
Incendiile de vegetaţie din Grecia sunt sub control, dar riscul rămâne ridicat
Atena, 10 aug / Agerpres/ – Serviciile elene pentru situaţii de urgenţă au adus numeroase focare de incendiu sub control la sfârşitul acestei săptămâni, dar pot apărea noi focare din cauza secetei şi vântului puternic, conform unui anunţ făcut duminică de oficiali ai protecţiei civile din Grecia, transmite DPA, preluată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Regiunea aflată la sud-est de Atena a fost afectată mai puternic de incendii, care au cuprins aproape 1.600 de hectare de terenuri agricole, păduri şi vegetaţie, conform serviciului meteorologic elen.
Numeroase sate şi localităţi au fost evacuate ca măsură de precauţie şi aproximativ 400 de persoane au fost salvate din calea flăcărilor.
Vineri un bărbat a murit după ce casa sa, aflată într-o zonă izolată, a fost cuprinsă de flăcări.
Zeci de locuinţe au fost distruse şi numeroase animale au murit în incendiile care au afectat şi regiuni din nord-estul Peninsulei Peloponez şi insula estică Samothraki. Duminică, situaţia pe insulă este în mare parte sub control, conform presei elene.
Oficialii continuă să investigheze cauzele acestor incendii.
Într-un sat din apropiere de Atena, primarul suspectează că focul a fost pus de o mână criminală. El a declarat pentru postul de televiziune de stat ERT că vineri a fost găsit la faţa locului un recipient cu benzină şi că a există informaţii despre o persoană care se deplasa cu o motocicletă şi avea un comportament care a dat de bănuit.
Ancheta privind incendiul de la sud-est de Atena a ajuns la concluzia că acesta a izbucnit de la un cablu electric de înaltă tensiune defect. Conform presei, doi tehnicieni ai companiei de distribuţie electrică HEDNO au fost reţinuţi provizoriu. Anchetatorii sunt de părere că aceştia nu au asigurat mentenanţa necesară pe tronsonul electric unde a izbucnit incendiul de vineri.
Având în vedere condiţiile meteorologice, riscul de incendii rămâne ridicat în mai multe regiuni, în special în jurul Atenei şi pe insula Euboea, mai notează DPA.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank