Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Colonelul Iulian Albăceanu, inculpat într-un dosar instrumentat de DNA, s-a întors la conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila. Procurorii au dispus revocarea măsurii controlului judiciar, prin care i-a fost interzisă exercitarea funcției, scrie debrăila.ro.
Practic, Albăceanu a revenit la conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila, dar are și calitatea de inculpat în dosarul DNA.
Ofițerul a stat departe de fotoliul de șef al Jandarmeriei mai bine de trei luni de zile, perioadă în care s-a aflat sub control judiciar.
„Ca urmare a ordonanţei emise în data de 25.09.2025, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus revocarea măsurii controlului judiciar care fusese instituit anterior asupra inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila. Această decizie a fost comunicată în mod oficial instituţiei noastre, iar în conformitate cu procedurile legale, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române va pune în aplicare măsurile care decurg din această hotărâre, inclusiv emiterea unui ordin prin care se va dispune repunerea în funcţie a ofiţerului. În acest context, subliniem că orice măsură administrativă adoptată de instituţia noastră are ca fundament exclusiv cadrul legal şi deciziile emise de autorităţile competente, care sunt puse în aplicare fără întârziere”, a transmis, vineri, Inspectoratul Județean de Jandarmi Brăila, transmite Agerpres.
Colonelul Albăceanu este acuzat că pe lângă activitatea din cadrul Jandarmeriei Brăila a dezvoltat o serie de afaceri, incompatibile cu poziția sa profesională. Totodată, surse G4Media spun că procurorii au găsit acasă la șeful jandarmeriei Brăila sumele de 23.000 euro, 40.000 lei și 15.000 dolari.
Colonelul Albăceanu este acuzat de „efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.
Potrivit anchetei, colonelului Albăceanu s-ar fi implicat direct sau prin interpuși în administrarea a două societăți comerciale: High Yield Group SRL și Alba Grill Fast SRL (redenumită ulterior ROM ALBA CONSTRUCT S.R.L.). Această activitate contravine flagrant statutului său de cadru militar activ, care interzice participarea directă la administrarea unor societăți comerciale.
N-am inteles. Procurorii l-au inculpat, au cerut control judiciar si pe urma tot ei au revocat masura???
Noaptea mintii…