Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Noul statut al PNL, propus de echipa lui Ilie Bolojan și care va fi dezbătut și votat sâmbătă în şedinţa Consiliului Naţional, aduce câteva modificări majore, potrivit unui document intern consultat de G4Media. Cea mai semnificativă e legată de alegerea președintelui partidului, care nu se va mai face după modelul complicat și restrictiv din trecut, prin intermediul unor așa-numite moțiuni, ci prin competiție deschisă cu condiții foarte simple de depunere a candidaturii.
Astfel, noua formă de organizare a partidului nu va mai conține procedura moțiunii – una complicată, prin care unui candidat la șefia PNL i se cerea susținerea unor organizații județene și alte proceduri bicoratice care limitau de fapt competiția la vârful partidului.
Noua propunere de statut prevede că toți candidații la funcția de președinte al partidului își vor prezenta viziunea politică prin discursul în fața congresului.
Astfel, dacă noul statut va fi adoptat, candidatura la funcția de președinte al partidului se va depune la comisia de organizare a congresului, printr-o cerere scrisă dacă respectivul candidat are o vechime în partid de cel puțin 5 ani, nu are antecedente penale și are cotizația și contribuțiile achitate la zi. Adică o procedură mult mai simplă decât în trecut, când era nevoie de un grup de pronmovare de minim 35 de persoane, iar proiectul de moțiune trebuia susținut de organizații județene.
Articolul continuă mai jos
O altă modificare importantă e legată de disciplina financiară. Proiectul de statut consultat de G4Media arată că în alegerile interne nu pot vota membrii sau organizațiile care nu au achitat până în luna anterioară convocării cotizațiile sau contribuțiile prevăzute de statut. Achitarea cotizației sau contribuției până la data realizării convocării, dovedită cu document de plată, înlătură suspendarea dreptului la vot, mai arată proiectul citat.
Noul statut dă puteri mai mari congresului PNL, unde vor fi aleși prin vot direct și secret președintele partidului, cei patru prim-vicepreședinți și președintele Curții de Arbitraj. Vechiul statut prevedea o procedură mult mai complicată pentru alegerea liderilor.
De asemenea, noua conducere a PNL vrea să introducă în statut faptul că PNL este ”garant” al statutului de membru al României în Uniunea Europeană. În vechiul statut, PNL avea ca scop ”consolidarea” apartenenței la UE.
Perdanții alegerilor vor fi sancționați direct, potrivit noului statut. Astfel, vor fi demiși de drept șefii organizatiilor judetene clasate la ultimele alegeri între ultimele 10 organizații.
Noul statut deschide partidul spre personalități care nu sunt membri PNL. Una dintre prevederi arată că Consiluiul Național al partidului, la propunerea președintelui PNL, prin derogare de la prevederile statutului, poate coopta în funcții de conducere ale PNL personalități ale vieții politice, sociale, economice, culturale.
De asemenea, Biroul executiv al PNL va fi mult mai mic, format din președinte, cei patru prim-vicepreședinți, secretarul general, doar 19 reprezentanți regionali și 2 personalități publice, cu derogare de vechime, desemnate la propunerea președintelui PNL.
În ce privește contribuțiile, propunerea de statut prevede că toți consilierii locali și județeni achită la nivel județean o cotizație anuală echivalentă cu cuantumul unei indemnizații de consilier local la nivelul său de reprezentare sau de consilier județean. Organizațiile județene răspund pentru colectarea acestor cotizații din care se virează jumătate în contul central al partidului.
Ilie Bolojan, premier și președinte interimar al PNL, e singurul membru care și-a anunțat până acum intenția de a candida la congresul PNL programat în luna iulie.
A, credeam că anunță depunerea unei plângeri penale pentru dezastrul lăsat de Ciucă in pnl si in țară…
În mod normal trebuia asteptat ca Bolojan sa dea cateva seturi de legi din Guvern, sa vedem cat de bun e in gandire si apoi sa se umfle in Penele
Eu inca nu pot sa cred ca nimeni nu verifica ca un angajat la stat nu are cum sa fie simultan la locurile de munca de la care primeste salarii (incluzand si firmele private)
Modificări pozitive de statut, absolut necesare pentru reformarea partidului și așezarea lui pe principiile justei valorizari politice.
Așa putem spune că unul e PNL=ul lui Ciuca și altul e PNL=ul lui Bolovan.
*Scuze, Bolojan. Cu prememoria setată pe telefon care din grabă iti joacă feste…
Sper sa aiba sustinere in pnl, ca au si ei destui mafioti acolo. Poate dau idei psd ului si se reformeaza si ei.
> Astfel, vor fi demiși de drept șefii organizatiilor judetene clasate la ultimele alegeri între ultimele 10 organizații.
Asta e cunoscut ca stack ranking in zona corporate si e dovedit ca e o tampenie.
In rest suna bine.
1. Bolo, “simply ,the best”
2. Cât , încã vechea garda este în corzi, propune reforme maximale si chiar încearca sa scapi de ei.
3. Reforma cu impact maxim în politica/administratia Dîmboviteanã este : maxim douã mandate !!. Ales sau numit, nu conteazã
Corect era să-i demită direct la brutărie și să le fie confiscate averile uriașe. Dar nu vedem noi așa ceva