
Cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan, preluaţi la Centrul de reabilitare de la Zărneşti
Echipa de intervenţie a acţionat în conformitate cu legea în cazul ursoacei care a ucis un motociclist pe Transfăgărăşan, iar puii rămaşi orfani au fost preluaţi de Centrul de reabilitare pentru urşi de la Zărneşti, administrat de Asociaţia „Milioane de Prieteni”, a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„În urma incidentului petrecut pe Transfăgărăşan, soldat cu decesul unui motociclist, care a fost atacat de un exemplar de urs brun, echipa de intervenţie desemnată a acţionat conform procedurilor legale şi a recurs la extragerea ursoaicei implicate, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 81/2021. Ulterior, autorităţile au confirmat că femela avea trei pui, rămaşi orfani în zona intervenţiei. (…) echipa de intervenţie a acţionat în conformitate cu prevederile OUG 81/2021, care reglementează intervenţiile imediate în cazul atacurilor urşilor bruni asupra persoanelor sau bunurilor acestora. În baza aceluiaşi act normativ, puii rămaşi în urma recoltării unei femele trebuie relocaţi de urgenţă în centre specializate. Art. 6, alin. (3) prevede explicit: „În cazul extragerii prin eutanasiere/împuşcare a unui exemplar de sex feminin cu pui, aceştia sunt relocaţi de urgenţă în cadrul unor centre de reabilitare specializate sau adăposturi autorizate””, se arată într-un comunicat al MMAP, transmis, luni, Agerpres.
Potrivit sursei citate, în acelaşi mod s-a procedat şi în luna aprilie, când ursoaica implicată într-un atac asupra unei turiste din Spania a fost extrasă, iar puii au fost imediat relocaţi, în condiţii de siguranţă, transmite Agerpres.
„În cazul actual, având în vedere dezbaterile apărute în spaţiul public, ministerul a transmis în cursul zilei de 7 iulie 2025 o adresă oficială către Direcţia Silvică Argeş, solicitând finalizarea acţiunii în conformitate cu legislaţia în vigoare, în contextul în care s-a confirmat prezenţa a trei pui orfani. Salutăm disponibilitatea Centrului de reabilitare pentru urşi de la Zărneşti, administrat de Asociaţia „Milioane de Prieteni”, de a prelua şi îngriji aceşti pui. Existenţa unui astfel de partener responsabil şi pregătit este esenţială în intervenţiile rapide şi eficiente”, menţionează instituţia.
Ministerul Mediului subliniază că va continua să monitorizeze cazul şi solicită autorităţilor locale să acţioneze cu celeritate, în spiritul legii şi al protecţiei faunei sălbatice.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii