Goana după Europa abia începe. UE se chinuie să-și protejeze interesele, iar puterile externe se ghidează după principiul „Divide et impera” – analiză Financial Times

Analiză publicată de Gideon Rachman în Financial Times (via Rador): Europa și-a impus voința lumii vreme de secole. Acum lumea începe să-și impună și ea voința asupra Europei.

O fotografie realizată la final de iulie pe terenul de golf Turnberry surprinde foarte bine o anumită situație. Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen apare zâmbind forțat, cu degetele mari ridicate aprobator, alături de Donald Trump, care radiază de bucurie. UE tocmai acceptase spășită o taxă vamală de bază de 15% pe exporturile europene spre SUA, fără a replica pe măsură. Von der Leyen și subordonații ei fuseseră literalmente nevoiți să strângă din dinți și să îndure.

Iar momentul e cu atât mai jenant cu cât comerțul era considerat acel domeniu în care UE e capabilă să trateze de la egal la egal cu oricare super-putere. Piața unică europeană e de același ordin de mărime cu economia Chinei și a Americii. UE acționează precum un tot unitar în domeniul comerțului. În lunile care au precedat fiascoul de la Turnberry la Bruxelles se vorbise din belșug despre represaliile europene la taxele lui Trump.

În cele din urmă UE a cedat – în principal fiindcă se temea că dacă i-ar fi impus taxe Americii, administrația Trump ar fi putut replica prin a-și reduce angajamentul de securitate în Europa. Cu războiul în toi în Ucraina și cu teama tot mai mare a unui pericol mai amplu din partea Rusiei la adresa Europei, acela era un risc pe care ei nu erau dispuși să și-l asume.

Slăbiciunea Europei în materie de securitate îi anulase forța potențială în domeniul comercial. O formă de vulnerabilitate a degenerat într-alta.

Și dacă ar fi fost doar un incident izolat, l-am fi putut trece cu vederea, punându-l pe seama unui cumul nefericit de circumstanțe. Dar realitatea e aceea că exemplele de slăbiciune ori irelevanță a Europei încep să se îngrămădească unul peste altul.

La începutul mandatului ei la cârma Comisiei, Von der Leyen și-a exprimat aspirația de a conduce o „comisie geopolitică”. Însă UE își cam face veacul pe linia moartă a diplomației – chiar și atunci când apar războaie în vecinătatea imediată a Europei, afectând direct interesele continentului.

Țările europene sunt acum cel mai important furnizor de ajutor militar și financiar al Ucrainei. Dar când Trump a încercat să oprească războiul a optat să negocieze direct cu Vladimir Putin – cu europenii puși în postura de a face un lobby disperat pe lângă Casa Albă înainte și după tratative. Aceeași poveste și cu Gaza. Un război pe malul Mediteranei. Însă acțiunile diplomatice decisive care au dus la armistițiu au fost întreprinse de SUA, Qatar, Egipt și Israel. Europa a fost din nou redusă la postura de a contribui nesemnificativ de pe margine.

Războiul brutal din Sudan va duce cu certitudine la noi valuri de refugiați luând calea Europei. Însă jucătorii externi esențiali în acest conflict, cei care vor determina deznodământul, sunt Emiratele Arabe Unite, Egipt, Turcia și Rusia. Și influența franceză în vestul Africii e într-un declin accelerat. Vedem cum în Mali mai întâi rușii și acum jihadiștii par a fi umplut vidul lăsat în urmă de Paris.

Așadar, de ce pare Europa atât de neputincioasă? Deficitele cel mai des acuzate sunt cele de ordin militar și financiar. Dar ele nu coincid și cu cele mai grave probleme. Europa are o industrie puternică a armamentului și rămâne un continent bogat, chiar dacă și îndatorat.

Problemele mai grave sunt cele de ordin structural, politic, ba chiar și psihologic. Bruxelles-ul este o birocrație. Se pricepe de minune la proceduri și legislație. Dar e incapabilă să acționeze rapid și fără scrupule, precum marile puteri europene de pe vremuri ori precum China și SUA astăzi.

Apelul europenilor la moralitate și drept internațional în chestiuni precum Ucraina ajunge adesea la urechi surde în Africa și Asia – a căror istorie a fost determinată de secole de imperialism european lipsit de scrupule.

La apogeul epocii imperiale europene marile puteri ale vremii – Regatul Unit, Franța, Germania, chiar și Belgia – au participat la o „goană după Africa”. Acum, cu puterea Europei în retragere, am putea începe să asistăm la un fenomen pe care cercetătorul Dimitar Bechev de la Oxford îl numește „goana după Europa”: puteri externe încearcă să-și impună influența pe toată întinderea continentului.

În Balcanii Occidentali, ale căror țări sunt teoretic pe calea aderării la UE, influența Rusiei, Turciei și Chinei e tot mai mare. Un studiu recent întocmit de European Council on Foreign Relations documentează influența exercitată acolo de Beijing prin proiecte de infrastructură și credite.

Goana după Europa amenință și coeziunea internă a UE, întrucât puterile externe se ghidează după principiul „dezbină și stăpânește”. Unul dintre motivele pentru care Europa a fost incapabilă să treacă la represalii contra taxelor lui Trump e faptul că diverse țări și industrii din UE au interese diferite, care reprezintă tot atâtea pârghii pe care SUA pot apăsa.

Reacția UE la al „doilea șoc chinezesc” [situația, deocamdată doar anticipată, în care China ar concura cu Vestul la produse finite de înaltă tehnologie – n.trad.], care ar presupune exporturi de produse care amenință baza industrială a Europei, va fi probabil similar de incoerentă, întrucât intervențiile Beijingului ar perturba eforturile de formulare a unui răspuns colectiv european.

Până și în privința Ucrainei unitatea Europei – care până acum a fost de-a dreptul impresionantă – ar putea începe să se destrame pe măsură ce partide mai înțelegătoare cu Moscova ar putea câștiga alegerile în țări UE precum Slovacia și Cehia.

Europenii se consolează uneori cu faptul că, deși le lipsește „puterea dură”, încă mai au „putere blândă” din abundență. E un continent foarte atractiv deopotrivă pentru cei mai bogați și cei mai săraci oameni de pe planetă. Indiferent dacă-ți dorești un meniu pentru gurmanzi sau un ajutor social, bătrânul continent e locul potrivit pentru a-l obține.

Însă bogăția și securitatea pe care se bazează acești indicatori ai unei societăți civilizate ar putea în cele din urmă să ajungă în pericol, dacă Europa nu va găsi o cale de a exercita și puterea militară.

Traducere Rador: Andrei Suba