Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
La Cluj-Napoca, odată cu primăvara s-a reîntors și mirosul pestilențial, semnalează Cluj24. Mai mulți clujeni s-au plâns, marți, de mirosul care se simte în mai multe cartiere din oraș. Prefectura Cluj a precizat într-un comunicat că mirosul ar proveni de la Tureni, unde se desfășoară acțiuni de fertilizare.
”Această activitate a fost anunțată primăriei Tureni, informația fiind diseminată în comunitate, conform prevederilor legale, întrucât poate fie generatoare de disconfort olfactiv”, a transmis Prefectura Cluj.
Daniela Mănăilă, primarul comunei Tureni, spune că pentru a avea produse bio e nevoie să se suporte mirosul mai puțin plăcut.
„Cei de la Transavia au anunțat, ca în fiecare an, că vor demara procesul de fertilizare cu găinaț. În Tureni nu se simte acum niciun miros. Am fost în Elveția într-o primăvară. Vă invit să vedeți cum miroase acolo. Și e Elveția… Dar acesta e un procedeu care se practică de ani de zile. Ne place să mâncăm bio dar nu ne convine mirosul de îngrășământ natural. Poate am devenit prea sensibili unii dintre noi”, a spus primarul.
Bravo primăriței!
Dute tu in Elveția și rămâi acolo pe vecie.
Ce raspunsuri mafiote dau astia.