Home » Fashion » Italia nu îşi poate folosi dreptul de veto pentru a interveni în vânzarea Armani, susține ministrul Industriei din peninsulă / Celebra marcă de modă este evaluată între 5 şi 12 miliarde de euro

Italia nu îşi poate folosi dreptul de veto pentru a interveni în vânzarea Armani, susține ministrul Industriei din peninsulă / Celebra marcă de modă este evaluată între 5 şi 12 miliarde de euro

Italia nu îşi poate folosi dreptul de veto pentru a interveni în vânzarea Armani, susține ministrul Industriei din peninsulă / Celebra marcă de modă este evaluată între 5 şi 12 miliarde de euro
Designerul italian Giorgio Armani salută publicul în cadrul seriei One Night Only din Dubai, pe 26 octombrie 2021. Sursa foto: Giuseppe CACACE / AFP / Profimedia
Ascultă articolul

Guvernul italian nu poate interveni într-o viitoare vânzare a unui pachet de acţiuni la grupul de modă Armani, folosindu-şi aşa-numitele „golden powers” (-acţiuni de aur-nr.), chiar dacă este vorba de o tranzacţie care implică o companie străină, a declarat ministrul italian al Industriei, Adolfo Urso, pentru agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Săptămâna trecută, Reuters a dezvăluit că reprezentanţii Armani au abordat potenţiali cumpărători ai unei participaţii minoritare în celebrul grup italian de lux, demarând practic licitaţia pentru o mică parte din unul dintre cele mai cunoscute grupuri de modă din lume, la câteva săptămâni după decesul lui Giorgio Armani.

„(Armani) nu se încadrează în domeniul securităţii naţionale”, a declarat marţi seara Adolfo Urso, atunci când a fost întrebat dacă Roma ar putea să-şi folosească dreptul de veto. Aşa-numitele „golden powers” permit Guvernului italian să blocheze sau să stabilească condiţii pentru achiziţiile pe care companiile străine şi italiene doresc să le facă în sectoare strategice precum energia, telecomunicaţiile şi sectorul bancar.

Urso a adăugat că planurile regretatului Giorgio Armani pentru compania pe care a condus-o timp de 50 de ani erau destul de clare şi erau incluse în testamentul său, indicând faptul că reglementările actuale nu permit intervenţii guvernamentale.

În testamentul său, Armani a lăsat instrucţiuni cu privire la vânzarea unei participaţii iniţiale de 15% la casa de modă, în termen de 18 luni de la moartea sa şi ulterior transferul unei participaţii suplimentare, de 30% până la 55%, aceluiaşi cumpărător sau o listare la bursă.

Testamentul prevedea că ar trebui acordată prioritate conglomeratului de lux LVMH, grupului de produse de frumuseţe L’Oreal şi producătorului de ochelari EssilorLuxottica, cu care casa de modă Armani are un parteneriat comercial.

Celebrul creator de modă, al cărui nume a devenit sinonim cu stilul vestimentar modern şi eleganţa italiană, era supranumit „Regele Giorgio”. El a murit în 4 septembrie la vârsta de 91 de ani şi nu a avut copii cărora să le lase imperiul pe care l-a construit în lumea modei.

Potenţialul proces de vânzare al casei Armani este urmărit cu atenţie, marca fiind evaluată între 5 şi 12 miliarde de euro, conform analiştilor.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole