De ce extrema dreaptă este un pericol major pentru România

Am urmărit recent două documentare pe You Tube, Cine sunt extremiștii (II) realizat de colegul meu Dan Tăpălagă, și George Simion și neolegionarii din Dobrogea, realizat de Info Sud Est, publicație unde lucrează colegii mei Cristian Leonte și Andreea Pavel. Vreau să-i felicit pe scurt pentru calitatea excepțională a acestor materiale, fără nicio exagerare de standarde de presă occidentală.

Cele două documentare sunt complementare, deși nu cred că și-au propus acest lucru. Primul este în fapt un istoric al liderilor politici extremiști din România de după 1990: Corneliu Vadim Tudor, Marian Munteanu, George Simion, Călin Georgescu, Diana Șoșoacă, Claudiu Târziu.

Al doilea este o analiză a fenomenului neo-legionar în Dobrogea, locul unde și-a început cariera politică George Simion, candidatul cu mari șanse să devină președinte al României.

Documentarul Cine sunt extremiștii, unde sunt intervievați istorici și analiști de marcă – Vladimir Tismăneanu, Dennis Deletant, Radu Ioanid, Ottmar Trașcă, Marius Cazan, Sorin Ioniță – folosește imagini de arhivă, unele șocante, care relevă o cantitate de ură enormă împroșcată uneori cu mahalagism de liderii extremiști.

Dar poate mai interesant este modul în care este relevată tranziția de la național-comunismul inițial al lui Vadim Tudor, la neolegionarismul fățiș al cuplului Simion – Georgescu și antisemitismul deșănțat ai Dianei Șoșoacă.

Documentarul George Simion și neolegionarii din Dobrogea relevă un aspect mai puțin cunoscut: extremismul de dreapta de la firul ierbii și cum se îmbină el cu religia și paramilitarismul, cu personaje care provin din familii cu trecut legionar, dar și legăturile strânse cu Biserica Ortodoxă, la loc de frunte fiind Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie.

Poate că nu e întâmplător faptul că Simion și-a început aici cariera politică, intonând imnuri legionare alături de camarazii locali și că aici, în Dobrogea, el a obținut cel mai bun scor în județul Tulcea – 51,19%, în timp ce în județul învecinat, Constanța, a câștigat 44,29%.

De ce spun că cele două documentare sunt complementare, pentru că succesul extremiștilor de dreapta din România ar fi fost imposibil fără structuri ca cele din Dobrogea, fără sprijin important din partea unor clerici ortodocși și fără o atracție reală pentru valorile legionare.

Este evident faptul că liderii extremiști actuali se inspiră din trecutul interbelic și narațiunea Mișcării legionare, condusă de liderul carismatic Corneliu Zelea Codreanu pe care Simion și Georgescu îl imită, ca să spun că-l maimuțăresc.

Dar ce este poate și mai înfricoșător sunt taberele de instruire neo-legionare, unde foști membri ai Legiunii Străine (care în mod curent se orientează către extrema dreaptă din țările unde provin după terminarea contractului) pregătesc tineri în activități paramilitare.

Am tot auzit zilele astea din partea celor care nu au intenția să voteze Simion în turul 2 al prezidențialelor exprimată teama de o revenire la comunism și epitete de tip “bolșevic”. Mie mi se pare că Simion nu are niciun fel de legătură cu comunismul, în timp ce Georgescu, format în vremea nomenklaturii național-comuniste, face uneori apel la nostalgia pentru stabilitatea din timpul regimului Ceaușescu, fără însă a renunța la clișeele inspirate din op-ul de bază al lui Codreanu, Pentru Legionari.

Simion știe foarte bine că de fapt electoratul său nu dorește o reîntoarcere la comunism și de fapt modelul său, având în vedere că România este totuși un stat membru al Uniunii Europene, este mai degrabă Ungaria lui Viktor Orban, aflat la putere de 15 ani într-un regim iliberal cu puternice accente autoritare.

Și nu cred că regimul comunist constituie un model, pentru că Ceaușescu, cu tot naționalismul său, era un ateu militant, un persecutor al cultelor religioase și un adept dogmatic al centralismului etatist care nu ar mai prezenta atracție, mai ales pentru cei tineri și evident ar fi imposibil de reinstaurat în contextul actual.

Cât despre structurile neolegionare din teritoriu, acestea prezintă un pericol enorm, acționând practic fățiș, sub nasul autorităților care nu par să poată sau nu vor să ia măsurile prevăzute de lege în aceste cazuri. Ca și liderii extremiști, militanții și paramilitarii neolegionari din teritoriu diseminează ură: împotriva romilor, a evreilor, a ungurilor, a homosexualilor, uneori a femeilor, în general împotriva a tot ceea ce ține de democrație, pe modelul interbelic.

Am scris multe articole pe tema pericolului extremei drepte din România, despre Holocaust, antisemitism, rasism, xenofobie, homofobie, chiar din 1990 când eram jurnalist la România liberă. Mai recent, în ultimii 10 – 15 ani am afirmat că indiferența organelor de stat dar și a unei mari părți a opiniei publice la ascensiunea extremei drepte este de rău augur.

De multe ori am primit replica: dar de extrema stângă de ce nu scrii (fenomenul se numește whataboutism și constituie o diversiune)? Răspunsul meu a fost tot timpul același: pentru că pericolul extremei stângi este inexistent, nu doar în România, ci în întreaga Europă, acolo unde Simion se întâlnește și se pozează cu liderii dreptei populiste, radicale și extreme, niciodată cu cei ai stângii populiste, radicale și extreme, care este sublimă dar lipsește cu desăvârșire.

Iată că s-a ajuns ca în România să fie prima ocazie în Europa a alegerii prin vot universal, în alegeri libere și corecte a unui președinte de extrema dreaptă. Nici măcar Hitler nu a reușit această performanță în Germania, unde a fost învins în 1932 de Paul von Hindenburg. Iar în parlament cele trei partide de extrema dreaptă dețin o treime din mandate. Și nu este exclus ca în cazul unei victorii a lui Simion să se formeze o majoritate AUR – SOS – POT cu PSD, partid care întotdeauna a avut o atracție pentru naționalism și pentru care social democrația este doar o etichetă avantajoasă.

Comunismul e din punctul meu de vedere mort. Impus cu forța în România în 1945 de tancurile sovietice, comuniștii nu au reușit niciodată să obțină o legitimitate reală, chiar cu virajul naționalist de la începutul anilor 1960. În schimb fasciștii, prin varietatea lor legionară, s-au bucurat de o reală popularitate. Eu consider că evoluția istorică a României a fost suspendată în 1944 și s-a reluat în 1990, printre altele cu reapariția într-o formă modificată a Mișcării legionare (deși interzisă de Ordonanța de urgență 31/2002, care s-a aplicat în acest caz de abia din noiembrie 2024 după victoria lui Georgescu în primul tur al prezidențialelor anulate).

Îmbinarea naționalismului cu religia este clar o formulă de succes politic în România, o țară cu 40% analfabeți funcțional, un procent și mai mare de analfabeți politic și o religiozitate (în mare măsură ipocrită) la nivel declarativ ridicat.

Așa cum arată cele două documentare, lipsa de voință politică, indolența, incompetența și uneori complicitatea autorităților au favorizat dezvoltarea unei extreme drepte extrem de puternice, care este gata să preia puterea în România. Cu ce consecințe? Pentru răspuns ar trebui să ne întoarcem la istoria României de la sfârșitul anilor 1930 și începutul anilor 1940. Istorie despre care imensa majoritate a alegătorilor nu o cunosc și probabil că nici nu-i interesează.

• Vezi și prima parte din Cine sunt extremiștii, despre Mișcarea Legionară, Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu