Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sergiy Orlov, viceprimar în orașul ucrainean Mariupol, distrus de bombardamente, vorbește pentru G4media.ro despre situația celor rămași în oraș. Dintr-o populație de peste 550.000 de oameni, la începutul războiului, în Mariupol au rămas, potrivit autorităților, undeva spre 175.000 de persoane. Oamenii care nu au apucat să plece, nici nu mai pot fiindcă „acele coridoare umanitare sunt o glumă”, potrivit lui Orlov. „Rușii trag în civili. Nu se poate ieși. Foarte greu pleci, dacă poți”, spune Orlov.
În prezent, viceprimarul spune că este refugiat într-un adăpost. Aparent, ar fi în siguranță. Dar până când?

Sursa Foto: Sergiy Orlov / Arhiva Personala

Sursa Foto: Arhiva Personală
Orlov și-a pierdut și unul dintre frați de la începutul războiului și mulți prieteni și colegi. „E dureros, toată lumea pierde pe cineva. Dar nu plecăm de aici, decât învingători. Și nu vom pleca. Fiindcă vom reconstrui Mariupolul. Cu ajutorul Europei vom reconstrui tot. Sunt convins că vom învinge. Vom învinge fiindcă niște criminali care ucid civili nu pot câștiga un război. Sunt convins că Ucraina va ieși învingătoare”, a mai spus Orlov.
Mariupol este al doilea cel mai mare oraș din regiunea Donețk, având 565.000 de locuitori și istoria sa a început acum peste 240 de ani, la 1779, pe locul unei foste tabere a cazacilor. Orașul s-a numit Marianοpol (de la sf Maria), iar în 1780 autoritățile țariste au relocat grecii din Crimeea în această zonă.
Grecii au transformat orașul într-un centru comercial prosper, atrăgând mari state europene să-și deschidă consulate (Franța, Austro-Ungaria și Suedia). În 1882 orașul a devenit tot mai important, deoarece a fost legat cu o cale ferată de Donețk și portul Mariupol devenea esențial pentru exportul grânelor din Donbas și din zona Ekaterinburg.
Mariupol a devenit esențial, iar oțelăriile sale procesau minereurile extrase din nordul oblastului Donețk, regiunea industrială Donbas. Mariupol este cunoscut și pentru uriașul combinat siderurgic Azovstal .
În mai 2014 separatiștii pro-ruși au preluat controlul asupra orașului, dar o lună mai târziu forțele guvernamentale ucrainene l-au recuperat și l-au declarat capitală provizorie a regiunii Donețk ale cărei principale două orașe, Donețk și Luhansk, erau (și se află și după 8 ani) în mâinile separatiștilor pro-ruși.
Dle viceprimar castigati, e un sacrificiu necesar, Zele stie mai bine.
Ești un nepot sau un strănepot al românilor care au plecat capul în fața bolșevicilor?!
da da.. esti un bugetar dornic de afirmare care nu protesteaza nici cand ia ule in k ur. Asa e modelul mental.
Puteau sa iasa INAINTE sa vina rusii sau in primele 3 zile cand au inceput bombardamentele
au ales sa ramana
Înseamnă că au ajuns in Comunism – Viitorul Luminos al Omenirii ! 😂😂😂
Inseamna ca Mariopol nu va putea faca parte din Ucraina, ca il iau rusii impreuna cu regiunea Donetk?
Mai noua ne e frica ca Ucrainia sa nu alipesca Rusia de ei, aia comedie ar fi. 😉
La fel e in Bucuresti!
Mulțumim din inimă Partidului care timp de 32 de ani ne-a ridicat pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație !
E bine ca e optimist, primarul insa a dat bir cu fugitii demult. Oamenii fug pe unde apuca, chiar si in republicile separatiste sau Rusia, numai sa ramana in viata si sperand sa iasa de acolo. Multi sunt dati disparuti, 120mii pers. isi cauta rudele intr-un grup pe facebook. Situatia e mai mult decat dramatica, cecenii/rusii au ajuns ieri in centru orasului la teatrul dramatic de unde s-au si filmat. Vedeti si povestea unei familii care a reusit sa fuga: https://www.youtube.com/watch?v=BFWIjyBxLTk&t=528s
E bine ca visezi frumos, tine-o tot asa. 😉
„Și nu vom pleca. Fiindcă vom reconstrui Mariupolul. Cu ajutorul Europei vom reconstrui tot.”
Da. Nu cu ajutorul rusilor, nu cu ajutorul lui Putin, nu cu AUR, Simion sau Sosoaca. Civilizatia e in UE, evul mediu e in Rusia si tarile aliate ei. Libertatea e in UE, dinspre est vine doar saracie, foamete si dupa cum vedem razboi.
Rusi sau ucraineni nicio diferență ne-au furat teritorii, insula seriilor o multitudine de procese pentru perimetru marin cu gaz, cu dunărea la fel acuma vin peste romini sai întreținea nesimtitule actor pervers zelinschi a interzis învățămîntul în limba română președintele sasalau cu guvernul lui de incopetenti sa recuperez teritorile luate cu japca de.ucrainieni sa nu se mai cumpere.avioane și armament fier vechi la pușcărie cu ticăloși care fac jocul mizerabil al octogenarului bideu american, mitrliorului putin și al catelului actor callimachi care a făcut din ucraina cimitir și poligon un incompetent nu erou cum il numește bleu american să tragem apa scăpăm de gunoaie de sasalau care se crede mare războinic vrea 2,5% pentru armata .