Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Alexandru Lascu e pilot comandant pe avioanele Fly Lili. Bogdan – Florin Lascu este unul din cei 22 de inculpați din dosarul Potra – Georgescu. Cei doi sunt frați, iar Alexandru, pilotul, susține că fratele său, acuzat de ”tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale”, doar ”a picat la mijloc” în dosarul în care mai sunt acuzați Horațiu Potra și fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, scrie Turnul Sfatului.
Bogdan – Florin Lascu, în vârstă de 30 de ani, se află sub control judiciar, fiind cercetat pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, faptă prev. de art. 32 Cod penal raportat la art. 397 alin. 2 Cod penal rap. la art. 412 alin. 2 Cod penal, conform rechizitoriului întocmit de către procurori.
Bogdan Lascu era la volanul mașinii care îl transporta la București pe fiul lui Horațiu Potra, Dorian, în 8 decembrie 2024. Dorian Potra este acuzat în același dosar pentru aceeași faptă, însă se află dat în urmărire generală, alături de tatăl său.
Procurorii susțin că în urma unei întâlniri dintre Horațiu Potra și Călin Georgescu, primul le-a cerut celor mai apropiați colaboratori ai săi să meargă la București. Potrivit procurorilor, aceștia urmau să organizeze „evenimente destabilizatoare” menite să „creeze haos și nesiguranță”.
Este vorba de un protest cerut de Georgescu, inclusiv în apariția la un post TV, ce ar fi urmat să aibă loc pe 8 decembrie 2024 în fața Catedralei Mântuirii Neamului, iar protestatarii să fie folosiți drept „masă de manevră pentru realizarea acțiunilor subversive”.
Bogdan Lascu a susținut însă că el a mers la București pentru a participa la o petrecere organizată de fiul lui Potra și pentru a cumpăra diferite lucruri.
Întrebat de Turnul Sfatului de această situație, fondatorul și deținătorul companiei Fly Lili susține că nu l-a cunoscut pe Horațiu Potra până după semnarea contractului pentru cursele charter din România spre Goma.
„Pe acest om, Potra, nici nu l-am cunoscut, nici nu știam cine este și nici nu era vorba atunci. Noi am semnat un contract cu o firmă, iar după ce am efectuat mai multe zboruri, am înțeles că este implicat un domn Potra, care este și el din Mediaș. Știam că sunt zboruri pentru pasageri care merg în Congo, că păzesc o mină acolo, că este totul sigur”, a afirmat Jurgen Faff.
Milioana, ba chiar miliarde de oameni NU au condus masina in care era Potra. Daca se afla si nevinovatul asta printre ei, acum nu avea nici o problema.
Milioane…