Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deşeurilor din Bucureşti anunţă licitaţie pentru un acord-cadru, cu o valoare estimată de 309.741.320 lei, pentru doi ani, relatează Agerpres.
Licitaţia vizează servicii de eliminare prin depozitare a deşeurilor municipale colectate în amestec, a deşeurilor stradale, a deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalaţiile de tratare a deşeurilor municipale, precum şi a deşeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) atribuie în numele şi pentru sectoarele Capitalei contractul de delegare a activităţii de eliminare a deşeurilor. Procedura este organizată pe şase loturi, câte un lot pentru fiecare sector al Capitalei.
În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 95%, iar experienţa profesională a managerului de contract va avea o pondere de 5%.
Operatorii economici trebuie să deţină autorizaţia integrată de mediu pentru funcţionarea gropii de gunoi unde urmează a se depozita deşeurile şi trebuie să o menţină valabilă pe toată perioada de desfăşurare a serviciilor.
Termen limită pentru primirea ofertelor: 27 octombrie.
„Potrivit prevederilor Legii nr. 101/2006, astfel cum a fost ea modificată şi completată: este interzisă prestarea de către operatori a activităţilor de eliminare, prin depozitare, a deşeurilor municipale fără contract de delegare încheiat cu unitatea administrativ-teritorială/sectorul municipiului Bucureşti de pe raza căreia/căruia provin deşeurile; operatorii care prestează activitatea de colectare separată a deşeurilor municipale au obligaţia să încheie contracte comerciale de prestări servicii cu operatorii depozitelor de deşeuri, operatorii staţiilor de sortare şi instalaţiilor de tratare a deşeurilor, după caz, numai la tarifele aprobate de către autorităţile deliberative ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de pe raza cărora sunt colectate deşeurile sau, după caz, de către adunarea generală a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, pe baza mandatului special primit de la unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale membre”, prevede anunţul.
Zona București-Ilfov are un singur depozit ecologic de deșeuri, în Vidra. În ultimul an, oamenii s-au plâns încontinuu de mirosul insuportabil care circulă zilnic, în funcție de direcția și viteza vântului, afectând populația din Vidra, Berceni, Popești-Leordeni, Jilava și chiar Sectorul 4, București. Ei și-au instalat senzori de poluare și s-au plâns că au găsit în aer Hidrogen Sulfurat (H2S), un gaz toxic.
Mai primesc si bani dupa ce ca ne lasa gunoaiele peste tot, de cum iesi din locuinta, pana la padurile din jurul orasului? Rusine! Bani aruncati degeaba, risipa.
Locuitorii din sectorul 6 cei mai grobieni in ceea ce priveste Curatenia stradala.