G4Media.ro

FOTO Cum a devenit Bucureştiul ”Parisul Estului?” Capitala, descrisă cu admirație, cu…

FOTO Cum a devenit Bucureştiul ”Parisul Estului?” Capitala, descrisă cu admirație, cu numeroase detalii istorice și arhitecturale inedite de o publicație americană

Există mai mult de o jumătate de duzină de autointitulate „Mici Viene” în Europa, care pretind onoarea locului al doilea, scrie publicația americană The Daily Beast, într-un amplu reportaj dedicat Bucureștiului. Mai puţine oraşe concurează pentru Grand Prix, marele premiu numit „Micul Paris”, dar există câteva. Primele au fost aproape în întregime în Imperiul Austro-Ungar timp de secole sau decenii şi, în consecinţă, clădirile lor în stil baroc de culoare galbenă, din vremea Habsburgilor, mini-artere de tip Ringstrasse şi construcţii similare sunt uşor de explicat.

Oraşele de tip Micul Paris sunt diferite; acestea tind să fie mult mai îndepărtate şi nu au fost niciodată supuse conducerii adevăratului Paris. Sunt mai mult entuziaste decât urmaşe ale sale, precum oraşul german Leipzig şi Plovdiv din Bulgaria, dar indiscutabil şi de nechestionat, cel mai bun dintre ele este Bucureştiul.

Printre numeroasele atracţii ale capitalei române se află o serie de clădiri în stilul Renaşterii franceze, neoclasic şi Beaux-Arts, care fac să roşească aproape orice alt oraş în afara capitalei franceze, cu atât mai interesant fiind faptul că nu sunt aşezate într-o secvenţă coerentă a unei arhitecturi tradiţionale naţionale, ci sunt situate la mai mult de o mie de mile de Franţa, în mijlocul unui peisaj urban de clădiri bizantine şi otomane mai vechi, sau neobizantine, şi o colecţie excelentă de clădiri moderne interbelice şi Art Deco.

Nu are sens, dar rezultatul este spectaculos.

Faceţi o plimbare pe Calea Victoriei, principalul drum al centrului vechi al Bucureştiului şi veţi găsi o arhitectură în stil francez aproape la fiecare colţ. Bucureştiul ca dublură a Parisului nu este o raritate în mass-media, de la serialul tv ‘Killing Eve’, până la serialul tv ‘Maigret’, de la începutul anilor ’90, de Michael Gambon.

Simboluri ale arhitecturii Beaux-Arts sunt peste tot şi, în general, acestea nu sunt deloc imitaţii. Câteva au fost construite de arhitecţi francezi; majoritatea, de arhitecţi români, dar, în general, şcoliţi la École des Beaux-Arts din Paris, în primele decenii. Cum se explică?

Creşterea naţionalismului românesc în primele decenii ale secolului al XIX-lea au găsit o inspiraţie unică (şi ajutor concret) în Franţa. România, care în forma pre-naţională a provinciilor Ţara Românească şi Moldova fusese o arie autonomă a Imperiului Otoman, timp de secole, era interesată activ de a se îndepărta de tradiţiile stăpânilor otomani.

Rusia, care o privea cu lăcomie, ocupându-i teritoriile de două ori şi căutând să o cucerească în Războiul Crimeei, evident nu a fost un exemplu pe care a căutat să-l imite. În apropiere, Austro-Ungaria a fost privită tot cu precauţie, ca un alt posibil cuceritor al unui vecin care deja domina peste câteva milioane de etnici români în Transilvania.

Un interes vital al naţionaliştilor români a fost sublinierea latinităţii civilizaţiei lor, cel mai vestic grup de limbi romanice în mijlocul slavilor, turcilor şi grecilor. Deloc surprinzător, legăturile comemorative cu Roma Antică au devenit omniprezente (se pare că există o comemorare a împăratului roman Traian în fiecare oraş românesc), dar Italia era o expresie geografică, iar Franţa era un stat măreţ şi un centru demnă de concentrare a aspiraţiilor.

Franţa era, de asemenea, de ajutor din punct de vedere politic. În mod ironic, ocupaţia rusă a fost cea care a oferit o expunere mai largă la limba franceză. Emanuela Constantini explică în ‘Eliminarea patrimoniului otoman? Evoluţia Bucureştiului în secolul al XIX-lea’ că „Aristocraţia rusă, căreia îi aparţineau ofiţerii armatei ţariste, folosea limba franceză ca limbă comună.

În timpul ocupaţiei ruseşti a Ţării Româneşti, în 1806-1812, şi din nou, în 1829-1834, nobilimea locală a luat contact cu ofiţerii ruşi, iar literatura, dansurile şi tradiţiile franceze au început să circule”.

Entuziasmul românesc pentru Franţa a căpătat numeroase aspecte: a importat un număr imens de cuvinte din limba franceză începând cu secolul al XIX-lea. Estimările variază, dar aproximativ 20 la sută din întregul volum lexical românesc este format din cuvinte împrumutate din franceză (considerabil mai mult decât a importat din alte limbi romanice, de la orice vecini slavici sau din turcă).

Amprenta franceză asupra limbii este inconfundabilă. Ajungi la aeroport sau la Gara de Nord, conduci pe un bulevard (care de multe ori au fost inspirate din Parisul lui Haussman, de la început). Mulţumirile informale sunt „merci”. Poliţia militară este Jandarmeria. Aeroportul poartă numele Henri Coandă, un aviator care a petrecut mult timp în Franţa.

Parisul a părut un popas obligatoriu pentru generaţii de artişti români, în nenumărate domenii. George Enescu, Constantin Brâncuşi, Victor Brauner, Tristan Tzara, Emil Ciroran, Eugen Ionescu, Theodor Pallady şi Nicolae Grigorescu. Şi, desigur, un număr imens de arhitecţi români au studiat la Ècole des Beaux-Arts: când s-au fondat şcolile româneşti de arhitectură, ele au fost puternic influenţate de modelul Beaux-Arts.

Sursa: Agerpres/ Autor: Silviu Matei

Mergeţi să vă plimbaţi prin centrul vechi al oraşului, pentru a avea un sentiment mai mult decât uşor suprarealist de dislocare din orice context arhitectural-geografic aţi dobândit. Există ceva asemănător cu Gare de Lyon la Palatul de Justiţie, în stilul Renaşterii franceze, chiar la sud de centrul vechi, care este opera lui Albert Ballu (şi a eminentului arhitect român Ion Mincu, şcolit la Beaux-Arts, evident), care a proiectat Palais de Justice în Charleroi, în Belgia, ca şi gara şi catedrala din Oran.

Aventuraţi-vă spre nord, pe Calea Victoriei, şi veţi găsi Muzeul de Istorie a României, în stil Beaux-Arts, al lui Alexandru Săvulescu, fostul Oficiu Poştal Central, inspirat din principalul oficiu poştal din Geneva, care are mai multe asemănări cu Muzeul de Istorie Naturală din Jardin des Plantes din Paris, deşi are caracteristici mai impozante decât aceste două edificii, cupole minunate şi o colecţie excelentă.

Peste drum se află una dintre cele mai răvăşitoare clădiri ale Bucureştiului, Palatul CEC pentru economii şi depozite (proiectat de Paul Gottereau, originar din Perpignan, şcolit la École Des Beaux-Arts). Are o asemănare cu Petit Palais din Paris, dar este mult mai ornamentat şi mai interesant, expunând una dintre cele mai îndrăzneţe şi mai frumoase arcade de tip Beaux-Arts şi o serie de cupole renascentiste solide din sticlă, care aduc ordine interioară. Acum este un muzeu bancar, cu un interior maiestuos, cu o serie de picturi murale şi o lumină splendidă.

Mai spre nord, şi oarecum ascunsă, este minunata Arcadă Macca-Vilacrosse, proiectată de un alt francez, Felix Xenopol. Acest evident omagiu adus pasajelor pariziene constă de fapt din trei străzi scurte cu acoperiş din sticlă, care se întâlnesc sub o mare cupolă de sticlă verde şi galbenă – forma sa ciudată şi farmecul actual sunt rezultatul unui hotel care a refuzat să se mute.

Spre nord se află Cercul Militar, cu Palatul neoclasic al Cercului Militar (actualmente amenajat pentru construcţie) şi nu unul, ci două hoteluri în stil neoclasic francez, Hotelul Capitol, al lui Arghir Culina (fost Magasin de Luvru, puteţi ghici palatul pe care îl aveau în minte) şi Grand Hotel du Boulevard, al lui Alexandru Orăscu (nu bulevardul, să fie clar) ale cărui interioare de marmură sunt, de asemenea, foarte elegante.

În curând veţi ajunge la o serie de piaţete (un cuvânt împrumutat din italiană), faţă în faţă cu edificiul Bibliotecii Universitare Carol I, a lui Paul Gottereau, care seamănă cu Sorbona Panteon în configuraţie, peste drum, Muzeul Naţional de Artă al României, fostul Palat Regal.

  • În interior se găsesc lucrări ale lui Pissaro, Signac, Courbet, Boudin, Monet şi Camille Claudel, dar, mai important, o colecţie superbă de artişti români pe care probabil nu aţi văzut-o, inclusiv Nicolae Grigorescu, un alt absolvent de Beaux-Arts, cel mai mare discipol al lui Courbet din România, pictor impresionist în plein air, şi o gamă excelentă de artişti din anii 1850 până în 1980, printre care Theodor Aman, Gheorghe Petraşcu, Max Hermann Maxy, Nicolae Tonitza, Marcel Iancu, Victor Brauner, Corneliu Baba şi, bineînţeles, Brâncuşi. Restul colecţiei europene este de asemenea magnific, incluzându-i pe Tintoretto, Bronzino, El Greco şi Rembrandt, precum şi seria de anotimpuri a lui Brueghel cel Tânăr.
Sursă foto: Facebook

Sala neoclasică de concerter a Ateneului Român, aflată un pic mai departe, a fost proiectată de Albert Galleron, la recomandarea lui Charles Garnier, arhitectul Operei Garnier din Paris. Cartierul Lipscani (denumirea românească pentru Leipzig (Lipsca), celălalt mai Mic Paris, trebuie să vă amintesc) cartier la est de Calea Victoriei, prezintă o concentrare de lucruri de duzină orientate spre turism, între multe blocuri şi clădiri mai frumoase, precum Banca Naţională a României, de Bernard şi Galleron, şi principala clădire neoclasică a lui Alexandru Orăscu, clădirea Universităţii Bucureşti.

Admiraţi mai multe dintre frumoasele clădiri în stil Beaux-Arts de pe Strada Doamnei 11, cu atractive aracade renascentiste, şi mergeţi în interior pentru piaţa de antichităţi la fel de atrăgătoare. Ministerul Agriculturii, un pic spre est, pare un castel în mijlocul oraşului, un revigorism mai conştient mai vechi decât o mare parte din celelalte edificii francofile ale oraşului, proiectat de Louis Blanc, născut la Geneva. Rătăciţi pe Strada Biserica Amzei şi Strada Henri Coandă, ambele au tot felul de lucruri frumoase. Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, de Jean Berthet, de pe acestă din urmă stradă este deosebit de frumos.

Veţi găsi o mulţime de lucruri care nu sunt pariziene de-a lungul acestei secţiuni: dacă ceea ce vrei este Parisul, mergi acolo. Este contrastul dintre aceste clădiri în stil francez şi împrejurimile lor fizice şi culturale foarte diferite, care creează magia Bucureştiului. Bisericile Kretzulescu, Zlătari şi Doamnei, de-a lungul Căii Vcitoriei, în general mici, dar splendide biserici în stil bizantin, sunt doar câteva dintre zecile de biserici istorice din această ţară copleşitor ortodoxă.

Exterioarele lor sunt adesea relativ simple, dar interioarele au o iconografie complexă pe fiecare centimetru. Cartierul Lipscani are o serie de vestigii ale Bucureştiului mai vechi: Mănăstirea Stavrapoleus, vestigiile arhitecturale ale fostei curţi domneşti şi o arhitectură excelentă a situlului neo-românesc din perioada imediată de după francofilie, precum (Palatul fostei bănci) Marmorosch şi (fosta) bancă Chrissoveloni.

Toată această splendoare vizuală nu va ţine de foame, iar un alt strat al imensului farmec al Bucureştiului este gastronomia sa incitantă, cu elemente din Europa Centrală, cum ar fi supele acre, ciorba, rulourile de varză umplute, sarmale, cârnaţi, zacuscă ( vinete şi ardei), salate tocate şi o gamă delicioasă de brânzeturi şi produse de patiserie. Există câteva elemente italiene, cum ar fi mămăliga, o ‘polenta’ adesea superioară, şi feluri de fasole albă. Dincolo de aceasta, există vinuri foarte accesibile şi ţuică de prune. Toate acestea sunt foarte accesibile şi la standarde europene, cursul leu-dolar permiţând privilegii ocazionale notabile.

Asiguraţi-vă că veţi merge spre est, pentru a experimenta contrastul vital al Bulevardului Magheru, una dintre marile vedete ale Art Deco ale lumii, care merită să stea alături de o companie diversă, cum ar fi Ocean Drive din Miami, Marine Drive din Bombay, Grand Concourse din Bronx, şi tot felul de locaţii din Tel Aviv.

Veţi vedea Hotel Ambasador, al lui Culina, clădirea ARO, a lui Horia Creangă, blocul creditelor miniere de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu 2, şi multe altele. Veţi fi observat splendidul bloc Adriatica (-Trieste) de pe Calea Victoriei, şi în apropiere contribuţia designului american pentru oraş, Palatul Telefoanelor, de Walter Froy şi Louis Weeks.

Continuaţi pe Magheru spre nord, până la Bulevardul Lascăr Catargiu, şi vă veţi întoarce din nou în Micul Paris, cu această stradă flancată de multe vile bine conservate. Clubul oamenilor de ştiinţă din apropiere, de I.D. Berindei (student la Beaux-Arts, desigur!) este un edificiu excelent, pe strada Lahovari 9.

Mai spre nord este somptuosul muzeu în stil baroc francez şi Art Nouveau, Muzeul Enescu, adăpostit de Palatul Cantecuzino, conceput de I.D. Berindei. Colecţia muzeului nu este deosebit de grozavă decât dacă sunteţi un mare admirator al lui Enescu, dar interioarele merită preţul deosebit de modest pentru acces. Şi în apropiere există o altă galerie mare excelentă, Muzeul Colecţiilor de Artă, care prezintă în principal lucrări româneşti, în special cele ale lui ‘Francis Bacon al României’, Corneliu Baba.

Sursa Foto: Facebook/ CEC

Nu am menţionat grozăvia care este centrul nou al lui Ceauşescu, o bucată de Pyongyang, care a ras o şesime din oraşul vechi. Teoretic este sigur să mergi pe jos, dar în acelaşi mod în care este o parcare de mall: dimensiunea este opresivă, fiecare bloc şi clădire prea mare şi fiecare bulevard prea larg, o combinaţie teribil de monotonă, care merită o plimbare în principal pentru a respira uşurat la întoarcerea în centrul vechi. Palatul Parlamentului are câteva încăperi grandioase şi ceva artă de calitate, dar este o operă gigantescă, obositoare şi mai mult intimidantă decât impresionantă din unghiurile exterioare.

Vila lui Ceauşescu, în nordul oraşului, în Dorobanţi, merită o călătorie cu metroul. Nu este chiar o revărsare de kitsch, cum arată în fotografiile băii sale aurii, ci reflectă mai mult un gust destul de conservator, mic-burghez, ciudat tipic dictatorilor din blocul estic.

Ca de obicei, este un cartier tradiţional de vile încântătoare de lider, un nou Pyongyang sau mai rău pentru restul. Decorată cu cadouri de la Mao, Şahul Iranului, şi mulţi alţii, este interesant şi oarecum înfricoşător, în contextul faptelor sale, dar piscina este fantastică. Există riscuri chiar şi dacă Ceauşescu nu mai e.

Nu trebuie să te aventurezi prea departe de centrul oraşului pentru a întâlni clădiri în paragină: oraşul are un aer de degradare care este fermecător în formele mai blânde, dar oarecum alarmant în formele sale mai intense: Bucureştiul a fost inclus pe lista din 2016 a Centrului Mondial pentru Supravegherea Monumentelor. Această includere a subliniat că „un mediu de construcţii cu o semnificaţie istorică, socială şi simbolică mare este ameninţat cu abandonarea şi demolarea clădirilor istorice, dezvoltarea necontrolată şi reabilitarea necorespunzătoare”. Mergeţi acolo şi poate asta va încuraja o tendinţă diferită.

Sursa: The Daily Beast/ Rador/ Traducerea: Cristina Zaharia

Sursa Foto: Facebook/ CEC

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

26 comentarii

  1. It is supposed to be a joke?!?

  2. A fost odată și văd că supraviețuim din amintiri. Acum e Karachi-ul Vestului.

  3. Ce, am iesit campioni la concursul complexelor de inferioritate? Bucurestiul e Bucuresti, nici Paris (mic sau mai mare), nici altceva. Daca iesim din centru spre cartierele dormitor cum i-am spune?

  4. Da, Bucurestiul este incantator, insa numai daca ignoram mizeria de pe strazi, cladirile lasate in paragina, asfaltul distrus, grafiti-ul, afisele ilegale, santierele vesnice, poluare, ambuteiajele si alte mici probleme.

  5. Economia capitalista are nevoie de expansiune permanenta. Altfel intra in colaps. Deci din ce in ce mai multe locuri de pe aceasta planeta trebuie, subliniez trebuie, sa devina frecventabile pentru investitii. Iata de ce Bucurestiul devine un oras cu potential de dezvoltare. Umbrela NATO, aparteneta la UE, populatia cu o cultura europeana chiar daca cu influente orientale sunt argumente pentru a atrage investitii din economia capitalista aici. Mai bine am profita de faptul ca noi suntem deja aici, pe o piata care cu siguranta se va dezvolta exponential decat sa dam cu piciorul la galeata cu lapte si sa plecam aiurea prin lume unde cu siguranta nu umbla cainii cu covrigi in coada si unde, garantat nu o sa depasesti nivelul unui simplu angajat.

    • Bai amaratule, nici tu nu intelegi ce spui. Cel mult esti un sfertodoct care este gata sa dea „lectii” in stanga si-n dreapta.

  6. In principiu este OK atunci cand un oras pare sa semene cu un altul (mai faimos sau nu) dar are totusi o identitate proprie. Bucurestiul NU are o identitate proprie, ceea ce ii face pe locuitorii lui sa se agate cu „disperare” automata de „titluri de prestigiu” precul „Paris Estului”, ne-intelegand saracii ca aceasta asemanare trebuie luata ca ceva secundar.

    Bucurestenii sunt precum chinezii care se lauda ca au cea mai buna copie (cel mai resusit fake) al vreunui brand occidental. Aceste reusite arhitecturale nici nu se leaga cu spiritul Bucurestiului, sunt doar niste bijuterii de imprumut la gatul unui oras care nu este altceva decat un furnicar de ciocoi plus cativa oameni de valoare care traiesc din vechi idealuri si sperante si restul de oameni un amestec de birocrati mediocri si aroganti, muncitori fara optiuni si gainari.

    Bucurestiul este o anomalie, iar Romania trebuie sa-si puna capitala acolo unde ii este locul, acolo unde s-a nascut Romania si Romanismul modern: la Iasi.

  7. Foarte bun articol.
    Am foarte mulți prieteni francezi care sunt expatriati de câțiva ani in România. Cand au aflat că vor fi trimiși în România n-au fost prea încântați, iar acum nu vor să mai plece. Le place Bucureștiul și ei stiu să vadă mai bine decât noi valoarea si frumusetea unei clădiri, bulevardele, parcurile si chiar amabilitatea românilor care sunt foarte primitori cu străinii. Noi ar trebui sa ne iubim si sa îngrijim patrimoniul pe care-l avem.

    • Nu asi trai nici sa imi dai 1 milion de euro in Bucuresti.Mentalitatea multor „locuitorilor”
      al locului este foarte oriental.Mergeti dracu cu Bucurestiul vostru,ati traiti pe spinarea romanilor din „provincie”.

  8. Din pacate, si spun asta cu profunda mahnire, articolul in cauza se refera doar la centru si zona cartierelor rezidentiale :Parcul Carol, Cotroceni, Kiseleff-Aviatorilor Dorobanti -Capitale-Floreasca si alte cateva cartiere care nu au fost schilodite foarte tare de buldozerele comuniste. Daca parasesti aceste cartiere, cu rare exceptii, urmeaza jungla de betoane ingramadite , padurile de blocuri gri gandite fara zone de agrement, fara zone verzi suficiente, fara parcari suficiente, fara teatre, fara sali de concerte, fara institutii de cultura. Cartiere care erau astfel gandite de ”marele carmaci” incat sa descurajeze oamenii sa se intalneasca in spatiul public, niste ciorchini de cartiere dormitor rasfirate pe tulpina si ramificatiile transportului in comun care sa-i mulga si sa-i extraga eficient pe oameni spre uzinele heirupiste ale dictaturii.
    Nu vreau sa se simta nimeni atacat personal,m-am nascut in perioada dictaturii comuniste, traiesc si am trait toata viata in blocuri comuniste, dar asta nu inseamna ca nu pot sa vad uratul si dezolantul fara margini pe care-l aduc pe obrazul oraselor din Romania si in sufletul privitorului. Le urasc cu o ura sincera, la fel de intens precum urasc tot ce a reprezentat acea societate abuziva bazata pe minciuna, santaj si violenta. Pe uciderea libertatii si demnitatii umane.
    Si asta se vede si in arhitectura comunista, Palat urias pentru nomenclaturisti, Vila cu robineti de aur pentru dictatori si maghernite triste pentru multimile de ”idioti” , cum le spunea to’arasul Ceausescu romanilor.
    Da, Bucurestiul care a scapat de viziunea meschina a celor doi analfabeti care l-au desfigurat e un Bucuresti cu o arhitectura misterioasa, frumoasa, calma, nobila, armonioasa. Eclectica si fara exagerare fascinanta pentru un ochi avizat.
    Veti simti asta daca va veti plimba prin cartierele cu case monumentale din apropierea Parcul Icoanei , din cartierul Cotroceni, din zona Casei Radio, Dorobanti-Capitale si alte supravietuitoare care-si etaleaza splendoarea.
    Insa neglijenta, ignoranta, lipsa de onestitate si mediocritatea politicienilor cu radacini adanci in comunism au dus la ruinarea si distrugerea multor monumente istorice din Capitala si nu numai.

    • Bucurestiul mai este sufocat de povara rolului de capitala nationala, pentru care nu are menire. Bucurestiul poate avea un viitor placut doar daca devine ca New York-ul: un hub international si „atat”. Trebuie sa se elibereze de responsabilitatea rolului de capitala pentru ca nu a fost facut si nici nu avea cum sa fie pregatit vreodata, si sa se re-inventeze dupa principiul „cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele”.

      Bucurestiul actual nu respira, este prins intr-o inclestare de interese nelegitime si este desfigurat de „patrimoniul” de capitala otomana si comunista.

    • @Ioan, spune-i asta si lui Putin si Viktor Orban si te credem pe cuvant 😀 .

    • Stane, o spun tuturor. Dar sincer ma doar drept in cot de opinia lui Putin si Viktor Orben despre acest subiect. Nu-i priveste, nu-i consult. Eu ma adresez celor pe care ii priveste: romanii.

  9. Descentralizarea, sa nu mai platim noi din tara porcariile mafiotilor din Bucuresti.
    Micul paris ? hai sictir, nemernicilor din bucale ,ati stors romania in aceste decenii nenorocite cu centralismul asta infect.

    • Voteaza impotriva mafiei PSD_ALDE_UDMR sau muta-te la Viktor Orban sau la prietenul lui Putin.

  10. Fiind parizian si traind in Paris de peste 45 de ani, intr-adevar, vizitand centrul Bucurestiului, baza architectonica franceza, este regasita in constructiile de pana in anii 1930. Insa, numai in centru.
    Ceea ce este trist insa, este lipsa totala de preocupara a proprietarilor, a municipalitatii. Cladiri cenusii, cu fatade pline de tagg-uri, cu garduri in paragina, gradini/curti total neamenajate, etc.
    Cum este posibil sa instalezi blocuri-ferestre de plastic, in locul celor de lemn? Chiar nu exista un serviciu architectural municipal, care sa accorde permisele de reabilitare, de sistematizare?

    Daca tot este o mandrie (pe buna dreptate) a asemanarii vechiului Bucuresti, cu orasul Paris, ar trebui continuat si la serviciile administrative. Este pacat de patrimoniul Dv, lasat in paragina, asa cum este el actualmente. Pentru un vizitator, orasul (centrul) Bucuresti, pare un oras care a fost parasit, interzis locuitorilor (gen Pripiak) si redeschis de curand. De aceea totul este gri, murdar, tagg, etc.

    Nu numai primaria se ocupa de curatenie. Locuitorii, proprietarii, in primul rand. In Paris, primaria de arrondissement (de sector) obliga proprietarii, sa isi ravaleze (curete) imobilul, la intervale regulate. De aceea imobilele sunt curate, ele sunt intretinute de… proprietari.

    Succes, invatati sa va prezervati patrimoniul. Sa il transmiteti mai departe, la randul Dv.

  11. Ceausescu a distrus cat a putut din ce considera arhitectura ” clasei exploatatoare” iar cand urmasii lui PSD-isti au ajuns la putere a fost continuata politica de dispret pentru monumentele istorice. Au dat legi strambe, au permis prin primari neo-comunisti daramarea lor .
    Un Parlament si o tara dominata aproape 30 de ani de neo-comunisti.
    Restul sunt detalii si coruptie specifica ciumei rosii.

  12. Din ce se vede in comentarii se pare ca sunt doua categorii de provinciali complexati, unii care injura Bucurestiul fara sa stie despre ce e vorba, si cei care vin in Bucuresti (un milion in ultimii 30 de ani) si-l distrug din interior. Aparent diametral opusi, au in comun limbajul semiarticulat si nivelul de cultura comparabil cu asfaltul pe care calca. Daca prima categorie provoaca doar sila, a doua a penetrat toate institutiile locale si mediul de „afaceri” si distrug orasul sistematic prin incompetenta, nepasare, coruptie, interventii urbanistice neavenite, etc. Bucurestenii au ajuns o minoritate in orasul lor.
    Toti arhitectii care viziteaza Bucurestiul spun ca este un oras deosebit de interesant, cu un patrimoniu arhitectonic unic si un potential enorm (dovada numarul in crestere de turisti). Daca mergi spre vest Europa e plina de mici viene, dar odata ce ai vazut un oras le-ai cam vazut pe toate. Unicitatea este cea mai importanta. Spre exemplu Tel Aviv-ul a facut o atractie turistica din arhitectura modernista, insa la capitolul modernism, post-modernism, Art Deco, Bucurestiul e mult peste (sute de cladiri interbelice valoroase, nu doar Magheru). Doar ca este condus si locuit de ignoranti.

    • Bravo pentru comentairul Dv. Asa este, cine este bucurestean din parinti bucuresteni, nu are nevoie nici sa isi proslaveasca orasul, nici sa il critice fara rost. Fiind nascut acum f multi ani, in Bucuresti, am cunoscut orasul care se termina la maxim Bariera Vergului, Uranus, etc. De la Unirii la Domenii. Imobilele noi, post 1948, sunt de cateva feluri:
      1948-1960, architecti vechi, cu scoala de tip vechi franceza/germano/austriaca)
      1950-1963, architecti noi, scoala de tip sovietica
      1965-1978, architecti noi, cu scoala proasta, romaneasca
      1978-1989, architecti noi, fara absolut nici o urma de viziune si profesionalism
      1990- nici nu mai pomenesc, totul este de o uratenie nemaiintalnita

      Constructiile, din momentul in care comunistii au acaparat puterea, s-au schimbat in timp. Intai, imobilele, au fost construite de architectii de scoala veche, care s-au aplicat in planuri, chantier, etc. SI rezultatele se pot vedea, imobilele de dupa 1948 si pana cam prin anii 1964.
      Apoi, ei iesind la pensie, au fost inlocuiti cu noile generatii, de scoala si inspiratie 100% sovietica: imobilele construite intre anii 1965 si 1977. Se observa inca o continuare a sistematizarii initiale, chiar daca noile cartiere (Balta Alba, Tei, Floreasca, etc) au aparut scoase din pamant.
      Incepand din 1974, din momentul intoarcerii lui NC din Coreea de Nord, a inceput aducerea masiva a populatiei, pentru a munci in toate uzinele energophage, construite fara rost. Si a inceput faza a 3a: constructia „blocurilor”, nu a imobilelor. Orice spatiu era ocupat de o plomba, de un nou imobil. Cu un standard scazut, fara verticalitate (blocuri strambe, etc) Fara distante intre imobile, fara spatiile verzi din primele 2 perioade.
      Blocuri construite in graba, din prefabricate (vuia orasul de camioane cu remorcile pline de ziduri prefabricate. Adevarate cutii de chibrituri, nu imobile. Ceea ce sunt numite „cartiere”.

      Insa, centrul a fost prezervat. Nu a fost intretinut (in afara de post 03/1977, consolidarea imediata) si nu este intretinut nici astazi. Din pacate. Patrimoniul exista si trebuie prezervat, curatat si transmis copiilor, intr-o stare mai buna decat a fost preluat.
      Bucurestiul din articol, est cel al „vechiului centru”, cel care se termina la Mihai Bravul, Stefan cel Mare, Titulescu/ Dambovita/Opera/etc. Este mic, este Bucurestiul ante 1948.

      Succes in prezervarea patrimoniului, va doresc.

    • E greu sa vorbim stiintific corect despre populatia din Romania sau din Bucuresti pentru ca politicienii de sorginte comunista care au controlat Romania in ultimii 30 de ani nu au fost in stare nici sa ne numere corect.
      Totusi statisticile oficiale ne spun asa ( mai putin propaganda lui Firea ):

      1948: 1 025 000 locuitori
      1992: 2 064 000 locuitori
      2011: 1 883 000 locuitori

      Adica cu o eroare de cativa ani in ”iepoca” dictaturii comuniste populatia Bucurestiului a crescut cu 1 milion de suflete, o buna parte fiind adusa dupa venirea analfabetului la putere in 1967. Statisticile oficiale arata ca in intervalul 1966-1977 populatia a crescut cu aproximativ 500.000 de locuitori !!!! https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti
      Din pacate multe din acele suflete ( cresterea se datoreaza si interzicerii avortului ) au fost smulse din rostul habitatului lor natural ( din gospodariile lor de la sate de cele mai multe ori ) si au fost obligate sa traiasca printre betoanele de sinistra amintire.
      Din pacate nici ei si nici familiile lor nu au reusit sa se adapteze pana in ziua de azi, dar nu e vina lor ca au fost stramutati : urbanizarea fortata era una din politicile practicate cu agresivitate de ”cel ma iubit dintre conducatori”.
      Intelectualii, artistii, familiile nobiliare, patronii, oamenii educati , adica pe scurt toti cei care nu aveau origini ”sanatoase” au fost marginalizati, supusi abuzurilor, trimisi la canal sau bagati in puscarii. Altii au fost obligati sau au reusit sa plece din tara.
      Lipsa bunelor maniere si lipsa de politete de pe strazile bucurestene de care se plang fara exceptie turistii autohtoni si straini isi au obarsia in aceasta siluire urbana din perioada dictaturii comuniste, in incurajarea brutalitatii clasei muncitoare comuniste programata cu ura impotriva intelectualilor si a celor care sunt diferiti de ei. Acea gandire ”tovaraseasca” indusa in aproape jumatate de secol de propaganda comunista a fost cel mai elocvent ilustrata de chemarea minerilor la Bucuresti si de manifestarile brutale care au urmat.
      Dar Bucurestiul se poate vindeca daca urmasii comunistilor vor fi inlaturati de la conducerea Parlamentului si a PMB-lui !

    • Treaba asta cu provincialii vine inca din timpul comunistilor. Inca mai predomina sentimentul asta ipocrit,ca daca traiesti in orasul asta infect Bucuresti, esti cosmopolit bla bla bla.Spalati pe creieri decenii la rand cu istoria prefabricata de comunisti,istoria arhitectonica adevarata a oraselor din Ro (Brasov,Sibiu,Cluj, Timisoara etc.), inca nu sant cunoscute de majoritatea poulimii locuitoare din „capitala”.Invatati istorie ,apoi mai vorbim.

    • @adi: Multumesc, nici ca se putea o confirmare mai buna pentru comentariul anterior.

    • Sunt de acord cu comentariul… noi la cativa ani mergem la Bucuresti sa ne „culturalizam”, cum glumeste sotul meu…
      Cladirile amintite in articol sunt toate pe placul meu, de fiecare data le revad cu placere, mereu si mereu, Art Nouveau e stilul meu preferat, Bucurestiul din zonele citate e minunat, in plus Bucurestiul are Muzee minunate, care te asteapta, fara aglomeratie din pacate…
      In vara 2019 am vizitat din nou pentru 3 zile Bucurestiul, o placere…cate 3 zile ne alocam…ultima data am locuit la Hotel Duke by Armeneasca…excelent, central, numai bine situat pentru turism…
      Intr-una din zile, o zi intreaga, am vizitat Muzeul Zambaccian, Muzeul Theodor Aman, am venit de la Arcul de Triumf-Herastru pe jos pe B-dul Aviatorilor, apoi prin Dorobanti am vazut casele superbe, am ajuns la Muzeul Zambaccian, apoi la Muzeul Theodor Aman(in spatele Ateneului), am vazut minunatiile arhitecturale ale Bucurestiului venind in jos pentru a nu stiu cata oara pe Calea Victoriei, in acea zi, o zi intreaga nu am ajuns la hotel, am mers pe jos ca sa VEDEM aceste minunatii arhitecturale(plus Bisericile!) din partea aceea a Bucurestiului…
      Si ca noi am vazut multi fotografiind de zor, e-adevarat, mai ales in Centrul istoric…
      Dincolo de ce spun unii si altii(nici fiul meu nu intelege ce ne place la Bucuresti!), noua efectiv ne place, la Muzeul Zambaccian a fost o placere, la fel la Theodor Aman, ambele aflate in casele in care au locuit Zambaccian respectiv Aman…
      Muzeul National de Arta(sediul central, fostul Palat regal!) l-am vizitat acum cativa ani, franti am iesit de acolo, dupa vreo 6 ore de vizitat, dar a meritat!
      Dar, cam putina lume prin Muzeele Bucurestiului, e adevarat…anual putin peste 100 000 de vizitatori ajung la MNAR(care include Muzeul Colectiilor de Arta plus Zambaccian!), in timp ce aproape 4 MILIOANE de vizitatori ajung anual la Galeria Nationala a Ungariei(Magyar Nemzeti Galeria) din Budapesta!
      Mai avem de vizitat Muzeul Colectiilor de Arta, probabil data viitoare…
      Nu ma simt deloc altfel cand vizitam Bucurestiul decat m-am simtit la Paris, la Viena, la Budapesta, imi place…Bucurestiul are multe locuri interesante de vizitat, asta e ideea!
      In Pasajul Villacrosse am baut o apa plata pur si simplu din placerea de a sta acolo 1 ora….
      Spun cum am spus de fiecare data si fiului meu: nu mergem in Ferentari, nu mergem la Piata Obor sau la Crangasi, vizitam Bucurestiul turistic si la raspunsul asta nu m-a convins cu argumentele lui…
      Vizitati Bucurestiul turistic, are atatea de oferit, merita!

  13. Mie mi-a placut articolul, plin de bunavointa tandra dar si cu observatii critice destul de exacte, nerautacioase totusi.
    Destul de bine documentat, stil american, profesionist.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.