Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Inter are zece victorii în ultimele 11 meciuri jucate în toate competițiile, iar forma arătată este una care le inspiră teamă rivalelor din Serie A. Cristi Chivu este lider în Italia după 2-0 cu Lazio, dar antrenorul român spune că „este prea devreme să vorbim despre lupta pentru titlu”.
Rivalele Napoli (înfrângere la Bologna) și Milan (remiză la Parma, după ce a condus cu 2-0) s-au încurcat, iar Inter a profitat din plin: după 11 etape disputate, echipa antrenată de Cristi Chivu este lider în Serie A.
Cu toate acestea, antrenorul român îndeamnă la calm și spune că este prematur să vorbim despre o luptă reală pentru titlu în Italia.
„Pentru mine au fost câteva greșeli, am pierdut unul dintre ultimele noastre 12 meciuri. Nu mă uit la clasament, e încă devreme, dar spun asta din experiență personală.
Mă bucur de ce fac băieții și de încrederea pe care au câștigat-o muncind din greu pe acest drum.
Știm că ne putem lăsa amprenta, dar acum trebuie să continuăm. Am pierdut trei meciuri, ca și alte echipe.
Unele echipe au avut mai multe egaluri, dar încă este prea devreme pentru a vorbi despre o luptă pentru titlu. Avem nevoie de echilibru și concentrare” – Cristi Chivu, citat de Tuttomercatoweb.
Inter are cea mai bună ofensivă din Serie A, trupa lui Chivu marcând deja de 26 de ori.
După pauza pentru meciurile echipelor naționale, pentru Inter urmează Derby della Madonnina contra marii rivale Milan. Este cel mai important meci dintr-un sezon pentru fanii interiști.
Serie A, clasament
Rezumatul partidei dintre Inter și Lazio
Sursa video: Prima Sport