
Franţa conduce o iniţiativă a cinci țări europene, în valoare de 2,5 miliarde de dolari, pentru protejarea pădurilor din Congo
Cinci ţări europene susţin un plan în valoare de 2,5 miliarde de dolari pentru salvarea pădurii tropicale din Congo, lansând un program de conservare care ar putea să umbrească o iniţiativă emblematică a Braziliei, gazda COP30, potrivit unui document consultat vineri de agenția de știri Reuters.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Mobilizarea de fonduri suplimentare pentru protejarea şi refacerea ultimelor păduri tropicale rămase în lume este un obiectiv cen tral al negocierilor ONU privind clima (COP30), organizate în mod deliberat în acest an în Amazonia braziliană pentru a se concentra asupra necesităţii de a combate emisiile generate de defrişările masive.
Iniţiativa condusă de Franţa – susţinută totodată de Germania, Norvegia, Belgia şi Regatul Unit – se numeşte „Apelul de la Belem pentru pădurile din bazinul Congo”. Susţinătorii ei speră să mobilizeze resurse pentru a ajuta ţările să protejeze a doua pădure tropicală ca mărime din lume. Documentul redactat în limba franceză, datat din 6 noiembrie, a fost semnat de cele cinci naţiuni europene mai sus menţionate.
„Donatorii se angajează să mobilizeze peste 2,5 miliarde de dolari în următorii cinci ani, pe lângă resursele interne care vor fi mobilizate de ţările din Africa Centrală pentru protecţia şi gestionarea durabilă a pădurilor din bazinul Congo”, se arată în document, transmite Agerpres.
Semnatarii au declarat că îşi propun, de asemenea, să ajute ţările africane să reducă defrişările prin tehnologie, form are profesională şi parteneriate.
Bazinul Congo, bazinul Ama zoniei – cea mai mare pădure tropicală din lume – şi bazinul Borneo-Mekong-Asia de Sud-Est, al treilea ca mărime, se confruntă cu ameninţări din partea extinderii frontierelor agricole, exploatării forestiere, mineritului şi altor industrii.
Deşi protejarea bazinului Congo a atras atenţia deoarece el absoarbe în prezent mai multe gaze cu efect de seră decât alte păduri, momentul în care a apărut această iniţiativă a ameninţat să concureze cu accentul pus de Brazilia pe un fond forestier global, care se află în centrul agendei sale de la COP30.
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a promovat acest fond forestier, Tropical Forests Forever Facility (TFFF), ca reprezentând viitorul finanţării climatice, deoarece el înlocuieşte subvenţiile cu un model de investiţii mai scalabil.
„În teorie, cele două iniţiative sunt foarte diferite”, a declarat un diplomat familiarizat cu ambele propuneri, menţionând că TFFF ar oferi plăţi anuale ţărilor cu păduri tropicale, fără condiţii. Totuşi, ideea de înfiinţare a două fonduri rivale pentru pădurile tropicale ar putea fi contraproductivă, a adăugat aceeaşi sursă.
Norvegia a promis joi 3 miliarde de dolari pentru TFFF, cea mai mare contribuţie de până acum. Franţa a declarat că ar putea contribui cu până la 500 de milioane de euro la iniţiativa condusă de Brazilia.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.