
Ana Blandiana: Este un gest de alarmă prezența Institutului Cultural Român printre instituțiile care urmează să fie restructurate / Disprețul fată de cultură, propriu tuturor partidelor politice, nu trebuie să întunece și acest nou început
Scriitoarea Ana Blandiana le cere președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan să nu restructureze Institutul Cltural Român, instituție care „a reușit să așeze cultura română contemporană pe harta Europei”.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Acest text este adresat atenției Președintelui Nicușor Dan și Premierului Ilie Bolojan, doi oameni în care am absolută încredere și ale căror acțiuni și eforturi, de-a dreptul eroice, sunt convinsă că vor avea în cele din urmă succes.
Știu că, în aceste zile de maximă încordare, gestul meu poate părea deplasat, dar conștiința mea de scriitor nu-mi îngăduie să nu-l fac. Este un gest de alarmă declanșată de prezența Institutului Cultural Român printre instituțiile – în general de factură financiară si economică – care urmează să fie restructurate prin Programul de Guvernare.
Unul dintre puținele lucruri bune – în afară de libertate – care i s-au întâmplat culturii române după 1989 a fost înființarea ICR în formatul gândit de Horia Roman Patapievici, un format care a reușit să reziste și să funcționeze în pofida măsurilor guvernamentale din ultimii ani.
A deconstrui – în graba administrativă și urgența financiară de acum – acest format care, în mai puțin de un sfert de secol, a reușit să așeze cultura română contemporană pe harta Europei, mi se pare un pericol real de a-i bloca eficiența și un atentat la locul pe care am reușit, târziu și cu greu, să-l obținem în conștiința culturală a lumii.
Să nu uităm că – de la matematică la literatură și de la robotică la cinematografie – cultura este singurul domeniu în care suntem cu adevărat competitivi, chiar dacă oamenii politici ai ultimilor 35 de ani nu observă acest lucru.
Disprețul fată de cultură, propriu tuturor partidelor politice, nu trebuie să întunece și acest nou început.
Nu cer, asemenea celor de pe treptele ministerelor, excludere de la regulile generale de austeritate, economisire și ordine, cer doar respect pentru nevoia culturii de a funcționa după criterii specifice care să-i asigure reprezentarea autonomă și eficiența.
Nu cred că m-aș fi hotărât să scriu acest text dacă nu aș fi descoperit că TVA-ul aplicat cărților este 11%, în timp ce impozitul pe jocurile de noroc este 4%”, ”, a scris Ana Blandiana pe Facebook.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.