De ce apare fenomenul de eutrofizare în apele costiere românești – explicațiile cercetătorilor Tatiana Begun și Dan Vasiliu, de la GeoEcoMar

În timpul vacanțelor petrecute pe litoral, mulți dintre noi am fost martorii prezenței în cantități excesive pe țărm a algelor moarte, în putrefacție, dar și a peștilor morți ce plutesc în apele de mică adâncime. Aceste fenomene nedorite pot fi efectele unui proces de origine naturală – în special în cazul lacurilor cu apă dulce -, dar, în majoritatea cazurilor semnalate în zona costieră a Mării Negre, ele sunt cauzate de intervenția umană asupra naturii.

Ambele situații descrise mai sus aparțin fenomenului de EUTROFIZARE. Deși nu este complet necunoscut publicului larg, datorită numeroaselor articole pe acest subiect care apar an de an în mass media, puțini știu ce înseamnă eutrofizarea, care sunt cauzele și care sunt consecințele acesteia. Însăși etimologia acestui termen oferă informații primare despre ce reprezintă el – eutrophos în limba greacă, înseamnă bine hrănit, dezvoltat. Astfel, fenomenul poate fi definit ca îmbogățirea excesivă a unui corp de apă cu materie organică și nutrienți (azot, fosfor și siliciu), elemente care sunt necesare dezvoltării organismelor. Deși în aparență lucrurile sună bine, în realitate, îmbogățirea excesivă a corpurilor de apă cu nutrienți determină schimbări în structura, funcționalitatea și stabilitatea ecosistemelor acvatice.

Apele costiere românești sunt supuse unei presiuni antropice ridicate. Pe lângă aportul de nutrienți și materie organică adus de Dunăre, echilibrul ecosistemului este perturbat și de activitățile industriale, agricole și urbane din zonă. Îmbogățirea în exces a acestor ape duce la dezvoltarea necontrolată a unor specii de alge unicelulare (fitoplancton). Apar, în consecință, foarte frecvente înfloririle algale mono specifice, ce reduc transparența apei, având efecte negative asupra populațiilor bentale (pești care trăiesc pe fundul apelor).

Până la sfârșitul anilor 1950, înfloririle algale din zona litoralului românesc erau evenimente sporadice, ce aveau loc de regulă în zona gurilor Dunării. Dezvoltarea rapidă din perioada 1970 – 1990 a industriei și agriculturii în bazinul hidrografic al Dunării a făcut ca aceste înfloriri algale să apară frecvent și intens, mai ales în perioada 1980 – 2000. Evident, consecințele asupra ecosistemului costier au fost dezastruoase. Faptul că aceste înfloriri algale sunt produse, în general, de o singură specie de fitoplancton determină modificarea culorii apei la suprafață, în funcție de specia dominantă. În multe din aceste cazuri, a fost observată o înroşire a apei, produsă de o specie unicelulară de talie mică, numită Prorocentrum cordatum.

O consecință mult mai gravă a acestor înfloriri algale o reprezintă însă reducerea dramatică a concentrației de oxigen dizolvat în apă, uneori până la zero (așa numita hipoxie). După perioada de maximă dezvoltare a algelor unicelulare, acestea mor și se descompun.