Home » Articole » O nouă centrală ce ar putea utiliza şi hidrogen „verde” este construită în Constanţa cu bani europeni, potrivit ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene

O nouă centrală ce ar putea utiliza şi hidrogen „verde” este construită în Constanţa cu bani europeni, potrivit ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene

26 aug. 2025
O nouă centrală ce ar putea utiliza şi hidrogen „verde” este construită în Constanţa cu bani europeni, potrivit ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Sursa foto: Economedia / Ovidiu Hațegan
Ascultă articolul

O nouă centrală care va funcţiona pe gaz natural, dar este deja pregătită să utilizeze şi hidrogen verde, se construieşte la Constanţa, iar investiţia de sute de milioane de lei, are termen de finalizare iunie 2026, potrivit ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru,

- articolul continuă mai jos -

„Am făcut azi o vizită de teren la Constanţa, pe şantierul noii centrale termoelectrice care se ridică pe amplasamentul vechiului CET Palas. Este un pas uriaş pentru comunitatea de aici. O investiţie de sute de milioane de lei, finanţată în mare parte prin PNRR, prinde contur şi va oferi eficienţă energetică şi mai multă siguranţă pentru oameni, pentru familiile care vor avea căldură şi apă caldă la timp şi la costuri sustenabile. Ce m-a impresionat este viziunea pe termen lung. Noua centrală va funcţiona pe gaz natural, dar este deja pregătită să utilizeze hidrogen verde, ceea ce înseamnă că oraşul are şansa să facă tranziţia către o energie curată şi durabilă. Este vorba aici de o investiţie concretă, în desfăşurare, cu termen de finalizare în iunie 2026”, a scris Pîslaru, pe pagina sa Facebook.

Ministrul de resort a adăugat că lucrările de reabilitare a reţelelor termice primare de transport al energiei termice, finanţată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), sunt aproape finalizate, cu un stadiu al lucrărilor de peste 98%.

„Împreună, aceste proiecte asigură nu doar producţia, ci şi transportul eficient al energiei termice, un beneficiu direct pentru locuitorii Constanţei. Am apreciat discuţiile purtate cu primarul Constanţei, domnul Vergil Chiţac, care susţine cu determinare aceste investiţii esenţiale pentru oraş. Este nevoie de implicare locală şi de colaborare strânsă pentru ca aceste proiecte să devină realitate şi să aducă schimbarea de care comunitatea are nevoie. M-am bucurat să văd echipele de pe teren, oameni dedicaţi care muncesc zi de zi pentru ca acest obiectiv să devină realitate. Constanţa va avea o centrală modernă, capabilă să răspundă provocărilor climatice şi nevoilor reale ale comunităţii. Aceasta este, pentru mine, esenţa investiţiilor europene: proiecte concrete, care fac ca viaţa oamenilor să devină mai bună”, a afirmat Dragoş Pîslaru.

Comentarii
  • Constanta e pe centrale individuale pe gaz, investitie fara rost, cet-ul este un S.A. detinut de grupul Mazare PSD. Banii aruncati, gigacaloria a fost 1.700 ron iarna trecuta subventionata de primarie, sifon de banii publici.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole