G4Media.ro

Liberalul Sabin Sărmaș anunță oficial că-l contracandidează pe Emil Boc la Primăria…

sursa foto: facebook

Liberalul Sabin Sărmaș anunță oficial că-l contracandidează pe Emil Boc la Primăria Cluj dar nu demisionează din partid: Atâta timp cât PNL nu mă exclude, înseamnă că mă susține

Deputatul Sabin Sărmaș și-a anunțat, vineri, oficial, candidatura la Primăria Cluj Napoca, conștient că-l contracandidează pe longevivul Emil Boc, cu care în ultimii patru ani nu a reușit să rezoneze, deși fac parte din același partid. Sărmaș la insinuat în conferința de presă că în tabăra lui Emil Boc merge doar cu „mulțumesc excelență”, „mulțumesc maestre”, și că în ceea ce-l privește lucrurile nu funcționează așa. Sărmaș a spus că nu e dispus să se retragă după 4 ani de activitate intensă, doar pentru că Boc nu-l simpatizează, relatează Actual de Cluj.

Reamintim că Sabin Sărmaș fusese propus pentru Ministerul Cercetării și Digitalizării, însă Emil Boc s-ar fi opus în partid, la nivel central, propunându-l în schimb pe Marcel Boloș.

Chestionat despre modul în care va proceda cu candidatura sa, având în vedere că și el și Emil Boc sunt colegi de partid, Sabin Sărmaș a răspuns că nu vrea să demisionează din PNL, pentru că împărtășește valorile liberale. El afirmă că n-a primit reproșuri de la nivel central cu privire la candidatura sa și le-a transmis colegilor liberali de la Cluj că atâta timp cât nu-l exclud, înseamnă că îl susțin.

„Ați văzut vreun lider național de la nivel central care să spună să plec din PNL? Atâta timp cât PNL nu mă exclude, înseamnă că mă susține. Dacă la nivel național partidul va face asta, atunci este decizia domnului Boc. Până atunci, sunt cel care a încercat, în măsura poziției pe care am avut-o, să apăr aceste valori liberale. Sunt voci în Partidul Național Liberal care nu sunt bucuroase de ceea ce se întâmplă în partid. Sunt oameni în PNL apropiați de actualul primar Emil Boc care mă sună și îmi fac declarații de dragoste. Sunt colegi în conducerea partidului care aprobă gestul pe care îl fac. Este același curent și în PNL, ce simțim și în Cluj, că ai nevoie de altceva, după 20 de ani, de o nouă etapă, e aceeași senzație. E punctul în care dai cu capul de tavan (…) Este greu să ajungi în politică ca după patru ani, cu un plan, să pleci acasă cu mulțumesc excelențămulțumesc maestre, cum se întâmplă acum la Cluj”, a spus Sabin Sărmaș în conferința de presă.

Trebuie precizat că până în prezent Emil Boc nu a comentat public intenția lui Sabin Sărmaș de a-l contracandida pentru Primărie, la alegerile din 9 iunie, limitându-se să spună la posturi locale de radio că el „nu are de gând să plece din Cluj”. Astfel a ținut să infirme informațiile lansate de Sărmaș cu privire la intenția de a părăsi Primăria Cluj, imediat ce va obține scaunul de primar, în beneficiul unei funcții la nivel european.

În schimb, președintele PNL Cluj, Daniel Buda, l-a criticat pe Sabin Sărmaș, subliniind că nu se aștepta ca acesta să se opună partidului.

„Domnul Emil Boc are un nivel de încredere și o intenție de vot de peste 70% la nivelul municipiului Cluj-Napoca, dar nu despre asta e vorba. Nu aș vrea să comentez foarte mult despre gestul fostului coleg, pentru că totuși cred că domnia sa nu mai este președintele de IT din Camera Deputaților și a avut decența să-și dea demisia din orice funcție obținută urmare a calității de membru al PNL. Am mai spus-o în spațiul public: fiecare pe drumul lui, fiecare cu parcursul lui. Evident, colegii și alegătorii vor aprecia ce înseamnă un astfel de demers. De asemenea, ce înseamnă din punct de vedere al moralității și în ce măsură ai capacitatea morală de a face tot felul de afirmații în spațiul public atât timp cât ai fost parte integrantă a unei echipe. Pentru mine a încetat să mai existe distinsul domn coleg care s-a poziționat de această manieră. Câtă vreme vii și contești niște chestiuni care sunt recunoscute la nivel internațional îmi spune foarte multe lucruri despre caracterul omului. Niciodată nu și-a exprimat niciun fel de nemulțumire. A fost pentru noi o surpriză”, a declarat Daniel Buda pentru ZCJ.

Deputatul liberal Sabin Sărmaș a transmis că va candida independent pentru Primăria Cluj Napoca și a cerut sprijinul tuturor partidelor de opoziție care își doresc schimbarea la Cluj Napoca. IT-ist de profesie, Sabin Sărmaș este în prezent președintele Comsiei de IT din Camera Deputaților. El a fost pentru un an șeful Autorității pentru Digitalizarea României, iar în 2022 a condus din postura de președinte cea mai importantă Conferință internaționalp de IT&C, a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT) de la Geneva.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...