
Lukaşenko îl invită pe Zelenski să negocieze cu Rusia „dacă nu vrea să piardă întreaga ţară”
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko l-a îndemnat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski să negocieze cu Rusia dacă nu vrea să piardă întreaga Ucraină, întrucât cu cât trece mai mult timp, cu atât îi va fi mai greu să oprească avansul armatei ruse, relatează EFE.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Pe masă există o propunere bună privind Ucraina, care a fost transmisă în Alaska preşedintelui american Donald Trump şi dusă la Washington pentru a fi analizată şi dezbătută. O propunere foarte bună”, a declarat Lukaşenko vineri la televiziunea publică rusă, după întâlnirea cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Lukaşenko, principalul aliat al Kremlinului în război, a adăugat că, dacă Kievul nu acceptă dialogul, lucrurile „vor fi şi mai grave, ei vor pierde Ucraina”, transmite Agerpres.
„Ar fi trebuit să se oprească atunci (în 2022, după negocierile de la Istanbul). Ar fi avut controlul asupra întregii părţi de est, cu excepţia Crimeii. Nu s-au oprit şi au pierdut estul. Dacă nu se opresc acum, în opinia mea, vor pierde întreaga Ucraină”, a adăugat el.
Preşedintele belarus, care în timpul întâlnirii cu Putin a ascultat un raport al Statului Major al armatei ruse despre evoluţia războiului în Ucraina, a avertizat că „mai târziu, va fi foarte dificil să opreşti armata rusă”.
Lukaşenko a comentat, de asemenea, recentele ameninţări ale lui Zelenski de a bombarda Kremlinul şi de a-i forţa pe liderii ruşi să se ascundă în buncăre, spunând că „se poate spune şi declara orice”.
„Ce s-ar întâmpla dacă Kremlinul ar bombarda Bankovaia (sediul preşedinţiei ucrainene)? Volodimir Oleksandrovici (Zelenski) trebuie să se calmeze”, a avertizat el, adăugând că şi-ar „dori pur şi simplu să vorbească” cu liderul ucrainean.
„Trebuie să vă spun: cred că a sosit momentul să începem consultările”, a mai spus el.
Cu negocierile ruso-ucrainene de la Istanbul în impas şi recenta schimbare de ton a lui Trump cu privire la conflict, şansele de a se pune capăt războiului şi de a se ajunge la un acord între părţi devin extrem de improbabile.
Lukaşenko şi Putin au avut vineri o întâlnire de peste cinci ore, după ce preşedintele belarus a participat la un forum pe probleme legate de energia atomică la Moscova.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.