
Instanţele federale din SUA rămân fără fonduri şi încep concedierile, pe fondul blocajului guvernamental
Sistemul federal de justiţie al Statelor Unite va începe de luni reducerea activităţilor neesenţiale şi trimiterea în concediu fără plată a unor angajaţi, după ce fondurile disponibile pentru menţinerea operaţiunilor plătite s-au epuizat, potrivit unui memo intern obţinut de agenția de știri Reuters, citată de News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Este pentru prima dată în aproape trei decenii când sistemul judiciar federal este forţat să suspende activităţi şi să trimită acasă o parte dintre cei peste 30.000 de angajaţi, ca urmare a eşecului Congresului de a adopta un buget care să asigure funcţionarea guvernului.
Blocajul a provocat deja întârzieri în numeroase procese civile care implică agenţii federale, ale căror angajaţi au fost şi ei trimişi în concediu.
Judecătorii, inclusiv cei ai Curţii Supreme, îşi vor continua activitatea şi vor primi salariile, întrucât Constituţia interzice reducerea remuneraţiei acestora. Instanţele vor rămâne deschise, însă unele servicii administrative vor fi suspendate, iar Curtea Supremă îşi va închide clădirea publicului până la o nouă notificare.
Judecătorul Robert Conrad, directorul Oficiului Administrativ al Instanţelor, a anunţat că de luni dimineaţă vor fi trimise notificările de concediere temporară, iar ”activităţile de oprire ordonată” vor începe la miezul nopţii.
Ultima situaţie similară a avut loc în perioada 1995–1996, în timpul administraţiei Bill Clinton.
Numărul exact al angajaţilor afectaţi nu este încă stabilit, însă multe instanţe de prim nivel au indicat că majoritatea personalului va fi considerat esenţial, conform Legii privind lipsa de fonduri (Antideficiency Act), pentru a asigura procesele şi dreptul inculpaţilor la un proces rapid.
Totuşi, grefierii, ofiţerii de probaţiune şi personalul administrativ rămas în funcţie ar urma să primească ultimele salarii pe 24 octombrie.
”Această situaţie este extrem de stresantă pentru angajaţii noştri”, a declarat judecătorul-şef Randy Crane, din districtul sudic al Texasului.
Apărătorii publici federali şi avocaţii privaţi care oferă asistenţă juridică persoanelor fără venituri nu vor fi plătiţi în această perioadă. Finanţarea pentru aceştia este blocată încă din iulie, ceea ce sistemul judiciar descrie drept ”o criză”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.