Macron, vizită de stat cu semnificații puternice în Marea Britanie: provocările numite Trump și Rusia

Vizita de stat a președintelui Emmanuel Macron în Regatul Unit, care începe marți 8 iulie, are loc pe fundalul provocărilor pe care războiul din Ucraina le pune în fața Europei și al incertitudinilor legate de președinția lui Trump, arată o analiză Le Monde, via Rador:

Vizita de stat a lui Emmanuel Macron și a soției sale, efectuată în Regatul Unit în perioada 8-10 iulie, are mai multe subînțelesuri – este prima vizită a unui președinte francez de la cea din 2008 a lui Nicolas Sarkozy.

Dimensiunea bilaterală este una clară. Obligatoriu ceremonială, această vizită este în primul rând o modalitate de a celebra, prin fastul monarhiei, o prietenie reînnoită între doi vechi vecini de o parte și de alta a Canalului Mânecii după calvarul Brexitului, intrat în vigoare în 2020, și cel al Aukus, acordul de apărare încheiat între Londra, Washington și Canberra în 2021, care la vremea respectivă a fost perceput de Paris ca o trădare.

Plecarea lui Boris Johnson din Downing Street 10 în anul 2022 a destins atmosfera. Vizita de stat a regelui Carol al III-lea și a reginei Camilla în Franța în anul următor a marcat o încălzire a relațiilor bilaterale.

Subtextul european este ceva mai complex. Ajuns la putere în iulie 2024, prim-ministrul laburist Keir Starmer dorește să se reconecteze cu Uniunea Europeană fără a reaprinde psihodrama apartenenței la acest spațiu. Aceasta este resetarea britanică, o formă de redresare cu o agendă destul de vagă, dar pentru care summitul Uniunea Europeană-Regatul Unit din 19 mai a pus niște baze.

Macron este primul lider european invitat la Londra pentru o vizită de stat după Brexit; este de asemenea o modalitate prin care Regatul Unit, care este angajat într-un dialog aprofundat și cu Berlinul, transmite un semnal continentului.

Cooperarea în domeniul apărării atât cu Franța, cât și cu Germania este cea mai importantă dimensiune a acestei apropieri. De la Brexit, Europa a intrat într-o nouă eră, cea a războiului de amploare al Rusiei împotriva Ucrainei. Fiind în prima linie a ajutorului militar acordat Ucrainei din 2014, în special în antrenarea armatei ucrainene, în timp ce Parisul și Berlinul au optat pentru negociere, Regatul Unit conduce acum, alături de Franța, o „coaliție europeană a celor voluntari” capabilă să garanteze securitatea Ucrainei în cazul – încă foarte îndepărtat – al unui acord de pace.

Aici intervine subtextul transatlantic. După șocul revenirii războiului, Europa a suferit șocul revenirii lui Donald Trump la Casa Albă și o ostilitate față de Bătrânul Continent chiar mai pronunțată decât în timpul primului său mandat. Acest șoc este deosebit de dureros pentru Regatul Unit, care s-a considerat întotdeauna moștenitorul unei „relații speciale” cu Washingtonul.

Fără îndoială, nu este lipsit de semnificație faptul că regele Carol al III-lea l-a primit pe președintele francez la Windsor înainte de a-l primi pe președintele american, despre care se știe că este foarte sensibil la aurul coroanei britanice și pe care Starmer l-a cucerit, în februarie, cu o invitație excepțională adusă în Biroul Oval pentru o a doua vizită de stat, după cea din 2019.

Franța și Regatul Unit, singurele state europene cu arme nucleare, sunt de asemenea doi membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Acestea împărtășesc o cultură strategică comună, la care Germania nu este parte, și armate conștiente de rolul lor, în ciuda faptului că sunt sărăcite de reducerile bugetare.

Toate acestea le conferă liderilor Macron și Starmer o responsabilitate specială, dincolo de problemele controversate și dificultățile pe care le au în politica internă: să joace un rol principal în consolidarea Europei în fața unei Rusii din ce în ce mai agresive și a unei Americi din ce în ce mai dezangajate.

Traducerea Rador: Ruxandra Lambru