G4Media.ro

EXCLUSIV Cum își bate joc guvernul de producătorii de film: Casele de…

Sursa Foto: Ada Solomon/ Arhiva Personală

EXCLUSIV Cum își bate joc guvernul de producătorii de film: Casele de producție au de recuperat zeci de milioane de euro de la stat / ”Nu mai există niciun fel de credibilitate în fața partenerilor straini că schemă de ajutor este reală”

21 de producții cinematografice care au fost filmate în România așteaptă încă banii promiși de Guvern prin schema de ajutor a industriei cinematografice, se arată într-un proces verbal al Comisiei de film din cadrul Ministerului Economiei, întocmit în 19 noiembrie și consultat de G4Media.ro.

Producătorii au depus de luni de zile toate actele care i-ar fi îndreptățit să primească înapoi o parte din banii cheltuiți în țara noastră. Guvernul ar fi trebuit să le ramburseze producătorilor 35% din bani sau 45%, dacă în respectiva producție România este promovată explicit prin conținut.

Sursa Foto: Ministerul Economiei

50 de milioane de euro erau, teoretic, alocați anual de Guvern. Doar 494.000 de euro au fost folosiți în cei 2 ani de când funcționează aceasta schemă. O singură producție a fost plătită. E vorba de “Alex Rider”, un serial Sony Pictures, difuzat pe Amazon Prime, în care joacă Ana Ularu.

300 de milioane de lei au fost cheltuiți de producători în România ca urmare a acestei scheme, transmite Alianța Producătorilor de Film din România. Potrivit hotărârii de guvern care reglementează schema de ajutor pentru industria cinematografică, după ce le-au fost aprobate cererile de plată, producătorii ar trebui să primească banii în cel mult 120 de zile. Acest termen s-a scurs de luni bune în privința tuturor celor 22 de producții care au cerut bani înapoi de la Guvernul României.

“Blocajul s-a produs anul trecut când s-a făcut transferul către noua administrație. Schema a ajuns o dată cu schimbarea administrației să fie gestionată de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Din acel moment și până astăzi, lucrurile au avansat într-un mod extrem de lent. Evident că și criza sanitară a avut un rol în această întârziere. Totuși, pandemia nu poate justifica într-un totul această întârziere.” a declarat pentru G4Media.ro Alex Trăilă, director executiv al Alianţei Producătorilor de Film din România.”

În ianuarie anul acesta, reprezentanții caselor de producție s-au întâlnit cu ministrul Virgil Popescu și au primit asigurări că din 15 februarie, schema va funcționa. Nimic din ce s-a întâmplat din acel moment nu a rezolvat cererile de plată: s-au analizat dosare, s-a lucrat la noi norme, s-a constituit Comisia de Film, care la rândul ei a mai examinat o dată documentele.

“A fost un dialog al surzilor. Au fost mii de promisiuni că vor deschide, că vor face, că vor drege, că facem săptămâna viitoare, apoi cealaltă săptămână… așa s-a întâmplat. Din ianuarie 2020, de când schema a ajuns la ministerul Economiei, trăim cu aceste promisiuni, promisiuni care au îngropat industria de film din România. Vorbim de un drept. E o lege care reglementează acest lucru, nu este un cadou, nu e o favoare care ni se face. E o lege adoptată care nu e aplicată. Este noaptea minții. ” spune Cristi Bostănescu, de la Castel Film, care așteptă banii înapoi de la Guvern pentru pentru patru producții.

G4media a încercat să afle de la ministerul Economiei de ce se întârzie cu plata producătorilor de film. Am primit în scris detalii despre toți pașii pe care i-a făcut ministerul de când a preluat schema, însă nicio explicație referitoare la întârziere.

Ni s-a transmis totuși că, “la propunerea experților financiari-contabili, pentru realizarea transparentă a operațiunilor ce implica decont” au mai cerut o serie de documente de la producători. Ei au termen limită până în Revelion să le trimită, pentru că să poată începe procedura de rambursarea a banilor.

“Între Crăciun și Anul Nou producătorii de film trebuie să aducă dube cu documente, solicitate în plus față de ce presupunea cadrul legal de la momentul depunerii cererilor de plată.

Asta după un an în care ministerul nu a dat un telefon sau un mail în care să pună măcar o întrebare sau să ceară vreo clarificare pe marginea cererilor depuse. Sunt proiecte cu peste 35.000 de linii în cost report, iar asta tradus în hârtii și documente este ceva inimaginabil.

Acum este mai clar ca oricând că nu a existat nicio intenție de a plăti datoriile, iar toate amânările din acest an au culminat cu aceste cereri recente demne de o reinterpretare kafkiană a lui Sisif combinat cu cele 12 munci al lui Heracles.” spune Alex Trăilă, director executiv al Alianţei Producătorilor de Film din România.

Un total de 35 de milioane de euro ar fi trebuit dați înapoi producătorilor de film. Nici măcar nu s-a atins pragul celor 50 de milioane alocate pentru un singur an, însă faptul că nu li s-au decontat banii îi destabilizează complet pe cineaști, povestește producătoarea Ada Solomon:

Sursa Foto: Ada Solomon/ Arhiva Personală

“Înapoierea acestor bani nu afectează celelate domenii-cheie în momentul asta al economiei. Ce e cel mai frustrant este că existau aceste resurse, care ar fi făcut ca un domeniu întreg să fie funcțional fără să pună presiune pe alte domenii din economie. Aceasta schemă ne-ar fi ajutat să rezistăm în pandemie fară nici măsură suplimentară.
Ca să pot să acopăr, compania mea a făcut un împrumut la bancă și am garantat cu contractul de la stat. Am fost în pragul falimentului nu din cauza pandemiei, ci din cauza faptului că trebuiau returnați banii cu pricina pe care statul continuă să nu mi-i dea. O bancă privată m-a ajutat în această perioadă mai mult decît autoritățile.

Am făcut cerere de plată pentru filmul “Simple Women”. Joacă Elina Lowenson, o mare actriță americană, de origine română. Filmul spune povestea ei, într-un fel ficționalizat. E un film despre România, un film care promovează legăturile ei emoționale cu România. A avut premiera în deschiderea secțiunii Discovery a festivalului de film de la Toronto, unul dintre cel mai importante festivaluri din America de Nord. Eu mi-am făcut datoria cu vârf și îndesat. Pe genericul filmului care rulează în lumea întreagă scrie “Cu sprijinul Guvernului României”, așa cum sunt obligată prin contract să scriu, dar deocamdată asta e o minciună. Eu nu pot încheia producția, nici partenerii mei italieni, pentru că financiar balanța nu se echilibrează.”

Deși nu și-a îndeplinit obligațiile din urmă, Guvernul a anunțat cu mare pompă în luna iulie la lansarea Planului de Redresare și Reziliență că va prelungi schema de ajutor pentru industria cinematografică pentru încă 3 ani.

Vrem să fie predictibilă, vrem să fie o schemă de ajutor multianuală, pusă foarte bine la punct, în aşa fel încât România să beneficieze de pe urma acesteia, să fie promovată în lume prin industria cinematografică de mare succes.” spunea atunci ministrul Economiei, Virgil Popescu.

La o lună de la aceste declarații, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care s-au alocat câte 50 de milioane de euro pentru industria cinematografică pentru următorii 3 ani. Era 27 august 2020, iar Guvernul avea termen 30 de zile să publice și 4 ordine de ministru, care ar fi făcut cu adevărat funcțională această schemă. Cele 30 de zile s-au scurs de 3 ori de la data respectivă. Nici dacă un producător ar vrea să beneficieze de acest sprijin, nu ar avea cum, în absența acestor reglementări.

Frustrarea mare a producătorilor de film este legată de lipsa de viziune a guvernanților. Industria cinematografică trage după ea alte industrii. O analiză a companiei de audit Price Waterhouse Coopers din anul 2012 arată la fiecare euro cheltuit în industria cinematografică, există un efect de multiplicare de până la 4,5 ori.

Alianța Producătorilor de Film din România atrage atenția că producțiile care așteaptă acum decont de la Guvern au cheltuit peste 18 milioane de lei în industria hotelieră.

“Suntem o industrie mică, dar nimeni nu a reușit să vadă dincolo de acest aspect. Este cel mai bun ambasador, iar țări precum Ungaria, Cehia, Serbia au înțeles asta de foarte mulți ani. Spre exemplu, acum vreo 12 ani, în Ungaria guvernanții au înțeles efectul economic al unei astfel de scheme, drept pentru care au plecat de la o industrie care aducea în Ungaria aproximativ 125 de milioane de dolari anual și au ajuns o țară care în care astăzi industria cinematografică în urma implementării acestei legi face un miliard și jumătate de dolari. ” declară pentru G4media Cristi Bostănescu, producător Castel Film.

“Mai nou, altă țară de capacitatea noastră de producție, Grecia a făcut un brand de țară din industria cinematografică tocmai pentru a susține turismul și pentru a atrage producțiile străine. ” spune Ada Solomon.

Producătoarea de film susține că partenerii străini cu care ar fi putut colabora în viitoare proiecte și-au pierdut complet încrederea, după ce au văzut cât de greu funcționează sistemul la noi. “Sistemul din alte țări nici măcar nu e mai ușor, e fluent. Îți oferă garanția că ce ți-a promis se și întâmplă. Problema la noi este că statul român a făcut o promisiune către acești investitori, care au investit bani în servicii, personal, artiști români. Li s-a promis recuperarea unei părți din aceșți bani și ea nu se mai întâmplă. ”

“Nu mai există niciun fel de credibilitate în fața partenerilor din afara țarii că această schemă este reală. ” adaugă Cristi Bostănescu, de la Castel Film.

România ar fi o locație excelentă pentru producții internaționale, susțin producătorii străini cu care G4media a stat de vorbă. Ei consideră că tehnicienii români sunt mai buni decât în Ungaria sau Bulgaria, țări spre care filme cu buget mare au migrat în ultima perioadă.

“Acest stimulent financiar ar putea face din România polul cinematografiei est-europene. Dar că să atragă filme cu bugete mari, mecamismul de ajutor trebuie să fie extrem de bine implementat. Este crucial.” declară pentru G4media producătorul american Donald Kushner, unul dintre proprietarii Studiourilor Buftea.

Până când schema va funcționa, “Killing Eve” cu Sandra Oh în rolul principal, “Doorman”, un film cu Jean Reno, “The Asset” care i-a adus în România la filmări pe Samuel L. Jackson și pe Michael Keaton au încă de recuperat bani de la statul roman.

Vezi mai jos lista completă a filmelor

Sursa: Ministerul Economiei
Sursa: Ministerul Economiei

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Ok, dacă nu vor să finanțeze mizeriile progresiste poate găsiți finanțare în altă parte, cereți bani de la bunicul George.

  2. Eu nu inteleg de ce trebuie guvernul sa dea bani industriei cinematografice. Asta se intampla de multa vreme, nu doar anul asta. Subventionarile astea nu fac casa buna cu economia de piata.
    De ce nu se recupereaza banii din bilete ? Pentru ca suntem o natiune inculta, care nu intra la un film sau intr-o biblioteca.

    Dar in cazul de fata, concret, daca e sa subventionam industria filmului cu scopul declarat de a despagubi daunele create de deciziile de lockdown….atunci sa stiti ca cei loviti sunt proprietarii de cinematografe, care au fost siliti sa inchida….nu casele de productie.
    Poti filma cat de mult vrei tu, nu era interzis sa deschizi un nou platou de filmare.
    Era interzis sa deschizi usa salii de cinema.

    E ca si cum se interzic petrecerile, dar noi vrem sa despagubim firmele care produc confetti, ca nu mai au cui sa vanda.
    Pai sa produca altceva, daca confetti nu se mai cumpara.
    In alta ordine de idei, mi se pare ca lockdown-urile, daca continua, ne aduc cu siguranta la un faliment absolut. Si atunci sa te tii bine, ca nu va mai exista nici sectorul medical.

    • nu e vorba ca „trebuie” sau nu, ci de faptul ca autoritatile ies in fata cu fel si fel de promisiuni/initiative/schem si apoi nu se tin de cuvant.
      putem judeca ulterior intentia legislatiei…

  3. Dar de ce trebuie să plătească Guvernul din banii mei niște filme leșinate cu ciorbă în blocuri comuniste și cu oameni abuzați??? N-am mai văzut un film românesc reușit de la Filantropica al lui Nae Caranfil. Și ăsta era când era bunica fată. Toate se screm să copieze tot felul de cineaști avangardiști, dar le ies aceleași culori spălăcite cu aceeași actori de rahat în aceleași sufragerii de bloc comunist cu aceeași ciorbă și în aceeași atmosferă de Cernobâl.

    Aș fi înțeles dacă Guvernul investea bani în cinematografie dacă și reprezentam ceva în cinematografie. Dar cinematografia românească nu reprezintă nimic, nici la nivel european și sub nici o formă la nivel mondial. Noi suntem undeva pe la capitolul de festivaluri de hipsteri care știu ei un film de care probabil tu nu ai auzit… și care evident că e un rahat.

    TVR și „cineaștii” români din 2020 sunt o gaură neagră la buget.

    DACĂ SUNTEȚI ARTIȘTI ȘI SUNTEȚI GENIALI – MERGEȚI LA HOLLYWOOD ȘI AVEȚI ACOLO PRODUCĂTORI CARE VĂ STRÂNG SUTA DE MILIOANE DE DOLARI DACĂ AVEȚI O IDEE CU ADEVĂRAT TARE. DACĂ NU – FACEȚI FILMELE CU CIORBĂ DIN BANII VOȘTRI, NU DIN AI MEI!

    • Guvernul nu ar plati din banii dumneavoastra, ar plati din banii investiti in tara noastra a tuturor, din taxele percepute tot de stat ca aia mari de la Hollywood sa filmeze la noi in tara… ar creste economia pt toti!!!!, nu ar da pentru productii romanesti, ar da petru productii mari , pentru care va duceti la IMAX si dati o groaza de bani pe bilete si pop-corn…
      Pacat ca aveti asa o mentalitate incuiata, nu neg faptul ca nu sunt destule “sugative” care fac de ras o intreaga natiune, dar noi astia care traim din munca asta , de ce sa nu avem drepturi ca voi toti ceilalti?!? Imi platesc taxele ca orice alt roman muncitor, am firma pentru ca statul nu-mi da alta modalitate ca eu sa incasez banii munciti de mine…
      Si voi prin mentalitatea voastra…ma puneti la zid cu toti ciorditorii din tara asta… pacat!
      Cititi cu ate tie articolul si veti intelege mai multe!

  4. Oricum în 30 de ani numai filme de doi bani, cred că singurul bun e Maria, Regina României în rest doar replici pline de înjurături (să facem și noi ca americanii) propagandă a progresismului deșănțat și promovarea drepturilor ghăozarilor

  5. „Eu nu inteleg de ce trebuie guvernul sa dea bani industriei cinematografice. ”
    Nu exista industrie cinematografica. A fost pe vremuri, si inca cu folos. Dupa 89 a murit incet ca multe alte industrii de succes. Azi, sunt doar unii care primesc „subventia” ca sa nu spunem ca nu facem filme. Cinematografele au ajuns inital sali de bingo apoi au fost inchise, cele vechi. Cele noi, proprietarul decide ce pune pe ecran, ori daca noi facem numai filme „progresiste” cum bine a spus cineva, atunci public ioc, incasari ioc. Asa ca, proprietarul salilor noi de cinema ignora filmele noastre pentru ca nu aduc profit. Este la mintea cocosului. Din 50 de filme romanesti recente, 40 sunt facute pentru festival de film, care, daca ajung sa fie premiate, aduc puncte pentru alti bani de la stat, 9 sunt nenorociri la care nu se uita nici regizorul care l-a facut si probabil unul singur merita vazut.
    In articol se face referire la o subventie a statului pentru atragerea productiilor straine spre a fi realizate la noi. Si alte tari fac acelasi lucru, tot pentru a-si sustine industria, mai clar, ca sa nu moara de foame asa zis free lancer ul din industrie, acel artist ce crede ca lucreaza cu companii private, dar care, in realitate munceste si traieste din subventia de la stat. Da, daca nu ar fi statul, acesti tineri si frumosi si cineasti se vor apuca de vandut seminte, pentru ca cinema ul nu produce niciun fel de profit, nici financiar si nici macar imagine de tara. O „industrie” trista, cu filme si mai triste, cu multi specialisti, cu filme multe pe care nu le vede nimeni pentru ca nimeni nu-si doreste sa le vada. Ca in orice afacere cu statul, unii castiga serios, pentru ca e vorba de multe milioane anual, doar ca rezultatul este cel pe care-l stim, filme asa zis de autor, de care pana si autorul fuge. 😀

  6. Dar aici e vorba de bani cheltuiți deja de producători străini cu filmările făcute în România. Adică ei deja au venit și au cheltuit banii! Nu înțeleg de ce lumea pe aici vorbește de ciorbă și mizerii progresiste, că în lista de mai sus cu filme apar numa producții străine cu actori mari. Să ai contract semnat și să aștepți după bani mai bine de un an de zile, numa’ pe malu Dimboviței se poate. Dacă vine fiscu’ peste noi, pe pariu că ne blochează contu pe loc.

  7. da. arta, tata…Vlad, las Fierbinti…cred ca lui Shelly i-au dat banii ca nu apare pe aici