
J.D. Vance: SUA nu exclud sancţiuni împotriva Rusiei pentru a realiza pacea în Ucraina / ”Ruşii au făcut o mulţime de lucruri care nu ne plac. Mulţi civili au murit”
Vicepreşedintele american J.D. Vance a declarat duminica aceasta că impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei pentru a-l presa pe preşedintele Vladimir Putin să pună capăt războiului din Ucraina nu este exclusă, informează EFE, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Nu, sancţiunile nu sunt excluse. Dar vom lua aceste decizii de la caz la caz”, a afirmat Vance într-un interviu acordat NBC.
Vicepreşedintele american a menţionat că ruşii nu doresc un armistiţiu din raţiuni complexe.
„Noi, desigur, am insistat asupra unui armistiţiu. Dar, repet, nu controlăm ceea ce face Rusia. Dacă am fi făcut-o, războiul s-ar fi încheiat acum şapte luni (odată cu revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump – n.r.). Cu toate acestea, ceea ce credem este că încă avem multe cărţi în mână. Preşedintele Statelor Unite are multe cărţi de jucat pentru a pune presiune şi a încerca să pună capăt acestui conflict, şi asta vom face”, a adăugat el.
În acest sens, Vance a declarat că rămâne încrezător că Statele Unite pot negocia încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina, deoarece au existat „câteva concesii semnificative din partea ambelor părţi doar în ultimele săptămâni”.
Vineri, preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat, la rândul său, ameninţarea cu sancţiuni împotriva Rusiei, la o săptămână după întâlnirea cu preşedintele rus Vladimir Putin în Alaska pentru a discuta despre încheierea războiului.
Luni, Trump s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu lideri europeni, după care a anunţat că va lucra la o întâlnire între Putin şi Zelenski.
Vance a mai spus în interviu că garanţiile de securitate pentru Ucraina nu vor include prezenţa trupelor americane pe teren: „Preşedintele a fost foarte clar. Nu vor exista trupe pe teren în Ucraina, dar vom continua să jucăm un rol activ în a ne asigura că ucrainenii au garanţiile de securitate şi încrederea de care au nevoie pentru a opri războiul”.
Vicepreşedintele american a avut un punct de vedere şi cu privire la atacul cu rachete ruse din vestul Ucrainei, din această săptămână, care a lovit o fabrică de produse electronice deţinută de o companie americană.
„Nu-mi place”, a spus Vance despre atac. „Dar acesta este un război şi de aceea vrem să oprim masacrele. Ruşii au făcut o mulţime de lucruri care nu ne plac. Mulţi civili au murit. Am condamnat acest lucru de la început”, a insistat el.
Între timp, într-un interviu separat acordat NBC, publicat tot duminică, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a susţinut că nu a auzit vorbindu-se despre incident, dar a adăugat că unii oameni sunt „de-a dreptul naivi, văd un aparat de cafea într-o vitrină şi cred că acela este locul în care se şi produce”.
Ministrul de externe rus a mai afirmat că, deocamdată, „nu este planificată nicio întâlnire” între Putin şi omologul său ucrainean pentru a încerca să ajungă la un acord de pace, în ciuda eforturilor diplomatice din ultima săptămână.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.