Cea mai mare gafă a lui Ciolacu: când faci politica externă la seral

Un patron de tiruri cu afiliere MAGA, prezentat drept emisarul premierului Marcel Ciolacu în SUA, a pus sub semnul întrebării toată politica externă a României. Dragoș Sprînceană a declarat că a transmis Administrației SUA ”să ignore mesajele României pro-Ucraina și pro-Franța deoarece avem un președinte interimar care nu va mai conta”. De la infama cerere a lui Tăriceanu din 2006 de retragere a trupelor din Irak nu a mai existat un astfel de moment critic pentru politica externă. Firava delimitare a premierului de Sprînceană e insuficientă. Ciolacu trebuie să plătească politic pentru gafa fără precedent. Asta dacă e vorba doar de o gafă și nu de un joc politic împotriva lui Ilie Bolojan, pe care îl consideră concurent la postul de premier după alegeri.

Prin intermediul controversatului Sprînceană, Ciolacu e la un pas să arunce în aer toată credibilitatea României pe plan extern. De când un colaborator al premierului României atacă UE, Franța? De când un astfel de personaj se joacă cu alianțele României?

Nimeni nu înțelege prea bine cum a ajuns premierul României să îl roage pe un patron de firmă de transport să îi pună o vorbă bună pe lângă Administrația Trump. Există informații încă neconfirmate că e o conexiune prin intermediul lui Lucian Romașcanu și al unei loje masonice. Un motiv al acestei mișcări periculoase poate fi intuit: Marcel Ciolacu a luat ca o înfrângere personală suspendarea de către Washington a includerii României în programul Visa Waiver. Ciolacu se pregătește să lase o o moștenire catastrofală din punct de vedere politic și economic: un deficit bugetar care amenință să se transforme într-o criză a finanțării, distrugerea PNRR, creșterea curentului izolaționist prin manevrele făcute cu George Simion, anularea fără precedent a alegerilor. Ridicarea vizelor pentru SUA i-ar fi îndulcit puțin bilanțul, dar SUA au suspendat pe termen nelimitat includerea României în Visa Waiver.

Atunci a început și agitația lui Ciolacu. În primă fază l-a atacat public pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, și a forțat demiterea acestuia. Președintele interimar Ilie Bolojan i-a ignorat însă cererea și l-a pus într-o situație proastă: un premier care nu poate schimba nici măcat un ministru. PSD-iștii, dar și ceilalți actori politici au luat-o ca pe încă un semn al slăbiciunii politice a liderului PSD. Ce a reușit totuși Ciolacu? A fragilizat poziția ministrului de Externe într-un moment critic, când la nivel global se reașează polii de putere și influență.

Părea că Ciolacu a înțeles că n-are ce căuta în politica externă a României. Constituția și Curtea Constituțională arată de altfel clar că președintele e titularul acestui domeniu. Confuzia a fost clarificată de CCR încă din timpul rivalității Băsescu-Ponta. Dar Ciolacu a continuat operațiunea de erodare a lui Bolojan.

Ciolacu a făcut un nou pas: a anunțat că a vorbit cu două persoane care să reprezinte interesele României pe lângă administrația Trump. Practic, premierul, care nu are nici o atribuție de politică externă, a deschis canale alternative pentru dialogul cu Washingtonul fără să existe o decizie formală a statului român.

E un act extrem de riscant, pentru că aceste persoane fără legătură cu statul român nu pot fi controlate de stat, nu au o pregătire relevantă, nu pot fi trase la răspundere pentru ceea ce fac și spun.

Chiar stilul în care Ciolacu l-a accesat pe Dragoș Sprînceană arată un amatorism și o grabă suspecte: l-a sunat la 5 dimineața și ”l-a rugat” să ”spună adevărul despre România”. Nu e clar care e adevărul despre România, dar știm ce a spus Sprînceană: că administrația americană trebuie să ignore un pic mesajele României, pro-Ucraina și pro-Franța, deoarece avem un președinte interimar care nu va mai conta, după cum a declarat el însuși la Digi24.

Pe lângă faptul că acest Sprînceană a pus practic între paranteze politica externă a României, declarația lui mai are o semnificație politică: îl vulnerabilizează pe Ilie Bolojan, politicianul pe care mai mulți candidați la prezidențiale îl văd ca viitor premier.

Ciolacu a încercat să se distanțeze abia luni la prânz de declarațiile făcute duminică de Sprânceană, după ce dinspre partenerii României au venit deja întrebări informale. A fost o delimitare cu jumătate de gură: ”Părerile exprimate în spațiul public de diverși cetățeni români care nu au nicio calitate oficială sunt pur personale și nu implică o poziție a statului român. Pozițiile oficiale ale României sunt întotdeauna transmise prin canale instituționale, în strânsă legătură cu Președinția și Ministerul Afacerilor Externe. Prioritățile politicii externe românești rămân, așadar, neschimbate. Prin urmare, nu există niciun ”emisar al lui Ciolacu”, există însă mulți români din diaspora – antreprenori, medici, specialiști IT etc, cu care am vorbit în ultima perioadă și care s-au arătat dispuși să deschidă diverse canale de comunicare prin prisma conexiunilor pe care le au atât în Statele Unite, cât și în Europa”, a scris premierul pe rețelele sociale.

Prea puțin și neconvingător. Ca să oprească discreditarea României, Ciolacu trebuie să anunțe ruptura categorică de acest Sprînceană și să renunțe la orice tentativă de politică externă paralelă. Scena diplomatică globală nu e Consiliul Județean Buzău, nici PSD, unde merge cu manevre pe sub masă și dublu discurs. Încrederea între parteneri se construiește în ani și se poate pierde într-o clipă.

Nu e de mirare că Ciolacu nu a înțeles această axiomă. Un abil politician de uz intern, șeful PSD are o înțelegere precară a politicii la nivel înalt. Șiretenia care dă rezultate la București e pur și simplu o vulnerabilitate la Washington ori Bruxelles. De aceea, cu cât pleacă mai repede din funcție, cu atât mai bine pentru politica externă a României, dar și pentru stabilitatea ei, după cum a scris ieri Dan Tăpălagă.

Nu este prima dată când premierul Marcel Ciolacu își ia un avânt periculos într-un domeniu pe care nu-l stăpânește: politica externă. Și-a început mandatul de premier anunțând la Berlin trimiterea de trupe germane în România, spre stupoarea cancelarului Olaf Scholz, care s-a văzut nevoit să-l contrazică aproape instantaneu.

Nici nu s-ar fi putut întâmpla altfel cu un politician care și-a luat cu greu Bacul, nu vorbește nici o limbă străină, s-a apucat de o facultate privată la 24 de ani și a dat examentul de licență 9 ani mai târziu. Politica externă nu se poate face la seral.