUL PRESCRIS ,INSA STAREA MEA A DEVENIT F.REA.PIERDUSEM MASA MUSCULARA DE LA PICIOARE SI MAINI,AVEAM TUSE FOARTE DESE IAR SATURATIA NU TRECEA DE 86-87.TOTUSI EU AM FOST EXTERNAT PE DATA DE 25 MARTIE 2021,FIIND DEPENDENT DE OXIGEN.LA DOMICILIU AM INCHIRIAT UN APARAT LA CARE MA AFLU CONECTAT SI.N PREZENT.AM O SATURATIE DE 96-98,MI-A MAI REVENIT PUTEREA IN MAINI SI PICIOARE,DAR DACA MERG PRIN CASA S-AU FAC UN PIC DE EFORT ,SCADE SATURATIA LA 80.
ASADAR,DACA SUNT DEPENDENT DE OXIGEN,POT FI INTERNAT IN CLININCA DE RECUPERARE PULMONARA ?CARE SUNT CONDITIILE ? VA MULTUMESC FRUMOS CA M-ATI SUPORTAT .