
Circulaţia pe Transfăgărăşan se închide temporar din cauza condiţiilor meteo: ninsori abundente, viscol, strat de zăpadă de până la 30 cm
Circulaţia pe DN7C (Transfăgărăşan) se închide temporar miercuri, începând cu ora 10:00, de la Piscu Negru până la Bâlea Cascadă, din cauza condiţiilor meteorologice, ninsori abundente, viscol şi un strat de zăpadă care, în zona alpină depăşeşte 30 de cm, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit sursei citate, această măsură este necesară pentru că nu mai pot fi îndeplinite condiţiile de siguranţă rutieră, având în vedere că cei mai mulţi şoferi care tranzitează zona în această perioadă nu au maşinile dotate cu cauciucuri de iarnă şi astfel pericolul de accidente este iminent.
Circulaţia va fi redeschisă dacă se vor îmbunătăţi condiţiile meteo şi se va putea tranzita zona în condiţii de siguranţă.
„Precizăm, de asemenea, că intervenim în continuare pentru deszăpezirea Transfăgărăşanului între intersecţia cu DN1 şi Bâlea Cascadă, dar şi pe această porţiune circulaţia este permisă doar pentru maşinile pregătite pentru condiţii de iarnă”, se arată în comunicatul CNAIR.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.