Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Elevi de liceu israelieni intră în grevă luni, în prima zi a anului şcolar, pentru a cere să se ajungă la un acord în privinţa ostaticilor care se mai află deţinuţi în Fâşia Gaza, informează publicațiile Haaretz şi The Times of Israel, citate de EFE, informație preluată de Agerpres.
Aceşti elevi refuză să se întoarcă la cursuri, pe fondul continuării războiului din Gaza şi a ceea ce ei percep a fi tergiversările guvernului israelian în negocierile pentru un acord de încetare a focului.
Elevi de liceu au blocat intrarea în 17 şcoli, potrivit Haaretz, cu pancarte pe care scria: „Au mai rămas 47 de ostatici în Gaza; refuzăm să învăţăm să trăim cu asta”.
Duminică, zeci de protestatari adolescenţi au blocat traficul pe autostrada Ayalon din Tel Aviv şi au dat foc băncilor din sălile de clasă, făcând apel la o grevă generală înainte de începerea anului şcolar.
Poliţia a arestat doi protestatari, un băiat de 17 ani şi o femeie de 35 de ani, sub suspiciunea de tulburare a ordinii publice. Aproximativ 20 de persoane au fost reţinute la faţa locului şi ulterior eliberate.
Aproximativ 2,5 milioane de copii israelieni încep noul an şcolar luni, dintre care 180.600 intră în clasa întâi.
Ministerul Educaţiei estimează că sistemul de învăţământ se confruntă cu o lipsă de 488 de profesori, însă site-ul de ştiri Ynet se întreabă dacă acest lucru este adevărat, având în vedere că a constatat acum două săptămâni că lipseau nu mai puţin de 4.254 de educatori.
Totodată, pentru prima dată în istoria Israelului, anul acesta mii de copii vor începe clasa întâi mai degrabă în şcolile religioase evreieşti decât în cele laice, conform datelor furnizate de Ministerul Educaţiei pentru The Times of Israel. Experţii spun că această schimbare ar putea anunţa o amplă transformare în interiorul societăţii israeliene.