
Israelul a returnat în Fâşia Gaza cadavrele a 15 palestinieni
Israelul a predat Crucii Roşii pentru a returna în Fâşia Gaza cadavrele a 15 palestinieni în schimbul trupului neînsufleţit al unui ostatic israelian predat noaptea trecută, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană, informează EFE, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Ministerul Sănătăţii anunţă primirea a 15 cadavre de martiri eliberaţi astăzi de ocupaţia israeliană şi de Crucea Roşie, ridicând numărul total de cadavre primite la 135”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.
Ca şi în cazul predărilor anterioare, ministerul a avertizat că unele cadavre prezintă semne de abuz şi bătăi, fiind încătuşate şi legate la ochi.
Până în prezent, spitalul Nasser din Khan Younis (în sudul Fâşiei Gaza), unde sosesc cadavrele, a reuşit să identifice doar şapte dintre cadavrele care au intrat în posesia sa din cauza deteriorărilor grave pe care le prezintă.
Unul dintre medicii de la centru a trimis EFE fotografii ale unuia dintre cadavrele primite, în care se vede o faţă deformată şi capul încă purtând legătura care i-ar fi acoperit ochii. Mâinile sale erau încă încătuşate la spate şi numeroase urme şi răni puteau fi văzute pe braţe.
Deteriorarea cadavrelor este de aşa natură încât Spitalul Nasser a trebuit să organizeze audieri cu familiile celor dispăruţi în care sunt prezentate imagini ale cadavrelor, astfel încât acestea să le poată recunoaşte şi, astfel, să contribuie la identificarea sa.
Centrul de Medicină Legală Abu Kabir din Haifa a identificat noaptea trecută cadavrul ostaticului predat de Hamas ca aparţinând lui Eliyahu Margalit, a anunţat sâmbătă biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu, potrivit EFE.
„Reprezentanţii armatei au informat familia răpitului Eliyahu Margalit că persoana lor dragă a fost adusă înapoi în Israel şi identificarea sa a fost finalizată”, se arată în comunicat.
Hamas a predat cadavrul său în noaptea de vineri, după ce l-a exhumat în aceeaşi zi.
„A fost răpit din grajdurile din Nir Oz (o comunitate agrară aproape de graniţa cu Fâşia Gaza). Moartea sa a fost declarată pe 1 decembrie 2023. Lasă în urmă o soţie, trei copii şi un nepot”, se arată în comunicatul militar.
Fiica lui Margalit, Nili, a fost de asemenea răpită pe 7 octombrie, dar a fost eliberată în timpul primei încetări a focului dintre Israel şi Hamas, în noiembrie 2023.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.