G4Media.ro

Criza de formă a lui Lewis Hamilton explicată: Datele arată unde pierde…

Lewis Hamilton / Sursa foto: Jun QIAN / Alamy / Profimedia

Criza de formă a lui Lewis Hamilton explicată: Datele arată unde pierde timp pilotul britanic

Lewis Hamilton (40 de ani) traversează un moment dificil al carierei, adaptarea la noua echipă fiind una anevoioasă. Multiplul campion din Formula 1 nu are parte de rezultate bune la Ferrari, iar o analiză a datelor arată exact unde pierde britanicul timp prețios: la frânare.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Frânarea – Punctul slab neașteptat al unei legende a Formulei 1

De la debutul în 2007, Lewis are parte de unul dintre cele mai dificile sezoane din Formula 1. Trecerea la Ferrari nu a adus fericirea profesională, iar Hamilton este depășit constant de coechipierul Charles Leclerc.

Lewis și-a construit reputația pe o combinație de agresivitate și precizie. Stilul său de pilotaj a venit la pachet cu o frânare târzie, procedeu rafinat la McLaren și dus la nivel de artă în perioada de dominație de la Mercedes.

Din păcate pentru britanic, acest stil pare să fie mai degrabă o vulnerabilitate în perioada Ferrari.

Alex Brundle, analist și fost campion în European Le Mans Series, a explicat într-un episod recent al podcastului „F1 Nation” că analiza comparativă a datelor dintre Hamilton și Leclerc arată un model clar:

„Lewis frânează mai adânc și mai brusc decât Charles. În virajele de mare viteză, această abordare pare să tulbure echilibrul mașinii Ferrari, care este extrem de sensibilă. Leclerc, în schimb, este mult mai progresiv și mai măsurat.”

Vorbim despre indicii care arată un monopost care devine instabil tocmai în momentele cheie.

S-a tot vorbit despre faptul că SF-25 este o mașină cu o fereastră de funcționare îngustă, iar Leclerc a ajuns să o înțeleagă instinctiv după atâția ani petrecuți la Scuderie.

De cealaltă parte, Hamilton încearcă să-și adapteze stilul de pilotaj format în peste două decenii.

„Nu știu pentru cât timp mă voi mai lupta… Este dureros. Nu există o soluție acum. Așa va fi probabil tot anul”, spune Lewis atunci când vorbește despre adaptatea dificilă cu noul monopost.

Hamilton va fi nevoit să-și schimbe tehnica de frânare dacă vrea ca rezultatele să se îmbunătățească și să devină prieten cu monopostul SF-25 al celor de la Ferrari.

În prezent, diferența de ritm dintre el și Leclerc este mică pe hârtie, dar decisivă în realitate.

Clasamentul piloților după GP din Miami

1 Oscar Piastri (McLaren) 131 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 115
3 Max Verstappen (RedBull) 99
4 George Russell (Mercedes) 93
5 Charles Leclerc (Ferrari) 53
6 Kimi Antonelli (Mercedes) 48
7 Lewis Hamilton 41 (Ferrari) 41
8 Alexander Albon (Williams) 30
9 Esteban Ocon (Haas) 14
10 Lance Stroll (Aston Martin) 14
11 Yuki Tsunoda (RedBull) 9
12 Pierre Gasly (Alpine) 7
13 Carlos Sainz (Williams) 7
14 Nico Hulkenberg (Sauber) 6
15 Oliver Bearman (Haas) 6
16 Isack Hadjar (Racing Bulls) 5
17 Fernando Alonso (Aston Martin) 0
18 Liam Lawson (Racing Bulls) 0
19 Jack Doohan (Alpine) 0
20 Gabriel Bortoleto (Sauber) 0.

Clasamentul constructorilor

1 McLaren 246 puncte
2 Mercedes 141
3 RedBull 105
4 Ferrari 94
5 Williams 37
6 Haas 20
7 Aston Martin 14
8 Racing Bulls 8
9 Alpine 7
10 Sauber 6.

Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1

  • Australia (Albert Park) – Câștigător Lando Norris 
  • China (Shanghai) – 23 martie – Câștigător Oscar Piastri
  • Japonia (Suzuka) – 6 aprilie – Câștigător Max Verstappen
  • Bahrain (Sakhir) – 13 aprilie – Câștigător Oscar Piastri
  • Arabia Saudită (Jeddah) – Câștigător Oscar Piastri
  • Miami (International Autodrome) – Câștigător Oscar Piastri
  • Emilia Romagna (Imola) – 18 mai
  • Monaco (Circuit de Monaco) – 25 mai
  • Barcelona (Montmelo) – 1 iunie
  • Canada (Gilles Villeneuve, Montreal) – 15 iunie
  • Austria (Spielberg) – 29 iunie
  • Marea Britanie (Silverstone) – 6 iulie
  • Belgia (Spa-Francorchamps) – 27 iulie
  • Ungaria (Hungaroring) – 3 august
  • Olanda (Zandvoort) – 31 august
  • Italia (Monza) – 7 septembrie
  • Azerbaijan (Baku) – 21 septembrie
  • Singapore (Marina Bay) – 5 octombrie
  • SUA (Austin) – 19 octombrie
  • Mexic (Hermanos Rodriguez) – 26 octombrie
  • Sao Paulo (Interlagos) – 9 noiembrie
  • Las Vegas (Nevada) – 22 noiembrie
  • Qatar (Lusail) – 30 noiembrie
  • Abu Dhabi (Yas Marina) – 7 decembrie.
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.