G4Media.ro

In memoriam Doina Cornea. A murit omul care a salvat onoarea unui…

In memoriam Doina Cornea. A murit omul care a salvat onoarea unui întreg popor

Disidenta anticomunistă Doina Cornea a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 89 de ani, în locuința sa din Cluj-Napoca, în urma unei boli care o măcina de mai mult timp. Trupul său va fi depus în Foaierul Casei Universitarilor din Cluj-Napoca și va fi înmormântat luni la ora 15.00 în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, anunță agenția Mediafax. G4Media.ro vă prezintă evocările pe care principalii intelectuali români care au cunoscut-o le-au făcut după aflarea veștii.

Vladimir Tismăneanu: „În anii dictaturii ilegitime și criminale, au calomniat-o, au prigonit-o, au bătut-o. După 1990, au perseverat în a o ponegri. Acum, cu o nemărginită nerușinare, o jelesc. Abisul moral dintre Ea și ei este acela dintre adevăr și minciună, dintre libertate și sclavie. Să se odihnească în pace…”. (Facebook / Vladimir Tismaneanu)

Andrei Pleşu: „Numele «Doina Cornea» mi-a ajuns în faţă în momentul în care domnul Constantin Noica, la Păltiniş, ne-a arătat două, trei scrisori ale dânsei către el, scrisori în care-şi manifesta interesul pentru Mircea Eliade, pentru istoria religiilor, nu se bănuia îndărătul textului un temperament de erou civic, dar, ulterior, s-a dovedit că asta era vocaţia ei. (…) Mă tem că nu (a primit recunoaşterea meritată, la nivel de societate, dincolo de decoraţiile acordate de statul român şi de cel francez – n.red.). Titlurile astea îşi au greutatea lor şi simbolistica lor, dar, de ani de zile, nu se mai vorbeşte de Doina Cornea şi se vorbeşte iată, acum, când a dispărut pentru că, o spun mereu, românii au vocaţia parastasurilor. Când un om e în viaţă, nu-l preţuiesc întotdeauna cum se cuvine, iar, când dispare, atunci există un mic moment de pietate. Ea e, totuşi, omul care a salvat, aş spune, înainte de 1989, onoarea acestui popor pentru că a fost între cei foarte puţini, şi încă cineva cu un profil foarte aparte, care a înţeles să se manifeste curajos, iar curajul, pe vremea aia, se plătea scump şi ea a fost dispusă şi a plătit preţul curajului ei.”. (rfi.ro)

Gabriel Liiceanu: „Ne-am fi așteptat ca, după 1989, să i se ridice Doinei Cornea o statuie a recunoștinței noastre, una care să apere puținele legende ale rezistenței şi bruma de demnitate dobândită prin numele celor câțiva care, în singurătatea curajului lor, au îndulcit batjocura şi umilinţa la care ne condamnase regimul lui Ceaușescu. Și, totuși, nu Doinei Cornea i-am pus flori zilnic în poarta casei ei, unde fuse­se bătută de oamenii Secu­rităţii. Nici nu ne-am dus să-i cerem iertare pentru tăcerea noastră de-atunci şi pentru singurătatea ei, şi nici să-i mulţumim pentru graţia cu care ar fi fost gata să se des­partă de viaţă pentru a spăla ruşinea noastră, a celor dispuşi să îndure la nesfârşit şi orice. (…) Am văzut pentru prima oară chipul Doinei Cornea după 1990 în stop-cadrul care încheia o peliculă filmată clandestin în România anului 1988. Proiectat pe ecranele televiziunilor europene, chipul acela, răscolitor de senin, ne-a adus în conştiinţa Europei ca pe o emblemă a spiritului capabil să conteste Răul cu prețul vieții. (…) Cultul eroilor nu-l au decât oamenii unui popor care pot recunoaşte ca superior ceea ce le este cu-adevăr superior. Noi ne acceptăm eroii abia atunci când şi-au luat locul într-un trecut care nu ne obligă. Cât sunt vii, preferăm să le împrumutăm urâţenia noastră decât să imităm frumuseţea lor. (…) Doina Cornea, în schimb, n-a mai existat pentru noi de peste două decenii. N-a devenit un model, așa cum s-ar fi cuvenit.”. (Contributors.ro)

Ana Blandiana: „Doamna Doina Cornea a fost o fiinţă stranie nu numai prin cantitatea disproporţionată de îndrăzneală pe care o conţinea, ci şi prin amestecul de sfială şi severitate, de duioşie şi de lipsă de complezenţă, de compasiune şi de neînduplecare cu care privea în jur şi în sine însăşi. Aşa cum o apă adâncă şi limpede este întotdeauna mai misterioasă decât una tulbure care îşi camuflează adâncimea, misterul acestei priviri consta în simplitatea cu care reușea să răstoarne regulile viciate ale mentalului colectiv, redând normalităţii sensul moral şi reuşind să pună deasupra atotputerniciei răului semnul îndoielii.”. (Facebook / Ana Blandiana)

Despre Doina Cornea

S-a născut în 30 mai 1929 la Braşov şi a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, scrie agenția Mediafax. Nemulţumită de regimul comunist, la începutul anilor ’80, Doina Cornea a trimis peste 30 de scrisori deschise de protest către Radio Europa Liberă şi ziarelor occidentale, în care denunţa „sistematizarea” satelor româneşti, dărâmarea bisericilor şi politica dusă de Nicolae Ceauşescu. Acest fapt a atras mânia dictatorului. Securitatea i-a pus pază la casă, iar securiştii au interogat-o și au torturat-o. Pentru curajul de a se opune regimului, a fost dată afară de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, unde preda. A avut noroc, totuşi, că nu a păţit ceva mai grav, cu fiica ei, Ariadna, fugită în Franţa, şi care, de departe, veghea ca mamei sale să nu-i însceneze securiştii vreun „accident”.

În noiembrie 1987, în timpul revoltei de la Braşov, a răspândit peste 150 de manifeste de solidaritate, împreună cu fiul ei, Leontin, gest care s-a soldat cu închiderea ei în închisoare timp de două luni pentru ca, apoi, să fie ținut în arest la domiciliu. Eliberarea a venit în 21 decembrie 1989, când protestarii contra regimului comunist au ajuns la casa sa situată pe strada Alba Iulia din Cluj-Napoca şi au luat-o pe Doina Cornea pentru a participa la manifestaţia împotriva lui Nicolae Ceauşescu. După victoria Revoluţiei a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), organism din care a demisionat, însă, după numai o lună, în ianuarie 1990, nefiind de acord cu transformarea acestuia în partid politic.

În acelaşi an, 1990, a fondat Forumul Democrat Antitotalitar din România, cu scopul de a uni opoziţia democrată abia născută. A fost membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social (GDS) şi a Alianţei Civice. A intrat în PNŢCD, partid în care a activat până la sfârşit.

A publicat, la începutul anilor ’90, volumul „Puterea fragilităţii”, în care apar scrisorile sale deschise adresate lui Nicolae Ceauşescu, dar şi scrisoarea adresată muncitorilor din Braşov, după revolta de la „Tractorul” din 1987. De asemenea, a tradus din franceză mai multe cărţi de Mircea Eliade şi Vladimir Ghika.

Pentru lupta sa împotriva regimului comunist a primit, în anul 2009, Legiunea de Onoare a Franţei în grad de Ofiţer şi, în anul 2000, cea mai înaltă disticţie a statului român, Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce.

(Surse foto: Arhiva „Revista 22”)

Doneaza prin PayPal paypal icon
Donatie recurenta

Doneaza lunar pentru sustinerea proiectului G4Media

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Doneaza prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

3 comentarii

  1. O frumusete divina coborita printre noi muritorii care nu am stiut sa apreciem nici blindetea nici taria unui lup singuratic. un lider de la care nu am invatat nimic din cauza imbecilitatii nostre si a …izolarii in care traim fiecare. pacat, RIP

  2. buca, cui folosesc vorbele ieftine, ipocrite, iresponsabile, cu care împroșcați imaginea celei care a fost Doina Cornea?

  3. Un excelent material privind personalitatea dnei Cornea a publicat și dl Dorin Tudoran

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.