INTERVIU Dorin Dobrincu, istoric: Statul român e deja în bună măsură pe model rusesc, cu o clasă politică în derivă, cu o putere crescândă a structurilor de forţă. Asistăm la o dezoccidentalizare

Partidele şi politicienii români fac de multă vreme un joc duplicitar, clamându-şi pro-occidentalismul în timp ce recurg la măsuri populiste, capturează mare parte din presă şi creează largi reţele de corupţie şi incompetenţă, afirmă istoricul Dorin Dobrincu într-un interviu acordat pentru News.ro. Aceste partide mainstream au crezut că pot închide jocul electoral, au făcut legi speciale în această direcţie şi au fost convinse că vor ţine populaţia captivă într-un sistem care le va aduce controlul la nesfârşit, explică acesta.

În spatele acestor partide care refuză alternanţa la putere sunt serviciile secrete, justiţia clientelizată, instituţii precum Biserica şi mediul academic, precum şi reţele de afaceri şi de influenţă, membrii tuturor acestor structuri susţinând actualul sistem care le asigură privilegiile. Toate acestea creionează un stat român care se dezoccidentalizează rapid şi urmează tot mai mult modelul rusesc, arată cercetătorul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi.

Istoricul ieşean Dorin Dobrincu, specializat în istoria politică, socială şi religioasă a României contemporane, este şi un activ membru al societăţii civile. Este membru fondator şi preşedinte al Mişcării pentru Dezvoltarea României, militează pentru reforma administrativă a ţării şi a coordonat volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanţă a României“. A scris „O istorie a comunismului din România“ şi „Omul evanghelic“.

Citiţi mai jos interviul integral pe care istoricul Dorin Dobrincu l-a acordat News.ro:

Dorin Dobrincu: „Partidele sunt într-o strânsă legătură cu serviciile de forţă, cu justiţia populată cu mandarini şi rentieri, cu instituţiile magice, de la biserici la academii şi universităţi, cu diverse structuri de afaceri sau de influenţă. Mulţi dintre membrii acestor structuri susţin o ordine care le asigură privilegiile, bunăstarea şi prestigiul social“

Matei Udrea: Domnule Dorin Dobrincu, există o importantă falangă de politicieni, influenceri, jurnalişti români care predică ruperea de Europa sub diverse pretexte. Mai toţi evită să critice Rusia şi cer Ucrainei să se predea. Are România o partidă rusă în momentul ăsta?

Dorin Dobrincu: Numărul cetăţenilor români care susţin pe faţă decuplarea României de Uniunea Europeană este în creştere. Fenomenul a început cu mai bine de un deceniu în urmă, dar el a devenit articulat în ultimii cinci ani, odată cu ajungerea în Parlament a primei formaţiuni populist-ultranaţionaliste. În tot acest timp s-au întâmplat diverse lucruri pe scena lumii, de la pandemia de Covid-19, războiul la scară larg dus de Rusia în Ucraina, subminarea de către Putin a ordinii internaţionale şi până la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Cât priveşte scena publică românească, aici aş remarca jocul duplicitar al partidelor politice româneşti mainstream, mă refer în principal la PSD, PNL, dar şi la UDMR, care au clamat că sunt pro-occidentale, dar au apelat tot mai des la măsuri populiste, au capturat şi clientelizat o mare parte din mass-media autohtonă, au patronat o reţea extinsă de corupţie şi incompetenţă. Aceste partide au plecat de la premisa că au un public captiv cu care pot menţine jocul închis, mai ales că au făcut şi legi care să le menţină controlul asupra localităţilor, au toţi preşedinţii de consilii judeţene, cvasitotalitatea primarilor şi membrilor consiliilor judeţene şi locale. Partidele sunt într-o strânsă legătură cu serviciile de forţă, cu justiţia populată cu mandarini şi rentieri, cu instituţiile magice, de la biserici la academii şi universităţi, cu diverse structuri de afaceri sau de influenţă. Mulţi dintre membrii acestor structuri susţin o ordine care le asigură privilegiile, bunăstarea şi prestigiul social. În acelaşi timp, unii dintre ei se consideră nedreptăţiţi, cred că merită o felie mai mare din tortul bunurilor publice şi/sau simbolice, iar asta se poate întâmpla, în opinia lor, doar prin rearanjarea în sistemul de putere din România. Cu puţine excepţii, nici unii, nici alţii nu sunt interesaţi de binele comun, de o societate meritocratică, funcţională şi incluzivă.

Matei Udrea: De ce se întâmplă asta?

Dorin Dobrincu: Imaginarul cultural, politic şi social al acestor oameni este încă la graniţa dintre premodernitate şi modernitate. Nu sunt integral nici într-o parte, nici în alta. De aici şi lipsa de angajare a multora – poate majoritatea – în susţinerea pe faţă, fără rest, a căii occidentale, în particular europene a României. Numărul pro-ruşilor este în creştere, nu am nicio îndoială. Pe unii îi cunoaştem pentru că nu se ascund, alţii stau feriţi, pentru a se autoproteja. Deocamdată vedem navigând în aceste ape inşi diverşi, de la cei care apreciază „înţelepciunea rusească” la cei care cred că valorile nu contează, că pentru a supravieţui trebuie să fim flexibili, să ne lăsăm portiţe pentru a negocia cu dictatorii. Unii au reuşit să construiască mişcări politice de tip cvasireligios, precum Călin Georgescu, alţii sunt în fruntea unor partide populist-extremiste, precum George Simion şi Diana Şoşoacă. Îi vedem detestându-se reciproc sau făcând alianţe temporare. Foşti veleitari din politică, pensionaţi între timp, precum Adrian Severin, sau afacerişti dubioşi, precum Cosmin Guşă, sunt şi ei în acest insectar. Există şi persoane mai subtile, care fac cu ochiul către ruşi şi către alte sisteme politice autoritare, având o filosofie personală şi politică tranzacţională, cel mai cunoscut exemplu fiind Adrian Năstase. Dincolo de aceste nume – câteva dintre multe altele – nu cred că putem vorbi de existenţa în acest moment a unei partide proruse coagulate. Îngrijorător mi se pare că avem o masă considerabilă de politicieni, jurnalişti, influenceri, academici şi rezervişti din serviciile secrete şi din armată care aderă la autoritarism, care subminează harnic – la televiziuni, posturi de radio, podcasturi, reţele sociale etc. – democraţia liberală, care vor ca România să fie oriunde şi oricum, numai nu un stat de drept, sub domnia legii, integrat într-o Uniune Europeană puternică. Ne putem imagina că, într-un context  favorabil Rusiei, aceşti oameni vor schimba tabăra fără reţinere. Am mai văzut aşa ceva atât în istoria noastră recentă, cât şi aiurea. Rezultatele ar putea fi catastrofale pentru parcursul nostru democratic şi european.

Matei Udrea: Ce decizie credeţi că va lua clasa politică românească în perioada următoare? Vor decide să mergem cu UE sau ne decuplăm de la noul nucleu care tocmai se formează?

Dorin Dobrincu: Nu putem şti ce decizii vor lua guvernanţii români în următorii patru-cinci ani, pentru a face referire la perioada de funcţionare a noului Parlament, precum şi a mandatului viitorului preşedinte al statului. Mi se pare periculos că terenul a fost pregătit – din convingere, din oportunism, nici nu mai contează – pentru schimbări structurale. Şi nu în bine. Am văzut în ultimii ani cum se pune în practică tranziţia instituţională. Statul român este deja în bună măsură pe model rusesc, cu o clasă politică în derivă, cu o putere crescândă a structurilor de forţă, cu o mass-media controlată în mare parte. Asistăm la o dezoccidentalizare nu doar la nivelul statului, ci şi al societăţii. Pentru mulţi, Occidentul nu mai este un model atractiv. Elitele sunt marcate, în mare măsură, de oportunism, pentru că mulţi vor să prezerve ce au obţinut până acum, eventual să obţină noi avantaje. Plecarea masivă a cetăţenilor români în Vest, în căutarea unei vieţi mai bune, a avut efecte contradictorii. Pe de o parte, a dus la imitarea unor idei şi practici din societăţile-gazdă, pe de alta a hrănit frustrarea unor segmente tot mai consistente de conaţionali, care fie nu s-au simţit acceptate de vechii locuitori, din diverse motive, fie au căutat supape compensatorii, complexelor de inferioritate fiindu-le contrapuse complexe de superioritate bazate pe plăsmuiri de dată mai veche sau recente. În acest context, au înflorit frustrările, conspiraţiile şi revanşismul, teren propice pentru apariţia şi extinderea susţinerii unor mişcări politice extremiste. Schimbările ideologice şi geopolitice, noile tehnologii şi reţelele sociale au favorizat aceste tendinţe. În contrapartidă, avem şi curentul căutării stabilităţii cu orice preţ. Susţin aceasta politicieni de diferite obedienţe, prelaţi, academicieni, jurnalişti, influenceri etc. Aceasta este o capcană, un drum spre dezangajare. Cum am spus deja, pentru a-şi păstra beneficiile, există segmente largi ale societăţii, probabil în mai mare măsură printre slujitorii statului, care ar fi dispuse, pentru apărarea propriilor interese, să abandoneze, să prăbuşească binele comun. Cel mai cunoscut exemplu este cel al „specialilor”, pentru care echitatea este doar un cuvânt bizar, iar reformele şi proiectele de dezvoltare pot fi blocate fără remuşcări.

„Cu Simion în fruntea statului, România va intra în turbulenţe. Devierea noastră de pe traiectoria pro-europeană face parte din programul său. Victor Ponta s-a remarcat prin mitomanie, lipsă de predictibilitate şi credibilitate. Primeşte susţinere morală din partea lui Adrian Năstase şi cea materială din partea fugarului Sebastian Ghiţă, ceea ce-l face nefrecventabil“

Matei Udrea: Dincolo de tendinţele pe care le au cei care conduc România, ce priorităţi credeţi că ar trebui să aibă ţara în următorii 5-10 ani?

Dorin Dobrincu: Priorităţile absolute pentru România mi se par a fi relansarea democraţiei, întărirea republicii, refacerea echilibrului puterilor, aşa-numita „check and balances“, la care aş adăuga reafirmarea bazelor laice, ca să nu spun seculare, ale statului. După aceea este nevoie de o atenţie specială acordată câtorva domenii despre care s-a discutat îndelung, dar cel mai adesea am rămas prinşi în mlaştina retoricii politicianiste şi birocratice. Pe primul loc aş vedea educaţia, unde avem un sistem nereformat în mod real, în pofida declaraţiilor goale, reluate periodic. Dezvoltarea merită o atenţie specială, cu accent din punct de vedere teritorial pe regiunile periferializate, ignorate de cele mai puternice blocuri geopolitice interne. Domeniul social are nevoie de o regândire modernă, în special cu privire la categoriile care au avut beneficii prea mici de pe urma creşterii noastre economice. Chestiunea apărării mi se pare de o importanţă deosebită în actualul context geopolitic, cu regândirea modului în care ne raportăm la teritoriul naţional, la cetăţenii care îl populează şi care ar trebui, împreună, să-l apere.

Matei Udrea: Cum i-aţi caracteriza pe principalii candidaţi la Preşedinţia României?

Dorin Dobrincu: Aş observa că, dintre cei care au candidat anul trecut la alegerile prezidenţiale, doar doi au reintrat şi în actuala cursă, George Simion şi Elena Lasconi. Ceilalţi candidaţi importanţi fie au abandonat, pentru că au avut rezultate catastrofale, cum s-a întâmplat cu liderii principalelor partide, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, fie au fost scoşi din cursă de Curtea Constituţională, cazul lui Călin Geogescu. Găsesc că în acest moment sunt cinci candidaţi importanţi, fie prin şansa de a ajunge în turul II, fie prin posibila resetare a acestor alegeri. Îi iau pe rând, într-o ordine determinată de poziţionarea faţă de valorile politice, dar şi de procentele pe care le au acum în sondajele pe care cred că nu trebuie să le ignorăm, dar nici să le idolatrizăm. George Simion, la origini un băiat de galerie, a ajuns nesperat de repede în prim-planul politicii româneşti, călărind tema unionismului în forma reconstruită de naţional-comunism şi vadimism cu ajutorul unor reţele din umbră. Promotor al unui populism nociv, cinic, schimbător, fără convingeri ferme, omul este capabil să înghită nu o broască, ci un crocodil pe zi. Deşi a fost un competitor al lui Georgescu, de la începutul lunii decembrie 2024 încoace a încercat pe toate căile să obţină un transfer de legitimitate şi de electorat de la acesta, ceea ce pare să fi reuşit într-o măsură apreciabilă. Nu ştiu cât l-a afectat eliminarea sau plecarea din AUR a lui Claudiu Târziu, camaradul său în faza iniţială a aurismului. Cu Simion în fruntea statului, România va intra în turbulenţe la care puţini s-ar fi gândit cu puţin timp în urmă. Devierea noastră de pe traiectoria pro-europeană face parte din programul său. Victor Ponta, ieşit din sistemul de Justiţie patronat de PSD acum un sfert de veac, este un personaj care s-a remarcat prin mitomanie, lipsă de predictibilitate şi credibilitate. Oportunist pur-sânge, toată cariera lui, toată viaţa publică a fost construită pe relaţii dubioase. A trecut de la social-democraţia de caviar la suveranism. Ponta a încercat, când a fost la putere, să strice rodajul instituţional al statului de drept, atât în plan intern, cât şi prin reorientarea externă. Susţinerea morală pe care o primeşte din partea lui Adrian Năstase şi cea materială din partea fugarului Sebastian Ghiţă sunt argumente suplimentare pentru a-l pune în insectarul nefrecventabililor. Să ne aducem aminte şi de raportarea sa la Recep Tayyip Erdoğan, de proprietatea din Turcia, de aprecierea faţă de Vladimir Putin, inclusiv de participarea la Olimpiada de la Soci, în urmă cu zece ani, de relaţia cu China, inclusiv de căsătoria cu Daciana Sârbu în ţara dragonului comunist, acum aproape două decenii, sau de relaţia cu Serbia lui Vucici, de dragul căreia s-a lăudat că ar fi inundat câteva sate româneşti. Dacă obţine prima funcţie în stat, Ponta va fi imprevizibil, ne va juca la păcănele pentru propriul interes.

„Cu Crin Antonescu la Cotroceni, sistemul partinic se va menţine cu anumite ajustări autoritare. Nicuşor Dan este doar aparent naiv, în realitate are datele unui politician versat şi oportunist. Problema Elenei Lasconi este că nu pare a înţelege ce se întâmplă cu lucrurile importante. Populistă, neatentă deseori, derapează cu uşurinţă. Dar lasă impresia că e sinceră, ceea ce nu e puţin lucru“

Matei Udrea: Aţi vorbit de cinci candidaţi cu şanse. Aţi enumerat doi…

Dorin Dobrincu: Crin Antonescu este un personaj scos din subsolurile politicii româneşti, de pe care cei care l-au readus la suprafaţă au înlăturat cantităţi impresionante de naftalină. Cât a fost activ, omul a fost o marionetă a unor facţiuni din PNL, a unor patroni şi găşti, de la urmăritul penal Dinu Patriciu la grupurile de la Monaco şi Grivco. Profilat ca unul dintre artizanii dezideologizării propriului partid, astăzi nemaiavând nici urmă de liberalism în declaraţii – pentru că este şi un vorbete pasionat – s-a evidenţiat prin alianţe toxice. Nu ştiu dacă a avut vreo relaţie cu Securitatea, cum s-a insinuat într-un recent scandal. Grav mi se pare că a fost, în condiţii de libertate, un colaborator apropiat al unui securist şi condamnat notoriu, Dan Voiculescu. Cu el la Cotroceni, sistemul partinic şi instituţional se va menţine, cu anumite ajustări autoritare, aşa cum îl ştim. În acelaşi timp, cum observa un prieten, Antonescu are boala puterii în el. Nicuşor Dan este doar aparent un naiv, în realitate are datele unui politician versat şi oportunist. E suficient să vezi cum a jucat între partide în ultimul cincinal, dar şi cum şi când s-a înscris în actuala cursă prezidenţială, în decembrie 2024, la scurtă vreme după ce a lăudat decizia CCR de anulare a turului I al alegerilor. Nu e un om predictibil, nu ştii ce vrea, exceptând puterea, pe care e clar că şi-o doreşte, dar nu ştii ce va face cu ea. Dincolo de lozinci, nu înţelege funcţia prezidenţială, nu realizează că ocuparea acestei poziţii nu este o activitate contabilă, în care înşiri cifre. Printre vulnerabilităţile sale se numără alegerea colaboratorilor, modul în care se comportă cu aceştia după ce muncesc pentru el, dar şi tracţiunea redusă. E inexplicabil de ce se entuziasmează unii conaţionali când aud de Nicuşor Dan şi de candidatura lui. Probabil, dacă ar ajunge la Cotroceni, ar păstra traseul actual al ţării în politica externă, probabil ar comunica puţin mai bine decât predecesorul său, însă nu are nici anvergura, nici hotărârea unui reformator al statului. Elena Lasconi a fost o soluţie de avarie anul trecut pentru un USR care, la alegerile locale şi europarlamentare, nu a performat politic. Într-un context dificil, la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului trecut, a făcut o figură foarte bună, umilindu-i practic pe liderii PSD, PNL şi AUR, ceea ce i-a permis intrarea într-un tur II care nu a mai avut loc. Mulţi dintre liderii propriului partid s-au purtat complet neloial faţă de ea, trăgându-i preşul de sub picioare după începerea actualei campanii electorale. A fost mai degrabă subestimată şi de adversarii interni din USR, care s-au împuşcat singuri în picior, şi de ceilalţi competitori. Problema ei este că nu pare a înţelege ce se întâmplă cu lucrurile importante. Populistă, neatentă deseori, derapează cu uşurinţă. Totodată, lasă impresia că e sinceră în ceea ce spune, ceea ce nu e puţin lucru pe o scenă politică sufocată de fariseism. Însă aceasta nu este o scuză pentru derapaje. Nu ştim dacă preşedinta USR va oferi o surpriză şi la aceste alegeri. În eventualitatea în care ar ar ajunge la Cotroceni, probabil Lasconi va încerca să reia reformarea statului, ceea ce ar pune-o în dezacord cu mainstreamul politic şi instituţional.

Matei Udrea: Care dintre cei de mai sus credeţi că e cel mai potrivit pentru parcursul pe care ar trebui să-l aibă România?

Dorin Dobrincu: Nu sunt încântat de niciunul dintre candidaţii aflaţi în acest moment în cursa pentru preşedinţia României. Mi se pare important să nu ne mai lăsăm manipulaţi de către candidaţi, inclusiv de către cei care se cred feţi-frumoşi pe cai albi, de campaniile duse cu diverse instrumente. Însă în mod evident, în baza valorilor mele, aş recomanda categoric să nu fie votaţi cei care au discursuri ce pun sub semnul întrebării democraţia liberală, care  susţin ruperea noastră de Europa, care, pentru a-şi satisface setea de putere, nu ar ezita să se joace cu soarta noastră. Mă refer aici în mod explicit la Simion şi Ponta. Din motive diverse, de la anturajul toxic, complacerea în stadiul de rentier indirect şi declaraţii iresponsabile, l-aş lăsa deoparte şi pe Antonescu. Singurele opţiuni, cu toate limitele lor, cu toate hibele lor, nu puţine, după cum am văzut, îmi par a rămâne Lasconi şi Dan.

„Pare un fel de revenire la practicile securiste. Pericolul preluării justiţiei de către serviciile secrete este real. Justiţia pare să fie deja sub control, dincolo de cazurile punctuale de reafirmare a mândriei profesionale şi la judecători, şi la procurori“

Matei Udrea: De curând, CCR a stabilit că ofiţerii serviciilor secrete pot deveni şefi ai completelor de judecată după ce mai demult le dăduse voie să activeze în magistratură, ca procurori, avocaţi şi judecători. Iar statul a dat firmelor apropiate de Sebastian Ghiţă contracte de un miliard de lei, din bani UE, pentru cloud-ul guvernamental. Pentru elitele conducătoare ale ţării pare că nimic nu s-a întâmplat de astă-toamnă încoace. Ne apropiem de un moment al exploziei sociale sau lucrurile pot fi ţinute în continuare sub control?

Dorin Dobrincu: Decizia Curţii Constituţionale a României în ce îi priveşte pe foştii ofiţeri din servicii de informaţii mi se pare o dovadă în plus că statul român o ia hotărât pe un drum care este opusul a ceea ce s-a urmărit şi s-a obţinut cu greu în post-comunism. Pare un fel de revenire la practicile securiste. Pericolul preluării justiţiei de către serviciile secrete este real. E un loc comun că nu ieşi niciodată dintr-un serviciu secret. Iar ofiţerii deveniţi magistraţi se încadrează aici. Cine va putea controla dacă un autodeclarat fost ofiţer din Serviciul Român de Informaţii, din Serviciul de Informaţii Externe, din Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, din Direcţia Generală de Informaţii a Apărării şi din alte structuri de acelaşi tip nu este cumva în misiune, cu haine de împrumut? Decizia Curţii Constituţionale ridică serioase semne de întrebare, mai ales că este formată din oameni numiţi de politicieni, cei mai mulţi proveniţi din partide, oricum din siajul puterii. De regulă sunt sensibili la semnalele venite din cercurile în care s-au învârtit anterior, recunoscători celor care i-au pus acolo şi atenţi la apărarea privilegiilor proprii şi ale unor întregi categorii de „speciali”. Justiţia pare să fie deja sub control, dincolo de cazurile punctuale de reafirmare a mândriei profesionale şi la judecători, şi la procurori. Vedem cum inşi trimişi în judecată continuă fie să ocupe poziţii de reprezentare publică, fie să obţină contracte grase cu statul român. Din prima categorie îmi vin în minte, rapid, din motive de proximitate geografică, Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, şi Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi. Sebastian Ghiţă mi se pare că este reprezentativ pentru cea de-a doua categorie. Reţelele clientelare din politică, magistratură, servicii secrete, sănătate, educaţie, afaceri şi aşa mai departe nu fac decât să vulnerabilizeze instituţiile.

Matei Udrea: Cât mai funcţionează România în acest fel?

Dorin Dobrincu: Rezultatele măcinării încrederii sociale sunt vizibile de multă vreme. Există o stare acută de nervozitate, de furie în societate, doar în parte – e adevărat că în proporţii importante – rezultatul pandemiei, războiului de la graniţa noastră de est, propagandei unor adversari externi şi contextului internaţional. Într-o proporţie mai mare cred că este vorba de cauze interne, de nefăcute politice, de lipsa de măsură, timp îndelungat, a celor care au ocupat sau ocupă poziţii de reprezentare în stat, de numirea în funcţii publice a unor cohorte de clienţi de partid, incompetenţi şi corupţi, de crearea unor grupuri privilegiate tot mai umflate în diferite sisteme publice, de decăderea educaţiei şi de sentimentul de abandon pe care, justificat sau nu, l-au trăit tot mai mulţi concetăţeni. România este de multă vreme asemenea unui vulcan. Iar magma adunată în adâncurile societăţii româneşti a ieşit cu putere la suprafaţă în 2024, spre satisfacţia unora şi stupefacţia altora. Societatea noastră este una puternic divizată. Dacă ar exista ceva mai mult interes pentru binele public, nu doar din partea elitelor politice, acest moment ar putea fi gestionat în sensul redefinirii şi asumării contractului social. Însă, privind la scena noastră publică, mă tem că nu există resurse de voinţă şi capacitate politică şi intelectuală pentru un asemenea proiect. Ca întotdeauna, viitorul rămâne deschis.