
Ministrul de Interne: Ţările europene nu sunt pregătite suficient pentru dezastre naturale, industriale, asociate atacurilor militare
Ţările europene nu sunt în prezent pregătite suficient pentru intervenţia în caz de dezastre naturale, industriale sau asociate unor atacuri militare, a afirmat, marţi, la Consiliul informal JAI de la Copenhaga, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Publicul, cetăţenii şi comunităţile din toate ţările europene trăiesc încă la un nivel de mental colectiv format în vremuri de pace, calm şi linişte. În realitate, lucrurile s-au schimbat pe alocuri radical şi reacţia logică este să te adaptezi realităţii, să fii pregătit pentru ea, indiferent ce eforturi implică”, a afirmat Predoiu, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne transmis Agerpres.
Conform ministrului, „rezilienţa societăţilor implică resurse, cooperare între ţări şi cooperare între Guverne şi cetăţeni, presupune onestitate şi responsabilitate în explicarea acestei noi realităţi cetăţenilor şi, în paralel, pentru alocarea resurselor necesare”, transmite Agerpres.
El a evidenţiat că, în efortul de conştientizare a noii realităţi securitare, primul pas trebuie făcut de către lideri, de cei care conduc Guvernele şi ţările.
„Pentru o vreme relativ îndelungată, toate politicile trebuie privite din perspectivă securitară, de la organizarea modelului economic naţional, educaţie, administraţie şi până la apărare civilă şi ordine publică. Apoi, populaţia trebuie pregătită pentru a confrunta situaţii severe”, a arătat Cătălin Predoiu.
La Consiliul JAI de la Copenhaga, miniştrii au subliniat că populaţia trebuie pregătită să reziste de la 72 de ore până la şapte zile în situaţii de criză în mod autonom, până la intervenţia Guvernelor, practica formării de stocuri de resurse esenţiale pentru subzistenţă fiind cheie pentru supravieţuire.
Ministrul Predoiu a evidenţiat necesitatea respectării rolului statelor membre în dezvoltarea tuturor acţiunilor strategice, menţinerii şi consolidării arhitecturii Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii (UCPM), pregătirii societăţii, precum şi importanţa consolidării cooperării între autorităţile civile şi cele militare, însă cu delimitarea clară a rolurilor.
Pentru întărirea cooperării civil-militare, el a menţionat, printre altele, necesitatea unor platforme de dialog şi planificare comună între autorităţile civile şi militare la nivel naţional şi european şi a unor proceduri standardizate pentru asistenţa reciprocă civil-militară, cu focus pe interoperabilitate, acces la resurse, logistică, comunicaţii şi evacuare.
Un alt subiect dezbătut la Consiliul JAI a fost migraţia ilegală.
Predoiu a punctat importanţa unui sistem european eficient de returnări, subliniind necesitatea consolidării cooperării cu statele terţe având în vedere faptul că principalele obstacole pe palierul returnărilor vin din lipsa de cooperare atât din partea migranţilor, cât şi a autorităţilor din ţările de origine.
El a amintit câteva elemente cheie pentru eficientizarea returnărilor, cu accent pe introducerea obligaţiei de cooperare cu autorităţile a cetăţenilor terţi şi sancţiunile aferente, conceptul de „hub-uri de returnare”, returnările voluntare şi alocarea de resurse suplimentare şi instrumente moderne pentru Frontex în vederea sprijinirii acestora.
„Implicarea partenerilor terţi trebuie văzută în strânsă legătură cu sprijinul pe care noi îl oferim, care ar putea reprezenta, pe de o parte, un stimulent şi, pe de alta, o garanţie că nu vom muta responsabilitatea pe umerii acestora, ci o vom împărţi”, a subliniat ministrul de Interne.
„Lipsa de viziune şi de coerenţă a politicilor unor lideri şi Guverne europene a condus la situaţii de criză în ceea ce priveşte migraţia ilegală în unele ţări membre ale UE în ultimii ani. MAI român a luat în serios această ameninţare şi astăzi avem practic un nivel de migraţie redus spre zero. Dar protecţia frontierelor nu este suficientă. Legislativ, la nivel european, trebuie să îmbunătăţim mecanismele de returnare a migranţilor ilegali. Cred că UE şi unele Guverne europene ar trebui să renunţe la naivităţi în materie de combatere a migraţiei ilegale”, a spus Predoiu.
El a susţinut „întărirea capacităţii de returnare şi a voinţei politice de a o aplica”.
Legat de combaterea drogurilor, cel de al treilea subiect discutat la Consiliul JAI, ministrul a menţionat că este un fapt confirmat că toate ţările europene au serioase probleme legate de traficul şi consumul de droguri.
„Pe de altă parte, în privinţa consumului de droguri uşoare, nu există o uniformitate sau armonie în politicile statelor europene. (…) Cred că fiecare ţară are dreptul să se organizeze cum consideră în această privinţă, prin legi adoptate democratic. Şi sunt convins că România trebuie să rămână la principiul toleranţei zero faţă de trafic şi consum şi că Poliţia Română trebuie să continue lupta cu drogurile începută acum doi ani şi mai bine şi să îşi crească permanent eficienţa în această luptă”, a arătat Cătălin Predoiu.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.