Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cetățenii statelor membre UE au un nivel diferit de cunoaștere și de înțelegere a provocărilor climatice. Ele diferă și în funcție de vârstă, context, comunitate urbană sau rurală. Think tank-ul Centrul Român de Politici Europene (CRPE) lansează o consultare în care își propune să adune informații relevante legate de nivelul de cunoștințe și percepțiile cetățenilor români privind provocările climatice, în cadrul unui proiect susținut de Comisia Europeană – Agenția Executive pentru Educație și Cultură (EACEA), în cadrul căruia G4Media este partener.
Rezultatele și acțiunile ulterioare își propun să sensibilizeze publicul larg cu privire la importanța măsurilor legate de amenințările climatice.
Sondajul este disponibil aici, iar timpul de completare este de 5-7 minute.
CRPE mai prezintă detalii despre acest sondaj:
„Este amenințarea prezentului, iar lucrurile cel mai probabil se vor înrăutăți (din păcate) în anii ce urmează. Nu va exista politică publică, investiție, finanțare europeană care să nu aibă în vedere, într-un fel sau altul, impactul asupra mediului. Nu mai merge cu „Las că merge și așa!”
Lansăm un sondaj într-un proiect ambițios: „Dreptul la un mediu sănătos mediul pentru un viitor durabil – creșterea implicării cetățenilor în ambițiile climatice ale UE” co-finanțat de Comisia Europeană. Lucrăm cu parteneri din Ungaria, România și Italia.
În România, vorbim prea puțin despre aceste amenințări. Iar de făcut, facem și mai puțin.
De la această realitate, destul de pesimistă, am început un proiect din care vrem să faci și tu parte.
Ce facem cu răspunsurile:
Sprijinul cetățenilor europeni pentru acțiunile climatice este în creștere, iar UE a prezentat cel mai ambițios plan de a deveni un continent neutru din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050. Sprijinul cetățenilor este esențial pentru punerea în aplicare a obiectivelor pentru 2030 și 2050.
Ce ne propunem
Sondajul este realizat cu sprijinul mai multor organizații ale societății civile din România, Ungaria și Italia cu scopul de a:
Material publicat în cadrul proiectului „Dreptul la mediu curat, pentru un viitor durabil. Creșterea implicării cetățenilor în atingerea țintelor climatice ale UE (Green rights for a sustainable future: Enhancing citizens’ involvement in EU’s climate ambitions – „Green-Rights”), susținut de Agenția Executivă pentru Educație și Cultură (EACEA) cu atribuții delegate de Comisia Europeană.
Detalii despre proiect, AICI.
–-
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt însă ale autorilor și nu le reflectă în mod necesar pe cele ale Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Centrul are proiecte inca din 2012 de dezvoltare rurala iar in teren dezvoltarea e sublima si lipseste cu desavarsire. Sorry.
Să sperăm că în 2050 vom sărbători cel puțin un deceniu de la desființarea UE…
Nu mai bine te muti tu si prietenii tai in afara UE, daca tot iti pute asha tare?
Dupa ce UE ne-a facut capul calendar pe acest subiect, acum ne intreaba daca am inteles cu ce am gresit in timp ce tirurile sunt de neoprit si au invadat soselele europene. Rusine!
„Cetățenii statelor membre UE au un nivel diferit de cunoaștere și de înțelegere a provocărilor climatice. ”
Provocările sunt diferite!
Este imposibil să-i explici unui cetățean european că în Capitala României, se ard deșeuri pe malul lacului Colentina, pentru a fi vândut metalul din ele la centrele de recuperare a deșeurilor.
Este imposibil de înțeles pentru orice om întreg la minte…Care percepe România altfel decât o cleptocrație.