G4Media.ro

După fuziunea USR-PLUS, noul președinte trebuie ales prin referendum de toți membrii…

Foto: InquamPhotos

După fuziunea USR-PLUS, noul președinte trebuie ales prin referendum de toți membrii partidului și nu prin Congres, a atras atenția Dacian Cioloș

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a evitat să spună direct dacă va candida la șefia noului USRPLUS, dat fiind că până în toamnă e așteptată definitvarea procesului juridic de fuziune dintre cele două formațiuni politice. Prezent în emisiune la Prima TV, Cioloș s-a limitat să spună că o decizie în privința candidaturii sale o va lua după consfințirea fuziunii, dar a ținut să sublinieze că președintele trebuie ales prin referendum intern, de către toți membrii partidului, și nicidecum prin Congres. Este știut faptul că prin congres, una dintre cele două formațiuni politice își poate crea un avantaj important prin numărul de delegaților proveniți din organizațiile din țară.

„(…) După ce vom avea decizia în justiţie a fuziunii, după aceea vom stabili într-un termen rezonabil, de câteva luni de zile, când vom putea organiza congresul, pentru că după ce se consfinţeşte fuziunea în justiţie, vom pregăti într-o primă fază organizarea alegerilor în filialele nou constituite, în urma fuziunii; vom începe discuţiile în partid şi pe statut şi apoi vom stabili congresul şi vom vedea în ce moment vom alege preşedintele partidului. Pentru că preşedintele USR PLUS, conform statutului, acum – şi aşa sper să rămână şi după aceea – e ales prin referendum de către toţi membrii partidului, nu de către congres. (…) Preşedintele partidului poate să fie ales independent de data la care e congresul şi vom vedea care e momentul oportun”, a precizat Cioloş, la Prima TV.

Liderul PLUS a mai spus că în prezent are alte priorități, referindu-se la finalizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Vă spun sincer că prioritatea mea acum e să dăm drumul cât mai repede la PNRR – Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, să ne asigurăm că el e structurat bine, pe nevoile României, şi că ne convingem şi partenerii europeni că e încadrat şi în obiectivele prioritare europene pe care tocmai le-am stabilit şi le-am votat în Parlamentul European zilele trecute. Prioritatea mea e să văd că dăm drumul le reforma administraţiei publice şi că începem depolitizarea şi clarificăm care e nivelul de asumare de numiri politice şi care e nivelul de la care facem numiri prin concurs”, a declarat Cioloş.

Sursa Foti: USR/PLUS (Dacian Ciolos,Dan Barna)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Holdup accomplished…. chhhh…. over! 💡

    • @Sanitarul.
      Despre ce holdup vorbesti ?
      Alegerea prin referendum de catre toti membrii partidului, pe care o propune Ciolos, este votul cel mai democratic. Dar nah, voi astia care doriti esecul aliantei, cautati nod in papura.

    • @Sincer: Holdup-ul a reusit deja, nu se pune problema ca la congres sa nu se consfinteasca cumva.

      Ia in considerare ca Ciolos a fost invitat in USR, acum mult timp, in 2017, dar trebuia sa se aseze la coada si sa candideze la rand cu membrii USR si … a refuzat, fiind prea riscant. Vrand sa intre in USR direct pe covorul rosu care duce la tron, Ciolos a refuzat sa intre ca membru ordinar si sa candideze, in 2017 (dar, de iertat, n-a iertat niciodata patania).
      Totusi, uite, ca rabdarea te rasplateste si iata cum a acaparat USR-ul. Aici a fost abil, trebuie sa recunosc: tu, cu un partid sub pragul parlamentar sa preiei un partid de 15% … numa’ Gabita Oprea ar mai fi visat la asa ceva. 🙂

      Este cineva pe aici care crede ca exista macar 1% sanse ca Ciolos sa nu fie noul presedinte al partidului? Cum ar fi fost sa fi candidat Ciolos in 2017, la rand, cu ceilalti membri USR si sa fi iesit pe locul 5 pentru postul pentru care candida!? 😈 Ii era clar, la vremea respectiva, ca n-avea nicio sansa sa-l mute Nicusor DAN, pe el, din pix, direct pe locul 1! Asa ca a facut un hold-up de manual: l-a rezolvat Ghinea, din interior, pe N.Dan si apoi Ciolos a preluat partidul.

      Iete si invitatia: https://romanialibera.ro/politica/partide/nicusor-dan–decizia-usr-este-ferma–i-a-fost-transmisa-invitatia-lui-dacian-ciolos-444164

      Apoi, isi inchipuie cineva ca dupa congres, listele de candidati se vor face in noua formatiune politica dupa metoda USR (vot democratic al tuturor membrilor) sau dupa metoda Plus+ (vot membri, cenzurat de Comisia de Selectie, cenzurata la randul ei de Biroul National Plus+ … adica, de fapt, din pixu’ lu’ dom’ presedinte Ciolos)?
      Ramane sa vedem, @Sincer, da? Noteaza problema, te rog.

      Ca sa vorbim concret, despre votul cel mai democratic: https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22939588-lista-finala-candidatilor-plus-europarlamentare-diferita-cea-votata-membri-dragos-tudorache-fost-ministru-interne-pus-locul-3-fata-13-cat-obtinuse-vot.htm

      E gata demult treaba, ramane doar petrecerea si dansul. 😉

  2. Asa, asa, Zeus stie cel mai bine cine trebuie sa fie sef.
    Dar ce coane, ti-e frica de congres? Si cu apele aranjate?
    Pe cinstea mea, nea Ciolos esti un adevarat erou!

  3. Corect, sper sa participe si ND

  4. …acum au sansa toate victimele de serviciu sa participe si sa dovedeasca cat de bune sunt !!!!!!
    ( nu e mare ghinion pentru proaspetele demisionare , nu se poate cu cote de gen…)

  5. Si ca sa intelegi mai bine aceasta declaratie (si partea despre numirile politice in administratie), va recomand sa recititi textul lui Moise Guran in care explica de ce nu a mai intrat in politica pana la urma (l-a publicat pe blogul lui pe 28 decembrie 2020, asa ramas destul de discret… insa lectura e foarte, foarte interesanta).

    • Cine-i Guran? Eu știu, e ăla care zicea că bula speculativă din construcții din 2008 era „creștere” economică dar mulți nu-l știu.

    • pentru ca Guran e un papagal cu inclinatii socialiste-comuniste.
      Acum nu e vorba de numiri ci de alegere desteptule . Daca esti membru poti participa si tu . Dati din gura pentru ca asa e ordin la moscova sau de la infractorii arestati.

    • Poate. Recunosc ca nu ma intereseaza neaparat analizele lui economice. Dar asta nu invalideaza relatarea lui despre dinamica interna USR-PLUS (care e destul de factuala, nu analitica).

    • 1) nu sunt convins ca Guran are inclinatii socialiste; dealtfel, in articol spune tocmai ca el voia sa fie intr-un partid de centru-dreapta (USR, iar PLUS i se parea de centru-stanga prin opozitie)

      2) despre alegeri si numiri: presedintele partidului este desigur ales, nu cred ca a fost niciodata vreo dezbatere; daca cititi povestea lui Guran (e adevarata? nu stiu…) o sa intelegeti probabil de ce Ciolos prefera un model de democratie directa in partid.

      Cand vorbeam de numiri ma refeream la declaratia asta a lui Ciolos citata in articol „Prioritatea mea e să văd că dăm drumul le reforma administraţiei publice şi că începem depolitizarea şi clarificăm care e nivelul de asumare de numiri politice şi care e nivelul de la care facem numiri prin concurs”… la fel, o sa gasiti in povestea lui Guran (din nou, nu stiu daca e adevarata, fiecare crede ce vrea), niste elemente de explicatii.

      In rest, va pot asigura ca nu sunt nici papagal, si nu am nici cunostinta de oarecare ordine la care va referiti in mod amuzant 🙂

  6. Nu cred ca vrea Barna asa ceva. Pai asta inseamna somaj (cel putin tehnic) pt el.

  7. Csolos ăsta-i deosebit de toxic, securistul.

  8. Să facă ce vor, la următoarele alegeri votez cu Presadă sau cu independenți. A trecut vremea când USRPLUS se baza pe votul meu știind că nu am alternativă.

    • Va inteleg perfect. Nu stiu insa daca Presada a avut cea mai buna reactie demisionand, mai ales ca motivul demisiei a expus-o direct la critici de oportunism si i-a decredibilizat mesajul…

      Cerand alegerea presedintelui de partid prin vot direct (si nu prin congrese unde se lucreaza murdar, cu biletele cu instructiuni de vot…), cred ca Ciolos incearca tocmai sa scoata partidul din logica gastilor.

  9. Datele sunt in procesele verbale de constatare a rezultatelor alegerilor. Ne putem verifica:
    Alegeri parlamentare 2020, circumscriptia Bucuresti (prezenta la vot 30.85%)

    USR – Camera Deputatilor = 163.003 voturi (29.38%)
    USR – Senat = 176.121 voturi (31.77%)
    —————————————————–
    Voturi “lipsa” Camera Deputatilor USR = 13.118 voturi
    Iar Valeriu NICOLAE – Camera Deputatilor = 16.343 voturi

    Lui Valeriu NICOLAE i-au lipsit 17 voturi in Bucuresti sa ia mandatul de deputat.

    Desi n-au comentat nimic (din cate stiu eu), crezi ca cei de la USR sunt prosti si nu stiu cu exactitate ca 13.000 din cei peste 16.000 de bucuresteni care l-au votat pe Valeriu Nicolae, i-au penalizat pe ei, de fapt? . Si ca, astfel, au pierdut un mandat de deputat? Inafara de cca 3.000 de tigani din Ferentari, cine o fi votat cu Valeriu Nicolae? Fix sustinatori USR-Plus+, ca doar n-or fi fost de la PSD, nu? 💡