Liviu în pamperşii lu’ Ion: cronica piesei de teatru Richard 3 de Andrei Șerban

Richard 3 se joacă aproape exclusiv cu faţa spre public. Fiecare dintre cei 12 actori are un singur partener: spectatorul. Ceea ce fusese anunţat, ca tendinţă, de precedenta montare a lui Andrei Şerban puternic ancorată în imediat, Mult zgomot pentru nimic de la Comedie, se transformă în regulă în proaspăta premieră de la Bulandra, scrie Mihai Brezeanu în cronica piesei de teatru Richard III pusă în scenă de Andrei Șerban, cronică publicată de Liternet.ro.

Nu mai e loc / timp de aluzii, de metafore, de bile lovite cu manta. Timpul / Vremurile nu mai au răbdare, urgenţa nemerniciilor de partid şi de stat cere acţiune rapidă, ascensiunea imposturii, hoţiei, dictaturii se cuvin a fi oprite fără amânare.

La finalul avanpremierei din seara de 8 martie 2019, pe când zâmbetul acela se răspândea peste sală, o voce feminină (există şi versiuni non-roz ale zilei femeii) a spus clar, răspicat şi simplu: „Haideţi la vot! Jos PSD!”. Mesaj limpede (al piesei), reacţie pe măsură (din public).

*
Zâmbetul acela era al lui Richmond, alter-ego al lui Richard. Tot aşa cum, în imediatul mioritic, Liviu e doar o nouă reîncărcare a lui Ion. În adaptarea Danielei Dima, actualitatea tulburătoare a textului lui Shakespeare devine extremă. Dar ce nu e extrem în acest spectacol al lui Andrei Şerban?

Venit în siajul Văduvei vesele de la Opera Naţională Bucureşti & Opera Naţională Română din Iaşi şi a mai sus-evocatului Mult zgomot pentru nimic, în contextul Neguţătorului din Veneţia al lui Gábor Tompa de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, al Scrisorii pierdute a lui Victor Ioan Frunză de la Metropolis, al Pădurii spânzuraţilor adaptate de Radu Afrim pentru TNB şi al Coriolanus–ului lui Ducu Darie de la Bulandra-Icoanei, Richard 3-ul lui Şerban de la Bulandra-Izvor, adaptare a montării sale din 2018 de la budapestanul Radnóti Miklós Színház, ridică temperatura teatrului politic de pe scenele româneşti până aproape de limita de fierbere.

În fapt, teatrul oglindeşte strada. „Ieşiţi din casă, dacă vă pasă” se transformă în actori care vorbesc direct cu publicul, lumini care se deschid, la răstimpuri, peste staluri, Shakespeare însuşi (ah, cât de absurd va arăta Gala UNITER 2020 dacă, dintre nominalizaţii la rol secundar masculin / feminine, va lipsi Cornel Scripcaru! Ce ar fi nou, însă, după Pavlu, Coriolanus şi Gala UNITER 2019?) le şopteşte replici personajelor din Richard 3 pentru ca acestea să le amplifice, la lavaliere şi microfoane, spre auzul şi acţiunea oamenilor de aici şi acum.

*
Actoria şi forţa ei formidabilă! Cea care îi permite unui om să interpreteze un rege (care ironizează până la disperare apelul la amnistiere / graţiere), la câteva luni după ce a făcut parte dintr-un guvern (care s-a bătut şi continuă să se bată pentru amnistiere / graţiere).

*
Richard 3 în piele de şarpe. Richard 3 în pijama cu Mickey Mouse. Richard 3 în pamperşi. Richmond în piele de şarpe. Costume de Fruzsina Nagy şi Dalma Szuzsanna Szoke. Chapeau!

În oribila scenă a coşmarului, un dictator bântuit de stafiile celor ucişi (fantome defilând închise în costumaţii ce duc cu gândul la nişte horror-mărţişoare) se plimbă, desfigurat, singur şi (aproape) gol pe scenă.

Cu câteva secvenţe mai devreme, el îşi întrebase supuşii atent-controlaţi dacă îl mai vor la putere (orice asemănare cu fapte din realul imediat e atent căutată). Acum, ros până la os de demonii neîncrederii în orice altă făptură vie, hâda arătare se prăbuşeşte sub apăsarea puterii absolute pe care o deţine şi pe care nu ştie cu ce să o umple.

Pentru scurtul răgaz al domniei lui Richard 3, Andrei Şerban alege galbenul drept culoare dominantă. Pentru costume, pentru decoruri, pentru obraji. Un icter pune stăpânire peste conducător şi peste ţară. Ficatul e atacat, puterile slăbesc, moartea rânjeşte.

Dinţii, semn al neliniştii stârnite de Richard 3 încă de la naştere! Dinţii, pe care Şerban pune reflectoarele pentru a amplifica urâţenia, pentru a potenţa desfigurarea obrazului, pentru a înfige în amintirea spectatorului scârba, respingerea, teama faţă de răul care ameninţă să se lăbărţeze peste tot şi toate.

*
Actorul şi forţa lui formidabilă! Între 8 şi 15 martie 2019, Marius Manole îl joacă de 6 ori pe Richard 3. În zilele de pauză de la Bulandra, actorul se mută la Naţional, pentru a fi conştiinţa lui Apostol Bologa. Câte 3 ore şi jumătate pe scenă, de-a lungul a 8 seri consecutive! N-ar fi rău să nu uităm aceasta când plângem, iresponsabil-paseist, actorii care nu mai sunt, incapabili să vedem că arta lor e dusă mai departe de câteva nume (cel puţin) la fel de uriaşe ale prezentului.

*
Femeile. Regina alungată (Cornel Scripcaru), regina en-titre (Rodica Lazăr), regina lui Richard 3 (Alexandra Fasolă), mama (Mirela Gorea). Singurele personaje care i se opun lui Richard 3. Pentru bărbaţi, Shakespeare rezervă exclusiv roluri de slugi sau de nătângi, degrabă duşi cu vorba de manipulatorul-şef. Şerban plusează, făcând, de pildă, din mai-marele bisericii un orb-slugoi pe care George Ivaşcu îl interpretează excelent într-una dintre cele mai bune scene comice ale montării.

Singurele scăderi de ritm ale spectacolului vin din, uneori, prea-lungile şi predictibilele scene când Richard 3 îşi joacă pe degete masculii compatrioţi. Înfruntările sale cu cele trei versiuni ale femininului, însă, aproape că suprimă respiraţia sălii. Tot aşa cum o face monologul de debut al lui Manole. Şi acel rânjet de final.

*
Luminile lui Şerban ţin loc de scenografie. Vedete în precedente spectacole ale regizorului, reflectoarele bine ţintite trec acum în plan secund. Piesa avansează pe bază de culori.

Scena e când roşie, când albastră, când galbenă, când multi-coloră. Neoanele vertical-orizontaleîncastrate în cartoanele ce formează decorul confiscă retina.

Ţinta lui Şerban e scoaterea spectatorului din zona de confort. Cu orice mijloace artistice. Pe lângă vorbe, culorile zgândăre, la rându-le, viscerele.

*
Azi, iarna vrajbei noastre dă în clocot. Teatrul nu fuge de istoria clipei şi nu îşi abandonează responsabilitatea. De pe din ce în ce mai multe scene şi trepte ale teatrelor din Cluj, din Bucureşti şi din restul ţării, artiştii vorbesc, demascând răul şi chemând la oprirea ascensiunii sale.

La 30 de ani de când s-a scandat, murit şi trăit pentru ea, libertatea redevine mare miză a existenţei fiecăruia dintre noi. De aceea, Richard 3 şi toate spectacolele evocate mai sus lovesc din plin şi nu ne îngăduie liniştea şi fuga de propria noastră responsabilitate.

Articol preluat de pe Liternet.ro