G4Media.ro

Curtea de Apel Timișoara: Câini și pisici la bloc, numai cu acordul…

Sursa Foto: Unsplash.com

Curtea de Apel Timișoara: Câini și pisici la bloc, numai cu acordul vecinilor/ O femeie a cerut anularea unei hotărâri de Consiliu Local, dar a pierdut/ Cum argumentează judecătorii decizia

Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au decis, definitiv, să menţină o hotărâre de Consiliu Local din 2007 care îi obligă pe cei care vor să deţină animale de companie şi locuiesc la bloc să obţină acordul vecinilor, transmite Adevărul.ro

Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa finală într-un dosar în care o timişoreancă, susţinută de o asociaţie de protecţie a animalelor, a cerut anularea hotărârii de Consiliu Local care prevede că pentru deţinerea unui animal de companie într-un apartament de bloc e nevoie de acordul scris şi ştampilat al Asociaţiei de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, şi acordul expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe.

Procesul prin care a fost cerută anularea hotărârii de Consiliu Local a fost deschis în mai 2019, la Tribunalul Timiş.

Timişoreanca a arătat în instanţă că, din punctul său de vedere, „condiţionarea deţinerii de animale de companie în apartamente de acordul expres al vecinilor limitrofi, astfel cum s-a făcut prin hotărârea de Consiliu Local, constituie o intruziune nepermisă de lege în dreptul său de proprietate”.

„Dreptul de folosinţă şi de dispoziţie poate fi limitat numai prin lege, de unde rezultă că limitarea din litigiu de faţă, făcută printr-un act administrativ autorităţii locale, este o limitare nelegală. De asemenea, orice proprietar are dreptul de a folosi apartamentul proprietatea exclusivă, precum şi cotele părţi care se află în proprietatea comună indiviză, fără ca acest drept să poată fi condiţionat de acordul altor proprietari vecini sau coproprietari asupra cotelor părţi indivize”, a mai arătat femeia care a cerut anularea hotărârii de Consiliu Local.

Decizia instanţei În primă instanţă, Tribunalul Timiş a admis cererea proprietarei şi a anulat prevederile care îi obligă pe proprietarii de animale de companie să obţină acordul vecinilor. Sentinţa a fost acatată cu apel, la Curtea de Apel Timişoara, unde judecătorii au decis menţinerea hotărârii, arătând că „dreptului de proprietate al reclamantei asupra animalelor de companie i se opune dreptul de proprietate al vecinilor şi dreptul acestora de a folosi propria locuinţă fără ingerinţe disproporţionate în paşnica utilizare a acestor imobile”.

Tototdată, judecătorii au decis că prin hotărârea adoptată Consiliul Local Timişoara nu a comis un abuz de reglementare prin stabilirea unor norme care exced competenţelor sale legale.

Citește integral pe Adevărul.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

80 comentarii

  1. cainele face zgomot ( unii ) da pisica ce face ? zic de o pisica nu cazurile alea patologice cu babe cu 20 de pisici de imput tot blocul!

    • Iti zgarie noaptea parchetul si se aude!Eu am renuntat dupa ce am avut reclamatie si am observat sub biroul de lucru zgarieturile.Totusi, ar fi bine ca animalele sa fie inregistrate la Asociatie, iar anual sa se prezinte si vaccinurile!

    • se opune dreptul de proprietate al vecinilor şi dreptul acestora de a folosi propria locuinţă fără ingerinţe disproporţionate în paşnica utilizare a acestor imobile

      Sunt curios ce ar mai invoca judecatorii in fata unui burlac deranjat de tipetele/plansul unor copii mici. Cum ar conta, in cazul justificarii lor, sursa zgomotelor?!

    • Trebuie să obții în scris acordul prealabil al vecinilor pentru a face copi :))). Sensibilii ăștia care nu înțeleg ce presupune traiul în spații comune ar trebui să se mute la casă.

    • @Seb

      Ai de capu’ meu, dar tu ce credeai, că animalele sunt ca bibelourile? Păi dacă zgârie, dărâmă, îngroapă oase, rod papuci la curte, de ce n-ar face-o în apartament. Ar fi bine ca doar cei care prețuiesc animalele mai mult decât posesiunile materiale să le ia acasă. Fără supărare. Gândiți-vă că un animal nu înțelege de ce familia lui îl abandonează, și suferă pentru că este abandonat de cei pe care îi iubește. Nu luați animale doar pentru că e o modă.

    • Mustele, gândacii de bucatarie, soarecii si sobolanii sunt si ei…pisici ?
      Sau fac parte din fauna mioritica a dacilor actuali ?

    • Pe aceeași logică ar trebui acordul vecinilor și ștampila asociației pentru că un apartament să fie locuit de oameni. E știut că oamenii fac gălăgie, mizerie. Simpla lor vecinătate se opune dreptului de proprietate al vecinilor și e o ingerință disproporționată , bla bla bla, cum zice „justițea”.

    • @Alina M – Exact asta voiam sa comentez si eu. Domnul Seb oare ce-a facut cu pisica? I-a dat drumul pe strada? Trist.
      In alta ordine de idei, faptul ca acolo exista o asemenea restrictie impusa de administatia locala e discutabila. Pe de o parte, poate fi de inteles faptul ca animalele de companie ar putea deranja intr-un fel sau altul vecinii (vorbim totusi de condominii, deci de spatii comune), insa poate fi opus exemplul Sanitarului, ce facem cu zgomotele (uneori infernale) ale copiilor si in special ale adultilor?

    • @Sanitarul:
      Dar ce te faci cu zgomotele, tipetele, gemetele din perioada preconceptiei copilasului ?

      PS. Pe astea unde le mai reclama burlacii deranjati ?

    • @Susufler0: Eu?! Nu ma fac nimic! Judecatorii respectivi trebuie sa raspunda daca sentinta este dependenta de sursa zgomotelor sau nu.

      Pentru ca daca este, atunci vor putea fi interzise multe alte lucruri printr-o lege de putere mica (hotarare de CL), in ciuda unor prevederi legale de forta mult mai mare.

      Daca nu este, atunci sentinta nu se justifica (existau deja alte prevederi legale care sa faca dreptate vecinilor, nu acea hotarare de CL).

      Burlacul reclama in acelasi loc unde ar fi reclamat si o melodie ascultata tare in miezul noptii sau o cearta care se termina cu impacarea de care mentionezi, plina de 32 de secunde nesfârşite de sex salbatic. 😱

    • Pisica am dus-o la tara, in mediul rural-o vizitez cel putin o data pe luna…insa nu doresc sa perpetuez neintelegerile cu vecinii, iar copii lor sa nu doarma din cauza pisicii cu program nocturn.

  2. „Sentinţa a fost acatată cu apel, la Curtea de Apel Timişoara, unde judecătorii au decis menţinerea hotărârii, arătând că „dreptului de proprietate al reclamantei asupra animalelor de companie i se opune dreptul de proprietate al vecinilor şi dreptul acestora de a folosi propria locuinţă fără ingerinţe disproporţionate în paşnica utilizare a acestor imobile”, banuiesc ca se refera la faptul ca cainii si pisicile fac zgomot. Dar bebelusii nu fac zgomot? Dupa logica tampita a unor judecatori din Romania, cetatenii ar trebui sa aibe acordul vecinilor ca sa creasca un copil. Cum doamne ajuta ajung unii in functia de magistrat cand le lipseste gandirea logica?

    • cat de idiot sa fii sa compari detinerea unui caine in apartament cu cresterea unui copil?toti astia care cresteti caini si pisici in apartamente sunteti dusi rau cu,caputzul,aveti vecini fraieri daca va permit asta!

    • Daca unii nu fac nicio deosebire intre animale si oameni este foarte trist.Nu mai are rost sa discutam.Evident ca aceasta punere laolalta a animalelor si oamenilor este facuta intentionat si presupune o grava eroare din orice punct de vedere.

    • Clau, idiot e ala care consideră că are dreptul să judece alegerile de viata ale unei persoane! Daca tu decizi sa te înmulțești, e problema ta. Nu trebuie să ceri voie nimanui, indiferent cât de ghertoi sau cocalar esti si cum decizi sa iti crești copiii, care pot răcni si tropai si in casa, și sub ferestrele oamenilor, fără ca sa poata sa iti zică nimeni nimic! Dar daca un om alege sa dețină un caine, educat, care nu face gălăgie, trebuie sa ceara voie frustratilor si inapoiatilor din bloc?!? Cum iti permiți să decizi tu ce e acceptabil si ce nu?? Ce fel de discriminare e asta?!? Daca nu ne inmultim toti, sa facem 10 puradei, sa ii batem si sa le bem alocația, suntem niste idioți, nu?? Ba e perfect normal sa faci comparatia intre un animal si un copil, deoarece aici se vorbește despre cat ii deranjezi pe cei din jur, nu despre cat de acceptabila e pentru tine sursa zgomotului! Adica cei care au animale de companie si nu au copii, tb pedepsiti pentru modul în care au decis să își trăiască viața?!? Mda…ce sa zic, unul care gândește asa, nu e doar idiot, ci și foarte nesimțit!!!

    • @alex si edu, aveti nevoie de tratament.
      Cum poti compara un copil cu o jigodie de caine sau pisica!?

    • pai atunci sa fie legal sa tinem tigri sau ursi la bloc. Sa fie o lege ca atata timp cat tigrul nu lezeaza pe nimeni sa aiba dreptul sa stea si sa se plimbe pe acolo. Si sa fie pedepsit doar cand a omorat pe cineva.
      Dar aici vorbim de inca o chestie. Detinerea de animale (mai ales de talie mare) in apartamente sau curti comune mai ales daca numarul lor trece de 2 NU ARE CUM sa nu lezeze pe ceilalti. Imi pare rau , dar cei care cred contrariul cred ca au probleme la cap. Si oricum in majoritatea cazurilor, acesti asa-zisi „iubitori de animale” sau pasionati ii doare undeva de ceilalti sau de deranjul provocat.

  3. O pisica nu deranjeaza pe nimeni cu nimic, spre deosebire de un ciine care face mizerie si galagie infernala.

    • Nu doar câinii și pisicile sunt animale de companie, ci și – de exemplu – peștii din acvariu. Te vede vecina cu punga cu peștișorul, pac! Reclamație!

    • Daca nu o lași să-și facă mizeria in spatiile comune.

  4. Bine baaa!!! Cat mai multe interventii in viata privata!!!
    Neo-marxismul la putere.
    Ati reusit sa limitati si mai multe libertati!
    Am avut incredere in usr+ si am sperat ca o sa faca lucruri bune pentru societate dar tot ce stiu sa faca este sa intervina in viata privata a oamenilor.
    Parca merge inapoi.
    Bravo!
    Comunist e pe vine!

    • Hotărârea consiliului local din 2007, deci pe vremea când primar era Ciuhandu de la PNȚCD. Dacă această HCL e motiv de etichetare cu neo-marxism și comunism, te anunț că tocmai i-ai făcut neo-marxiști și comuniști pe cei de la PNȚCD.

  5. nu cometez ca e ok sau nu sa ai un ciine sau mai multi in apartament dar ce este ciudat este faptul ca trebuie stampula de la asocietie – parca era vorba ca nu mai e obligatorie stampula, dar tinind cont ca vine de la o putere judecatoreasca nimic nu mai mira

  6. Da televizoarele tinute cu sonorul la maxim de la 7dim. pana la h22 de pensionarii surzi nu deranjeaza?

    • @Adolf,
      Sperăm ca tu să nu apuci să deranjezi pe nimeni, dacă tot ești așa de grijuliu….

    • @Barbu Gh: sa revenim la discutiile de principiu, pe idei. Lasam discutia depre persoane la sfarsit, neconducand la argumente valide.

      Aveti microfonul! 🎤

    • Nici televizoarele date la maximum nu-s legale. Hotărârea aia de consiliu e exagerată, pentru că cere acord de la toată asociația, nu doar de la vecini. Dar legea spune că îți poți folosi proprietatea fără să deranjezi vecinii. Cam așa e peste tot. Când ai pereți comuni și izolare proastă, n-ai voie să țipi, să urli, să dai muzica tare, să-ți faci cinematograf în casă, să alergi, să tropăi, să sari. Evident că totul se reduce la buna înțelegere cu vecinii, dar dacă ajung să te reclame, ești în culpă. Pentru copii face toată lumea o excepție, pentru că nu pot fi controlați când sunt foarte mici, dar imediat ce cresc apar aceleași reguli ca și pentru adulți. Dacă vrei o mostră și mai dură, în Geneva nu poți trage apa după 10 noaptea dacă locuiești într-o clădire cu izolație fonică proastă. Nu spune nimeni că e comod sau bine. Dar comunismul ne-a băgat pe toți în blocuri și a forțat traiul în comunități înghesuite. De-aia peste tot oamenii preferă case și chiar și în blocurile moderne se investește substanțial în izolație fonică.

  7. mda, sau faptul ca vecinul de deasupra are parchet si merge cu pantofi prin casa de-mi tiuie urechile 24/24

    • Are „parchet” din ăla de plastic cum se face acum. Parchetul din lemn adevărut nu face zgomot.

  8. Pai probabil acel burlac nu a fost si el un copil mic care ii deranja pe vecini cu plansul.

    • Astept o justificare in linie cu logica judecatorului, nu presupuneri cu privire la persoana reclamanta.

      @Barbu Gh, tot tu esti?!? 💡

  9. Sobolanii serpii si maimutele au voie?
    Discriminatori si intruzivi in viata privata a persoanei. Nu ma asteptam de la Timisoara la asa ceva…

  10. Viata la bloc, ce mizerie!
    Deci ca cineva sa tina un caine e nevoie de acordul vecinilor dar ca sa se instaleze o satra de tigani nu e necesar nici un acord! Cainele care latra deranjeaza vecinii dar bataile, betiile, manelele la maxim in toiul noptii, gunoiul, gandacii, toate astea nu deranjeaza deloc, nu-i asa?
    O sa spuneti ca pe vecinii indezirabili poti sa-i dai in judecata. OK, dar poti sa-i dai in judecata si pe proprietarii de animale care deranjeaza, nu? Atunci de ce e necesar acordul vecinilor apriori?
    Asadar un proprietar de caine e prezumat indezirabil si se iau masuri preventive (acordul vecinilor) dar un derbedeu proaspat iesit din puscarie, cu sapte puradei si o pasiune mistuitoare pentru Gutza e OK… Bleah!

  11. Există aparatură de combatere a animalelor din vecini; este eficienta și prin zid. Pentru om este inofensivă.

    • Exista si situatii de combatere a oamenilor, in general, eficienta in orice situatie: prostia!
      Pentru animale e inofensiva.

  12. Ce bine ar fi daca s-ar da o hotarare din asta si in Bucuresti/Ilfov, nu este vorba de zgomotul facut de animale, chiar nu cred ca asta este asa o mare problema. Cea mai mare problema este cand plec din casa pentru ca trebuie sa navighez printre excremente, copii mici nu trebuie lasati sa se joace singuri decat dupa ce s-a inspectat bine zona pt ca nu de putine ori unii au fost vazuti luand aceste excremente de caine de jos. Cetateanul roman a devenit o persoana lipsita de bun simt si needucata si nu merita sa mai aibe acest privilegiu de a avea caini la bloc. Pisici poate avea una, maxim 2. In plus nu am inteles de ce cainele trebuie sa faca pipi pe masini, bloc, copaci, etc

    • Legi pentru situatiile respective exista. Ce nu exista e altceva:

      1) Cetateni, care sa sesizeze autoritatile (Pe strazi este doar mult norod cu telefoane cu camera foto degeaba.)

      2) Stat care sa fie in stare sa impuna vreo lege (Poate daca il roaga pe Teodosie de la Constanta, caci e mai tare decat Statul, ma gandesc …)

  13. A locui la bloc inseamna sa ai pereti comuni cu vecinii . Ba chiar plansee si pardoseli .
    Nadajduiesc faptul ca nu mai exista constipati mintal care sa nu inteleaga asta .
    Animal de companie poate fi si elefantul , sarpele , gaina sau strutul . Hai sa bagam animale si pasari in blocuri ….
    Libertatea mea este pina la limita libertatii semenului meu .

    • Pot „baga” pe proprietatea mea orice animal enumerate de tine, ca principiu; tot ce trebuie este sa nu te deranjez intr-un mod nerezonabil (caci asa, poti zice ca gaina mea te deranjeaza estetic-vizual).

      Problema este una de principiu: cand trebuie sa intervina Statul? Inainte sa se produca evenimentul (interzicand) sau dupa ce s-a intamolat (obligand cel ce a produs dauna sa repare)?

      Acum zi-ne tu ca prima varianta e cea corecta si in aceladi timp zi-ne ca nu iti plac regimurile autoritare… 🙂

    • Păi există și varianta a treia. Statul nu interzice. Statul îți spune să ceri acordul prealabil al celor care ar putea fi deranjați. Situația e destul de simplă. Ceea ce tu intenționezi să faci (să-ți iei animal de companie) poate ridica obiecții rezonabile din partea vecinilor și nu este inevitabil sau indispensabil pentru o viață normală (cum sunt copiii, care în cazul ăsta sunt excepția, nu regula). Vecinii pot fi deranjați de gălăgia făcută de un câine sau îngrijorați de mirosuri după ce vrei să aduci în casă a 5-a pisică. Viața la bloc e un mod de viață aglomerat care impune anumite restricții. Ar trebui să tindem către limitarea procentului de locuire la bloc și ar scădea masiv și aceste probleme. E nevoie de 30-40 de ani. În alte țări au ajuns la (aproape) aceeași reglementare în mod indirect. În UK, de exemplu, apartamentele nu-s vândute decât pe concesiune. E extrem de dificil să ai un apartament în proprietate, iar dacă-l ai, deși câștigi libertatea de a-ți aduce ce animal vrei înăuntru, nu-l mai poți ipoteca la bancă. Iar clauza cu fără animale de companie, decât cu permisiune, e scrisă în toate contractele de concesiune.

    • @Tudor: confunzi conditionarea de un acord discretionar cu o a treia varianta. De fapt, esti fix in prima varianta – statul intervine inainte de producerea daunei.

    • @Tudor: „ nu este inevitabil sau indispensabil pentru o viață normală (cum sunt copiii

      Tu citesti ce scrii?! Incepu sa semeni cu Firea, luându-se de Iohannis. Acolo vrei sa ajungi?!? 😨

    • @Sanitarul te legi de formă fără să vrei să înțelegi fondul. Nu susțin că e obligatoriu să ai copii ca să ai o viață normală. De altfel nici nu am și nici nu intenționez. Dar a avea copii face parte din lista de drepturi fundamentale ale ființei umane, drept care nu poate fi limitat decât în condiții excepționale. Pe de altă parte, proprietatea poate veni însoțită cu diverse condiții. În România există o problemă practică, legată de faptul că apartamentele deținute de stat au fost vândute fără nicio atenție pentru consecințe. Viața la bloc nu poate funcționa fără ca locatarii să-și menajeze reciproc sensibilitățile. Unii își doresc viața asta de dragul locuitului în centru și ca să nu-și bată capul cu întreținerea clădirii, dar trebuie să accepte niște limitări. Din punct de vedere juridic, aici problema se rezolvă legând vânzarea de proprietate cu un acord suplimentar (the convenants) în care cumpărătorul își asumă anumite reguli și acceptă obligația de a nu vinde mai departe decât către cineva care-și asumă pe mai departe aceleași reguli. Deci ce intră în covenants pentru o proprietate nu moare niciodată decât prin casare în instanță și sunt unele proprietăți care târâie obligații după ele de la 1066 încoace. Dacă nu am fi desființat proprietatea publică în mod dezordonat, ar fi trebuit să vină niște covenants pe lângă achiziția apartamentului de la ICRAL sau de la altă entitate de stat de care a aparținut. Nu s-a făcut chestia asta și acum ne luptăm cu comportament discreționar în apartamente. Asta e și rădăcina problemei cu cheltuielile comune în întreținerea blocurilor. Stăm și ne păruim despre acceptarea sau nu a unor cheltuieli care ar trebuie să fie obligații și rămânem cu holuri insalubre, becuri neînlocuite și fațade nerenovate. În mod normal nicio proprietate nu ar trebui să poată fi vândută fără obligații de civilizație și urbanism, decât dacă e o casă în mijlocul câmpului. A propos, am animal de companie și n-aș renunța sub nicio formă. Dar pentru asta am plătit întâi chirie pe o casă mai mare decât aveam nevoie, după care am cumpărat casă nu apartament. Ăsta a fost costul afecțiunii pentru pisică. Vrei, plătești. Viața nu e gratuită.

    • Esti superficial si in argumentare si in formularea ei.

      Cand spui „trebuie”, asertezi necesitatea in raport cu ce anume?

      Unii, in dezacord cu tine, spun ca pentru rezolvarea situatiei e necesar ca drepturile de proprietate sa fie corect individualizate (ceea ce se intampla in cazul blocurilor) iar statul de drept sa functioneze (ceea ce nu se intampla). Nimic in plus.

    • @Sanitarul spun trebuie în raport cu limitările inerente ale soluției de construcție numită bloc și cu o nevoie minimă de civilizație Da, e foarte rău că regulile nu au fost stabilite de la început în condiții de piață și că oamenii au fost obligați să înghită niște restricții retroactiv. În mod normal orice cumpărător ar trebui să cunoască restricțiile atunci când cumpără. Românii nu au avut această opțiune, ei nealegând nici măcar în ce localitate trăiesc înainte de 1989. Dar soluția se vede cu ochiul liber că nu funcționează. Asociațiile de locatari nu funcționează. Libertatea absolută în apartamentul propriu nu funcționează. Iar ceea ce propui tu, adică oamenii să reclame și să dea în judecată doar când se întâmplă ceva rău e complet ineficient. În plus, ce faci cu toate regulile de urbanism și salubritate care pot fi aplicate de stat și de-a lungul timpului? Legea poate interzice soluții constructive proaste, poate impune consolidarea și întreținerea unor clădiri cu probleme, deși le-a autorizat la momentul construcției, poate declara spații ca improprii pentru locuire pe măsură ce se schimbă standardele în domeniu. Toate astea sunt lucruri necesare și se aplică retroactiv. Da, schimbările din lege trebuie făcute în așa fel încât să le lase oamenilor spațiu și timp să se adapteze, să aleagă ce contează cu adevărat pentru ei. Dar o clădire în mediu urban aparține și orașului, nu doar ție. Ai obligații inclusiv față de identitatea și estetica orașului. Pe de altă parte nu te obligă nimeni să locuiești în comunitatea respectivă. Când nu-ți mai convine, vinzi și te muți. De exemplu în suburbii sau rural unde sunt mult mai puține constrângeri și mult mai puțini oameni.

    • @Tudor: amesteci nepermis normativul cu descriptivul in argumentare si cand ramai fara argumente apelezi la metafore. 🙁

      aparține și orașului, nu doar ție” -> mai exact cui mai apartine?! La cine refera, exact, termenul „orasul”?!

      Chhhh …. over&out.

    • Nu e nicio metaforă. Proprietatea absolută pe care o visezi tu nu există nicăieri în lumea civilizată. Comunitatea emite reguli pentru proprietarii locuințelor și face asta prin reprezentanți aleși la nivel local și la nivel central. Sub reprezentanții ăștia aleși mai lucrează și o grămadă de specialiști și funcționari publici care se ocupă cu normarea modului de locuire în spațiul construit și a esteticii spațiului construit. Fiecare țară își are instituțiile ei, dar ideea că faci ce vrei doar pentru că e terenul tău nu funcționează decât în medii neaglomerate și în rural. Altfel ai un set de reguli de la primărie care spune cum are voie să arate casa ta pe exterior. Nu poți să modifici decât cu aprobare. Ai alt set de reguli care spune câtă gălăgie ai voie să faci, între ce ore, ce animale ai voie să ții sau nu, unde ai voie să parchezi, dacă ai sau nu voie să aduci mașină, câte zile poți permite musafirilor să parcheze pe locurile de parcare pentru vizitatori într-o lună, dacă ai sau nu voie să faci grătar în curte, cât de des trebuie să tunzi peluza, etc. etc. De ce sunt astea importante? Pentru că ție s-ar putea ca unele dintre ele să nu ți se pară rezonabile. Numai că rezonabilul îl stabilește comunitatea, nu tu. Deci părerea ta despre ce e rezonabil nu are importanță decât dacă-i convingi și pe ceilalți, pentru că trăiești ți ești judecat according to the common sense of your peers.

  14. Toți aveti dreptate!
    In bloc locuiesc si manelisti si bețivi sau scandalagii ca sa nu mai zic de etnia cu puscărie multa.
    Rog sa va imaginați un bloc P+10, o scara cu 44 de apartamente, doua lifturi si 10 proprietari de câini.
    Apoi dragi iubitori de animale imaginati-va ca int-o zi cele doua lifturi sunt pişate de 10 ori pe zi sau casa scărilor .
    Plus rahatii de rigoare.
    Iar aleile sau trotuarele pe care merg si noaptea sunt atat de curate!
    A se intelege ca Toți proprietarii au pungi si colectează rahatul câinilor!

    • Te cred că e groaznic, mă disperă rahații de câine de pe stradă sau din parcuri, deși nu-mi pot imagina blocuri sau lifturi cu asemenea situații. Ar trebui ca fiecare proprietar să strângă în punguță și să nu-i mai lase să urineze pe garduri, pereți, betoane.

      DAR, asta e marea supărare, că acordul asociației și al vecinilor nu înseamnă dispariția acestor probleme. Adică vecinii de bună credință își dau acordul, dar după aia depinde de stăpânul animalului dacă permite mizeria în spații publice. Poate ar trebui date amenzi, muncă în folosul comunității, nu știu, dar asta cu acordul vecinilor e o metodă de a-i obliga pe cei cu bun simț să nu-și ia animale, că doar ei se preocupă de respectarea legii. Pe nesimțiți nu-i triază, la ei merge doar cu pedepse.

    • @Alina – nu se dau amenzi la cei care parcheaza pe trotuar sau in giratoriu, asa ca pana la amenzi date pentru nestransul rahateilor mai este mult.

  15. „fără ingerințe disproporționate în pașnica utilizare a acestor imobile”.
    Deci proprietarul unui animal de companie este considerat «a priori» ca provocând ingerințe disproporționate… Bravo domnilor judecători, trăi-v-ar pensia!

  16. Pentru astia nelamuriti, va zic ca exista, la fel ca si la caini, doua categorii de pisici. Alea care dorm noaptea, precum stapanii lor si alea CARE FAC CURSE NEBUNE PRIN CAMERA SI DARAMA TOT FELUL DE LUCRURI. Evidenti, in cazul in care esti vecinul de deasupra, nu te deranjeaza prea tare, dar cand pisica iti darama tie lucruri in cap la ora 4 dimineata, sa moara ma-sa de nu iti vine sa o iei la picioare.

  17. wow ce activi sunteti doar la kkturi

    • Cred ca ai dreptate. Doar ce e palpabil (niste mici, o bere, ceva …) e important. Principiile sunt niste kkturi!

      Luati si invatati de la @Ion, bă, Țugurlanilor!!! 👍

  18. Cati nevertebrati comenteaza pe aici !
    Pentru animale s-a dat aceasta masura preventiva, foarte utila. Astrfel cel care vrea sa isi cumpere un animale trebuie sa anunte vecinii directi si asociatia, pentru a nu se trezi cu vreo 2 -3 rotwaileri care terorizeaza blocul. Este mai bine sa previi, decat sa repari. Ce este greu de inteles ?
    Despre locatari galagiosi, legea prezuma ca oamenii sunt normali la cap si de buna credinta, astfel ca masurile se iau dupa ce se dovedeste contrariul : sunt sanctiuni pentru manele, batai, etc., se numeste deranjarea linistii si ordinii.
    Despre copii care plang, legea prevede sanctini si in aceasta situatie, sunt pedepsechiar serioase teoretic, se numesc rele tratamente aplicate minorului sau neglijenta, dupa caz. In tarile civilizate poti ramane fara copii daca plang prea mult , statul poate considera ca nu ii ingrijesti suficient. Amintiti-va de cazul din Norvegia.

    Faptul ca in Romanistan legile nu se aplica, rar vecinii galagiosi sau copii care sunt neglijati sau batuti si plang genereaza sanctiuni, e strict primitivismul politistilor (90% incompetenti si/sau manelisti la randul lor), dublat de lipsa de simt civic al romanilor, care reclama foarte rar, iar daca o fac nu insista ca autoritatile sa le rezolve sesizarile. Daca pe o scara cu 20 de aprtamente ar face sesizare pentru un vecin deranjant 15 vecini, altfel s-ar misca politia, ar fi mai greu sa ignore 15 sesizari.
    Dar romanii sunt lasi, nu isi stiu si nu isi cer drepturile din comoditate si incultura. Exact ca cei care comenteaza mai sus impotriva acestei decizii superbe a CA Timisoara.

    • Esti intr-o mare eroare : Hotararea din anul 2007 a Consiliului Local al orasului Timisoara nu a fost luata pt animale ci pt oameni, in beneficiul lor ! Nu ai citit cu atentie motivarea hotararii din recurs vis a vis la ingerinte.

    • E mai usor sa previi o dezordine sociala (sa interzici mitingurile din Pta Victoriei) decat sa repari (sa urmaresti, prinzi si judeci huliganii din galerii). 💡

      Asta voiai sa zici, Dragnea / Firea / Carmen DAN … sau care oi fi?!

  19. „…fara ingerinte disproportionate in pasnica utilizare a acestor imobile .”

    Nu-i mai ramane iubitoarei de animale decat sa ceara (din nou) acordul Asociatiei de Proprietari si daca nu il primeste fara temei sa dea in judecata Asociatia acuzand-o de abuz si dovedind CU PROBE CONCLUDENTE ca „ingerintele in pasnica utilizare a imobilului” nu sunt disproportionate.

    PS. Complicat insa sa faci probe in acest sens in conditiile in care respecti hotararea Consiliului si ceri acceptul inainte de a introduce in locuinta un animal de companie !

  20. Cresteti mai copii si nepoti, lasati prostiile.

  21. Foarte bine ! Și câinii care sunt scoși la plimbare să poate pampers și stăpânul să și-l ducă acasă. De ce să miros eu excrementele câinelui său ? N-are decât să și le miroase singur, în apartament.

    • Vecinii mei de jos au câine, dar sunt foarte responsabili deși nu e nevoie de acordul asociației. Niciodată n-am avut probleme cu mizeria în bloc sau în parcare. Îi văd câteodată că trec pe lângă niște copaci să lanseze fertilizantul lichid, dar nu e un loc unde să fi văzut vreodată copii să se joace sau ceva. Nici rahați de câine n-am văzut prin jurul blocului, deci presupun că strâng, există lopățică și pungă pentru asta.

    • [Offtopic, pt @AlinaM -> L208/2015, Art. 94; am raspuns la articolul cu pricina. Confirma acolo, te rog. Multumesc.]

      Scuze celorlalti cititori!

  22. cat de idiot sa fii sa compari detinerea unui caine in apartament cu cresterea unui copil?toti astia care cresteti caini si pisici in apartamente sunteti dusi rau cu,caputzul,aveti vecini fraieri daca va permit asta!

  23. Mai rău ca pe vremea comuniștilor.
    Mă, ăștia consilierii, da oare pe vecini nu îi deranjează când le vine vreun vecin bețivan și se pișă în ghivecele cu flori de pe palier sau mai rău când la 1 noaptea când dormi mai bine, niște hăndralaii fac SEX de se aude în toată scara blocului?
    Desigur, lista poate continua…

  24. Primarul a reactionat deja – hotarirea idioata a consiliului local va fi eliminata: https://www.facebook.com/2274642619442922/posts/2794636297443549/

    „Probabil ați aflat de aventura în instanță a unei hotărâri de Consiliul Local adoptată de Consiliul Local al Municipiului Timișoara în 2007 care obligă proprietarii animalelor de companie să ceară acordul vecinilor de bloc.

    Această HCL a fost contestată în instanță de un deținător de animale de companie. Azi a pierdut procesul – Primăria a câștigat, dar asta nu mă bucură.

    Voi propune Consiliului Local să abrogăm această HCL și să o înlocuim cu un regulament care prevede dreptul timișorenilor de a avea animale de companie – da, cu respectarea drepturilor vecinilor, dar fără a menține această restricție absurdă.”

  25. Intrebare: Cat de idiot sa fii, sa iti permiți să judeci tu modul cum alege un om de a-si trăi viața?? Adica daca are animal de companie si nu a facut copil, trebuie pedepsit, ca nu e in concordanță cu principiile tale de viata?? Desigur, toti ghertoii si cocalarii care se înmulțesc, își bat copiii si le beau alocația, nu sunt niste idioti, astia sunt in acord cu principiile tale de viata! E plina tara de idioti care au impresia ca pot judeca ei oamenii, deși ei sunt niste ratati rupti in fund! Toti oamenii inteligenti si educați pe care ii stiu au animale de companie. Sunt oameni de valoare, chirurgi, aviatori, profesori, arhitecti. E problema lor cum decid sa isi trăiască viața si nu ai tu dreptul să ii judeci. Adică pedepsim oamenii pt alegerile lor in viata?? E acceptabilă gălăgia de la un copil, dar nu si cea de la un animal de companie?? Si cum poti stabili dinainte ca acel animal va face sau nu gălăgie?!? Cand mi-am luat catel, vecinii de deasupra se uitau ciudat…dupa vreun an de zile, m-au oprit pe scări sa ma întrebe: „dar catelul asta nu latră deloc, e asa cuminte??” Da, e asa cuminte si asa de educat…macar de ar fi asa si copiii de la scara vecină, care cand ies in spate, răcnesc si plâng non-stop, vorbesc urat cu bunicii inca de la 2-3 ani și dispera un careu intreg de blocuri! Deci, da! Compari un copil cu un caine cand instanta trateaza problema prin prisma gălăgia produse, care deranjeaza vecinii, și se presupune că nu face discriminări pe baza modului în care oamenii aleg sa isi trăiască viața! Daca ai copil, ti se permite orice, daca numai copil, dar ai animal de companie, esti pedepsit a priori, se prezuma ca automat esti un nesimțit care va face gălăgie si mizerie!!! Dar, asta se intampla cand toti neaveniții ajung prin mijloace dubioase sa dețină putere discreționară și nu raspund in fata nimănui pt deciziile date!!…Sa ne amintim doar cazul de la Constanța, cu copiii de grădiniță maltratati…asta ca sa fie clar, ca imi plac copiii si ma revolt si cand se intampla nedreptăți in ceea ce ii priveste…asa suntem noi, astia de comparăm animalele cu copiii…idioti, dar macar corecți și cu bun-simt!

  26. Foarte multi posesori de Bubico in tara asta. S-au inmultit ca ciupercile si genereaza un comert la negru cu animale cica „de rasa”.

  27. Am scris un raspuns la un comentariu, apoi am revenit cu un comentariu mai detaliat, tot ca răspuns la un alt comentariu, și ati refuzat sa il publicati, pe motiv ca e duplicat. Nu, nu era duplicat…in schimb „clau” chiar are 2 comentarii absolut identice. Sa inteleg ca publicati numai mesajele care va convin??

    • Ti-au publicat comentariul dar era atat de stufos si prost facut incat a luat timp.
      Ne bucuram sa auzim ca ai bani si destul orgoliu sa nu te intereseze sarantocii ca noi.

  28. @ Sanitarul

    Statul nu inseamna institutiile statului .
    Statul este format cetateni nu din institutii .
    Nu doresc sa intru in polemica cu dumneata .
    Si asa sint destule animale in blocurile de locuinte . Dintr-alea cu carte de identitate …..

    • Libertatea mea este pina la limita libertatii semenului meu .

      Daca vrei, reformulez in termenii tai: pentru o societate justa/dreapta/corecta/principiala, ar trebui ca cetatenii, prin hotararile lor (ce au forma de legi) sa intervina inainte sa-ti incalc libertatea sau dupa ce ti-am incalcat-o?

  29. Vand set de robe in stare buna.
    Bonus: ciocan rotopercutor.
    Trimit gratis in timisoara.
    Nu va trebuie stampila pentru utilizare!

  30. @ Sanitarul

    Eu nu ma pot substitui constiintei nimanui .
    Intr-o societate fireasca ( justa /drepata / corecta / principiala ) toti cetatenii gindesc firesc , moral .
    Un om intreg la cap intelege faptul ca traiul in condominiu este diferit de cel in locuinte de tip casa individuala . Prin urmare , cine doreste sa locuiasca la bloc trebuie sa isi asume toate responsabilitatile . In mod constient si voluntar . Ca in realitate nu se intimpla asa…. Pentru ca exista cetateni needucati , infatuati , inconstienti , iresponsabili , …. .
    Cetatenii nu trebuie ,,sa intervina ” in/ la modul in care sugerezi dumneata .
    Dar , cetateanul responsabil si educat isi intreaba vecinii in legatura cu un fapt care poate deranja in vreun fel viata in condominiu . Se numeste , macar , bun simt .
    Sper sa fi reusit a ma face inteles .

    • Hai ca incepem sa fim de acord!

      Cetateanul isi aduce in apartament, fara nicio problema morala, si fara sa intrebe niciun vecin, un animal de companie. In monentul in care devine (din varii motive, dar cel mai probabil de dresaj) deranjant intr-un mod nerezonabil pentru vecini (zgomot excesiv si de durata – chestie dovedibila/masurabila! sau miros – si asta masurabila/dovedibila; dar nu reclamatii estetice, religioase sau care tin de traditii) ii gaseste alt stapan sau il muta la alta proprietate a sa, care este individuala.

      Ce este nerezonabil, stabileste, in caz de neintelegeri, instanta de judecata. Dar asta se intampla abia DUPA ce s-a intamplat fapta.

      Aici nu cred ca o sa cadem de acord: intrucat societatile nu sunt alcatuite din oameni ideali, trebuie interzis din start sau intervenit dupa?

    • @Sanitarul – in cazul prevazut de tine, se va genera o masa imensa de caini si pisici trimise la adapost de indivizi care nu le mai pot tine din cauza vecinilor. Daca interzici din start aducerea lor in apartament fara acordul vecinilor, nu vei mai avea atatea animale abandonate. Pentru ca indivizii astia nu iau animale de la adapost, ci le cumpara, generand o cerere care duce la aparitia multor „crescatorii” de animale pentru comert. Ceea ce este o tampenie.

    • @Plictisitul: ai accese autoritare si vrei sa repari o greseala prin alta greseala.

      Asa ceva n-a functionat niciodata. Genereaza noi probleme pe care o sa le repari prin alte greseli, etc. Calea asta duce intr-un singur loc: frângerea gâtului!

  31. Discutiile de aici sunt aberante si tin simplu de un subiect legat de bunul simt al omului, si de sanatatea psihica a fiecaruia.
    Daca deranjezi pe celalalt care locuieste in comun cu tine sau in vecinatatea ta (la bloc, la curte comuna), esti nesimtit, needucat, sau ai probleme cu capul. E simplu. Restul discutiilor nu isi au rostul. M-am saturat de asa-zisii „iubitori de animale” care apara practicile de genul in care oameni isi terorizeaza efectiv vecinii cu 2-3 si 10 caini pe care ii tin in spatiile comune sau in vecinatatea lor. Nu ai cum sa fii civilizat si sa pretinzi ca locuiesti intr-un oras sau tara civilizata daca tu deranjezi cu cainii tai pe toti din jurul tau, sau poate mai rau, in unele cazuri in care stai in apartament in curte comuna, ii terorizezi lasand cainii agresivi sau nu liberi. Poate in Uganda esti civilizat. Decizia instantei este buna si reglementeaza un lucru : sa traiesti decent pe proprietatea ta, fara a fi agresat (auditiv, olfactiv, in unele cazuri fizic), atat. Nu conteaza pasiunile aberante ale altora. Daca eu am pasiunea sa tin 20 de caini intr-un apartament sau in curte comuna trebuie sa mi se dea castig de cauza? Chiar daca prin „pasiunea” mea deranjez si incalc dreprurile tuturor din jurul meu?

  32. Simplu dragi mei proiect de lege
    Animale de companie (feline, canine, reptile, jivine, exceptie pești) ai drept de proprietate si utilizare in spatii comune cu 2 taxe una lunara si una anuala care nu se exlud una pe cealalta :
    1 plata a 50lei de locatar/vecin pe luna (daca ai bloc cu 200 de locatari succes!) In cazul in care este refuzata suma de catre locatari se redirectioneaza catre asociatii pr animalelor.
    2 taxa minima de 5000lei pe an la primarie pe cap furajer.
    Obligatoriu carnet de sanatate tinut la zi cu cip asociat cu cnp ul.proprietarului(un fel de itp al animalelor) daca ai ceva lipsa amenda sa usture bine
    Daca animalul tau este abandonat si nu l ai declarat pierdut in termen de 24 h la politie amenda penala
    Cu banii de la buget instituita politia animalelor.
    Cine iubeste animalele cred ca va imbratisa cu drag acest proiect de lege!